Antena Căutare

VIDEO: Simona Halep a pierdut finala de la Cincinnati, dar a câștigat publicul cu un punct fantastic: ”Dumnezeule, cum a câștigat Simona acest punct?”

Simona Halep a cucerit, în urmă cu o săptămână, titlul de la Rogers Cup după o finală fantastică împotriva lui Sloane Stephens. Apoi, la Cincinnati, liderul WTA a ajuns din nou în finală. Oboseala acumulată și încărcătura psihică și-au spus cuvântul, iar Simona a pierdut finala cu Kiki Bertens.

Simona Halep a cucerit, în urmă cu o săptămână, titlul de la Rogers Cup după o finală fantastică împotriva lui Sloane Stephens. Apoi, la Cincinnati, liderul WTA a ajuns din nou în finală. Oboseala acumulată și încărcătura psihică și-au spus cuvântul, iar Simona a pierdut finala cu Kiki Bertens.

Simona Halep s-a înclinat în fața olandezei Kiki Bertens, deși a avut o minge de meci. După peste două ore de joc, românca a pierdut cu 6-2, 6-7 (6), 2-6, la capătul unui meci jucat la limită, care a oferit publicului spectator și telespectator niște puncte fabuloase.

Totul a culminat cu o execuție a Simonei din setul decisiv. La 4-1 pentru Berten, între cele două s-a jucat un punct lung și foarte disputat. Simona a avansat în teren, profitând de faptul că Bertens era în dificultate și țintuită pe linia de fund. Olandeza a replicat cu un lob care a prins terenul și care i-ar fi adus punctul, dacă liderul WTA nu ar fi "scos din pălărie" o execuție de zile mari, care a amintit de "magia" lui Federer.

Halep s-a deplasat rapid, a ajuns mingea și a reușit un "tweener" de excepție, trimițând mingea printre picioare, cu spatele la fileu. Lovitura ei a prins terenul aproape de colț, a fost returnată de Bertens, care însă nu a mai reușit să trimită încă o dată peste fileu și punctul superb a fost adjudecat de Simona.

Articolul continuă după reclamă

Contul de Twitter al celor de la WTA consideră punctul de ieri fiind LOVITURA ZILEI! . "Trebuie să vedeți acest punct INCREDIBIL! Simona Halep reușit un tweener într-un raliu fantastic", a fost primul tweet al WTA.

Și comentatorii au avut o reacție pe măsură: ”Dumnezeule, cum a câștigat Simona acest punct?

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

WTA a revenit apoi cu un alt mesaj: ”Au fost multe puncte în finala de la Cincinnati care au candidat azi la LOVITURA ZILEI, însă tweener-ul Simonei a fost ceva... aruncați o privire!”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Simona Halep, lovită de blestemul finalelor la Cincinnati! Liderul WTA s-a înclinat în fața olandezei Kiki Bertens, după... Clasamentul WTA după turneul de la Cincinnati! Simona Halep, distanță uriașă față de locul 2. Câte românce avem în top 1...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x