Antena Căutare

Next Star, 29 mai 2021. Duo Sevestrean, show cu un dans contemporan de vis. Cei doi frați, surpriză de la Cristina Ciobănașu

În ediția 2 din sezonul 10 al show-ului Next Star, Duo Sevestrean, format din frații Natalia și Matei, au făcut furori cu un dans contemporan de excepție.

Natalia și Matei Sevestrean formează Duo Sevestrean și împreună sunt pregătiți să ia cu asalt scena Next Star, cu un dans contemporan nemaivăzut. În culise, părinții celor doi frățiori sunt acolo să îi susțină. Au primit pupici de încurajare și au intrat în scenă pregătiți să impresioneze.

Deși se ceartă destul de des, la finalul zilei sunt cei mai buni prieteni și cei mai buni parteneri de dans și au venit să demonstreze acest lucru și în fața juraților Next Star.

Natalia și Matei s-au sincronizar complet și au făcut niște piruete uluitoare. Micuții dansatori i-au lăsat pe jurați cu gura căscată și i-au aplaudat cu bucurie.

“Au fost foarte haioși. Lăsând la o parte conflictele lor, la sfârșit au demonstrat că dragostea învinge și orice ar fi sângele apă nu se face”, spune Loredana.

Citește și: Next Star, 22 mai 2021. Trupa Extreme Magic, momentul emoționant care a adus lacrimi în ochii juraților

Micuții Sevestrean au o soră mai mare, pe nume Cătălina, despre care au povestit că e înfiată. De asemenea, Natalia a mărturisit că ea este fan Cristina Ciobănașu.

Natalia nu știa ce surpriză I se pregătește, iar din culise a venit Cristina Ciobănașu, care i-a îmbrățișat pe frații Sevestrean și a spus că îi susține.

Jurații Next Star 2021 i-au felicitat pe frății Sevestrean. Cristina Ciobănașu i-a surprins pe scena emisiunii

“Voi sunteți foarte buni. Mi-a plăcut coregrafia voastră, mi-a plăcut în mod extres finalul (…) însă pentru micile desincronizări (…), votul meu astăzi este nu”, spune Dorian Popa.

“Eu am toată încrederea în talentul vostru și în potențialul vostru de a deveni din ce în ce mai buni”, a zis Loredana.

De asemenea, jurata Next Star le-a spus să lucreze mai mult la emoție și felul în care se exprimă ei prin dans.

Citește și: Next Star, 22 mai 2021. Cătălina Solomac a cântat piesa "Bang Bang" și i-a ridicat pe jurați în picioare. Cum s-a descurcat

“Pentru că până la urmă void oi sunteți foarte talentați, sunteți pozitivi, munciți, arătați bine împreună, răspunul meu din păcate pentru voi este da”, a completat Ștefan.

Duo Sevestrean au primit 2 X DA de la jurații Next Star.

Sezonul 10 al emisiunii „Next Star”, de la Antena 1, aduce suprize de proporții mari

Talent show-ul Next Star, prezentat de Dan Negru, a revenit pe micile ecrane ale telespectatorilor, cu un nou sezon şi cu o nouă generaţie de copii talentaţi, dar și curajoşi.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.

Potrivit regulmentului, cei care obțin maxim trei de DA și cei care obțin minim doi de DA din partea juriului, în fiecare ediție de calificare, au posibilitatea de a merge în Marea Finala. Dupa votul inițial acordat de juriu pentru fiecare concurent/grup care evolueaza, la finalul fiecarei ediții de calificare toți cei care au obtinut maxim 3 și minim 2 voturi de DA vor fi invitați pe scena pentru a fi anunțat câștigătorul care merge în Marea Finala.

De asemenea, concurenții rămași în competiție, care au obținut minimum 2 voturi de DA și maxim 3 voturi de DA din partea juriului și care nu au fost declarați câștigători ai ediției de calificare respective, vor intra la votul publicului pentru șansa de a concura în Finala de Popularitate.

Vezi cele mai tari momente din show → https://a1.ro/next-star

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay → https://antenaplay.ro/next-star-sezonul-10

Next Star, 29 mai 2021. Liu Nan Funaru a strălucit ca luna de pe cer, într-un decor de poveste. Jurații au plâns după mo... Next Star, 29 mai 2021. Marc Patric Mitrașcă, puștiul cu voce de aur și un timbru special, a luat cu asalt scena Next St...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din mediul urban şi naţional
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x