Antena Căutare

Poftiți la circ 2020, ediția 15. Adriana Trandafir, acrobații la înălțime la 64 de ani. Cum i-a uimit pe toți la final de număr

Adriana Trandafir aduce un număr de acrobație în ediția 15 a emisiunii Poftiți la circ. Actrița a reușit să uimească publicul cu șpagatul de la finalul numărului său.

Iuliana Luciu, Mirela Voicu, Maria Buză și Marin Barbu au rămas impresionați de abilitățile de acrobație ale Adrianei Trandafir, care a reușit să facă pe scena circului Bellucci un spectacol în adevăratul sens al cuvântului.

Înainte de a lăsa publicul cu gura căscată, Adriana Trandafir a avut un moment pentru cei mici. Aceasta a cântat o piesă în italiană pentru copii și a adus pe scenă toată bucuria din lumea, însă nimeni nu s-a așteptat la ceea ce o să urmeze.

Deși a urcat cu foarte multe emoții, Adriana Trandafir nu a simțit nicio secundă teama că va cădea de la înălțime, ci că va strica spectacol din această seară.

Actrița a avut un curaj senzațional și a învățat să zboare la propriu, cât și la figurat pe scena circului Bellucci. Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva, iar momentul a fost cireașa de pe tort.

Citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 14. Nea Marin le-a trimis la bucătărie, însă Adriana Trandafir și Iuliana Luciu au avut alte planuri

Momentul a fost unul spectaculos, chiar și nea Marin a rămas uimit de șpagatul pe care l-a făcut Adriana la finalul numărului său. La cei 64 de ani, actrița a demostrat tuturor că are sufletul, cât și corpul foarte tânăr.

"Nimeni nu se aștepta ca Adriana să facă acest număr, mai ales, să facă șpagatul", a spus Iuliana Luciu, vizibil surprinsă de momentul colegei sale.

Adriana Trandafir a generat o avalanșă de aplauze cu acrobațiile sale

Publicul, cât și colegii actriței au rămăs cu gura căscată și au stat cu sufletul la gură pe întreg momentul acesteia. Faptul că Adriana Trandafir a reușit să facă acest număr de acrobație, în special șpagatul de la final, i-a uimit pe toți, deși a repetat o singură dată înainte de a se urca pe scenă.

Chiar și oamenii de la circ au aplaudat-o cu forță și au adus la adresa ei numai cuvinte de laudă pentru ceea ce știe să facă.

"Eram pur și simplu șocată. A făcut o singura repetiție, o singură repetiție!",a spus Mirela Voicu, surprinsă.

Adriana Trandafir a făcut spectacol pe scena circului Bellucci. Deși numărul a părut atât de ușor, actrița a mărturisit că este foarte greu să realizezi un astfel de spectacol, în general viața de artist de circ este una dificilă, dar extrem de frumoasă și palpitantă.

Citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 14. Iuliana Luciu, spectacol total pe barcă. A renunțat la haine și s-a arătat în toată splendoarea

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea „Poftiți la circ” de la Antena 1 ca să savurezi momentul!

Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Invitații speciali vor ajunge să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.

Poftiți la circ 2020, ediția 15. Săritura care a făcut-o pe Iuliana Luciu să tremure de emoții. Cum s-a descurcat... Poftiți la circ 2020, ediția 15. Povestea emoționantă a Andreei Chelaru. Cum a reușit să ajungă în cărucior cu rotile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x