Antena Căutare

Meteo 10 martie 2020: Vreme ploioasă și instabilă în mai multe regiunii ale țării. Vor fi descărcări electrice, vânt şi grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a anunțat că marți,10 martie, va ploua în continuare pnă la ora 23:00.

Meteo 10 martie 2020: Vreme ploioasă și instabilă în mai multe regiunii ale țării

ANM a anunțat că vor fi ploi în toată ţara, dar în jumătatea de sud a ţării vor fi mai accentuate, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 35.

În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se va manifesta prin inaverse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină.

Atenționare meteo! Cât mai țin ploile în România! La munte sunt anunțate ninsori!​

La munte, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Articolul continuă după reclamă

În regiunile estice, sud-estice și sud-vestice, vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45-55 km/h și izolat 60 km/h.

Meteo 21 februarie 2020. Temperaturi medii în România

  • Iași: 13 grade, înnorat
  • Bacău: 12 grade, înnorat
  • Galați: 15 grade, averse sporadice
  • Constanța: 13 grade, precipitații
  • București: 16 grade, averse sporadice
  • Craiova: 13 garde, averse sporadice
  • Timișoara: 12 grade, parțial înnorat
  • Sibiu: 9 grade, averse sporadice
  • Brașov: 8 grade, precipitații
  • Cluj-Napoca: 11 grade, parțial înnorat
  • Satu Mare: 13 grade, parțial înnorat

România a avut cea mai scurtă şi călduroasă iarnă din istorie. Vremea bate record după record!

Atenționare meteo! Cât mai țin ploile în România! La munte sunt anunțate ninsori!... Avertizare de la ANM! Condiții meteo periculoase în țara! Zonele afectate, în următoarele ore...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează în zilele viitoare
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vremea se schimbă în România, în săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie. Ploi abundente și temperaturi în scădere
Vremea se schimbă în România, în săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie. Ploi abundente și temperaturi în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x