Antena Căutare

Lucruri inedite despre MARELE Muhammad Ali! A urât fiecare antrenament, a fost închis, dar nu a cedat niciodată!

Despre viața și cariera lui s-au făcut filme, iar el însuși a fost distribuit ca actor în câteva pelicule, fiind portretizat, printre alții, de Will Smith în 2001, rol pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar. Un documentar recent, din 2013, „Procesele lui Muhammad Ali”, redă anii zbuciumați ai lui Ali care au urmat refuzul său de a se înrola în armata Statelor Unite, aflată în plin război cu Vietnamul

Despre viața și cariera lui s-au făcut filme, iar el însuși a fost distribuit ca actor în câteva pelicule, fiind portretizat, printre alții, de Will Smith în 2001, rol pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar. Un documentar recent, din 2013, „Procesele lui Muhammad Ali”, redă anii zbuciumați ai lui Ali care au urmat refuzul său de a se înrola în armata Statelor Unite, aflată în plin război cu Vietnamul

Iată câteva lucruri interesante despre THE GREATEST:

- copilul Cassius Clay a început să boxeze la 12 ani, după ce i-a spus unui poliţist că vrea să-l bată rău pe cel care i-a furat bicicleta.

- aventura sa a început în Louisville, Kentuchy, la fel şi cariera de amator. A strâns 100 de victorii şi cinci înfrângeri ca amator.

- ”Am urât fiecare minut al antrenamentelor, dar mi-am spus: «Nu renunța! Suferă acum și trăiește restul vieții ca un campion»” - Muhammad Ali.

- şi-a aruncat medalia de aur, de la J.O. din '60 în râul Ohio, pentru că i s-a spus că nu poate intra într-un restaurant, pentru că e negru .

- vorbele sale din 1966 şi declaraţiile împotriva războiului din Vietnam, au inspirat milioane de adepţi ai păcii şi ai drepturilor omului din acea perioadă.

- a fost încarcerat, deposedat de titluri şi a primit interdicţia de a boxa timp de trei ani şi jumătate, înainte de a redeveni campion mondial în 1967, reunificând titlurile WBA şi WBC în urma victoriei prin KO (runda 8) în faţa lui George Foreman, într-un meci la Kinshasa, în Zair (Republica Democratica Congo).

- Will Smith juca în 2001 rolul lui Muhammad Ali, într-unul dintre cele mai complexe filme biografice. Actorul era nominalizat la Oscar în acel an.

- în 1991 a negociat, în Irak, fata în faţă cu Saddam Hussein eliberarea unor ostatici din timpul Războiului din golf.

- are o stea pe Hollywood Walk of Fame. A fost căsătorit de patru ori şi are nouă copii .
- în toată cariera să că boxer profesionist, Muhammad Ali a pierdut doar de cinci ori (patru decizii şi un KO tehnic).

56 de victorii în 61 de meciuri, mişcări care au revoluţionat lumea boxului şi un geniu în ring! Muhammad Ali rămâne cel... După un chin îndelungat, Mihai Neșu a luat o decizie importantă. Cum i se va schimba viața fostului fotbalist...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x