Antena Căutare

Destin frânt la 25 de ani! O sportivă de performanță a murit în timp ce alerga, după ce a căzut ca secerată la pământ

O tânără în vârstă de 25 de ani, sportivă de performanță, s-a stins din viață chiar în timp alerga pe o stradă din Valu lui Traian, din Constanța. 

O tânără în vârstă de 25 de ani, sportivă de performanță, s-a stins din viață chiar în timp alerga pe o stradă din Valu lui Traian, din Constanța.

Albertina Narcisa Coșbac, o tânără de 25 de ani, era sportivă de performanță și a murit sâmbătă seară, în timp ce alerga. La un moment dat, tinerei i s-a făcut rău și a căzut secerată la pământ. Un trecător a văzut-o și a sunat la 112, însă eforturile echipajului medical sosit la fața locului au fost inutile.

La fața locului au intervenit și polițiștii pentru a face cercetări privind împrejurările în care a murit sportiva.

Albertina Narcisa Coşbac era sportivă de performanţă și participa la mai multe competiții naționale de atletism. Potrivit Reporterntv, tânăra a alergat în anii trecuți la concursuri naționale de semimaraton, precum Maratonul Nisipului din Mamaia sau Maratonul Internațional de la Brașov.

Acum, însă, medicii legiști urmează să efectueze necropsia pentru a stabili cauzele decesului.

Doliu în sportul românesc! Un multiplu campion național a murit la doar 30 de ani!... Sârbul Novak Djokovici a scris istorie! L-a învins pe Nadal și a câştigat Australian Open a şaptea oară! Câți bani va în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x