Antena Căutare

Prognoza meteo 12 aprilie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Meteorologii au anunțat că vremea continuă să fie mai rece față de normalul perioadei, pe data de 12 aprilie 2022. Totuși, față de ziua precedentă, vremea va fi mai caldă.

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea pe parcursul zilei de 12 aprilie 2022 | Profimedia

ANM a emis prognoza meteo pentru data de 12 aprilie 2022. Vremea se va menține rece pentru lun aaprilie, în special dimineața și noaptea. Meteorologii au anunțat că cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei de 12 aprilie 2022, în jumătatea de nord-est a ţării, unde pe alocuri vor fi ploi slabe de scurtă durată, potrivit observatornews.ro.

În zona montană şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat la munte, dar şi în estul, sud-estul şi centrul țării.

Prognoza meteo 12 aprilie 2022. Ce au anunțat meteorologii

Articolul continuă după reclamă

Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, izolat mai ridicate în Oltenia până spre 19 grade, iar cele minime, se vor încadra între valorile -5 şi 5 grade. în timpul nopții se va produce brumă în nord-vest şi centru şi izolat în rest, iar în zonele joase, pe arii restrânse se vor semnala condiţii de ceaţă.

În București, temperatura maximă va fi de 15...17 grade, iar cea minimă de 1...3 grade. Vremea va fi mai răcoroasă față de normalul perioadei și trecător este posibil să plouă.

Citește și: Alertă meteo! Meteorologii anunță cod galben de vânt puternic. Zonele în care va fi o vreme desosebit de rece pentru luna aprilie

Prognoza meteo 12 aprilie 2022 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de marți, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 12 aprilie 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 16 km/h

Oradea: 12 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 44%, Vânt: 16 km/h

Baia Mare: 11 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 51%, Vânt: 16 km/h

Cluj Napoca: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 18 km/h

Sibiu: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 18 km/h

Alba Iulia: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 10 km/h

Craiova: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 35%, Vânt: 16 km/h

Târgu Jiu: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 11 km/h

Slatina: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 14 km/h

Suceava: 11 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 49%, Vânt: 29 km/h

Bacău: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 26 km/h

Botoșani: 12 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 45%, Vânt: 24 km/h

Miercurea Ciuc: 7 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 61%, Vânt: 19 km/h

Brașov: 9 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 59%, Vânt: 16 km/h

Ploiești: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 14 km/h

Buzău: 13 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 46%, Vânt: 16 km/h

Târgoviște: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 11 km/h

București: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 44%, Vânt: 18 km/h

Iași: 12 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 46%, Vânt: 26 km/h

Galați: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 19 km/h

Brăila: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 19 km/h

Constanța: 13 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 52%, Vânt: 14 km/h

Tulcea: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 41%, Vânt: 23 km/h

Alertă meteo! Meteorologii anunță cod galben de vânt puternic. Zonele în care va fi o vreme desosebit de rece pentru lun... Cum va fi vremea de Florii. Meteorologii au făcut o estimare a temperaturii pentru următoarele 2 săptămâni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cât mai plouă în București și când se îndreaptă vremea. Ce arată prognoza meteo pentru următoarele zile
Cât mai plouă în București și când se îndreaptă vremea. Ce arată prognoza meteo pentru următoarele zile
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vremea se schimbă radical în România după 5 noiembrie. Temperaturile scad sub zero grade. Unde apare bruma
Vremea se schimbă radical în România după 5 noiembrie. Temperaturile scad sub zero grade. Unde apare bruma
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x