Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 14 decembrie 2021. Ilona Brezoianu și Florin Ristei au complotat împotriva lui Nea Marin

În ediția din 14 decembrie 2021 a emisiunii Poftiți pe la noi - Poftiți prin țară, Ilona Brezoianu nu a mai suportat miciile corecții pe care i le-a aplicat Nea Marin și a complotat împreună cu Florin Ristei pentru a-i da o lecție autoproclamatului primar al satului Malaia.

Picătura care a umplut paharul a fost o urzică pe care Nea Marin i-a dat-o pe mână Ilonei în timp ce întindea aluatul. Nu era de ajuns că o dureau oricum brațele de la jocurile cu Nea Marin, aceasta a mai primit încă “un leac de frică”.

Ei bine, nici covorul roșu întins ca la Cannes nu i-a făcut ziua mai bună pentru că a venit la pachet cu un gândac pe mână, bubițele de la urzică nici atât, așa că împreună cu juratul de la X Factor a pus la cale o răzbunare: „Simțeam nevoia să mă răzbun pe el”, spune actrița.

Ilona Brezoianu și Florin Ristei s-au răzbunat pe Nea Marin. Ce a pus-o artistul să facă, după ce a aruncat cu urcizi pe ea

Nea Marin a încercat să o îmbuneze pe Ilona după ce a înțepat-o cu urzica și i-a adus pudră de talc, însă actrița nu a fost deloc de înduplecat. Aceasta nu a avut încredere în Nea Marin și în praful alb pe care îl ține în mână: “Acolo e sare, pui sare pe rană. Da , bre, lasă, lasă cu vrăjeala asta”.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Răzvan Babană, dezvăluiri despre trecutul său. Cu ce se ocupă acum

Actrița a intuit că Nea Marin ține mult la freza lui și împreună cu Florin Ristei se gândea cum să o strice: “Pe freză, cred că îl doare rău pe freză, că prea îi stă părul ăla bine. Să-i dau cu ceva în cap!”, spune Ilona Brezoianu.

“Eu cred că Nea Marin se dă cu lubrifiant în cap”, spune Florin Ristei amuzat.

“Bre, eu, de ăștia ca tine, am zece uscați în pod”, spune Ilona Brezoianu, în timp ce "cocea" planul de a se răzbuna pe freza lui Nea Marin. Ei bine, din vorbe, Ilona Brezoianu l-a făcut pe primar, deși Florin Ristei a pus-o să-i strice freza, se pare că a renunțat la gând.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 13 decembrie 2021. Ilona Brezoianu, dezvăluiri despre viața sa amoroasă. Ce a mărturisit

Nea Marin, alături de vedete, va străbate ţara în lung şi în lat, nu doar în căutarea celor mai frumoase locuri din România, ci şi a obiceiurilor şi a tradiţiilor specifice zonei.

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, ce este difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Ce surprize aduce noul sezon de „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Marin

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a patra ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele cinci vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai în Comuna Mălaia, Vâlcea sunt Ilona Brezoianu, Oase, Florin Ristei, Nicolai Tand, Răzvan Babană (fostul concurent al sezonului 7 din Chefi la cuțite) şi Sonny. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, de la 20:30, pe Antena 1.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 14 decembrie 2021. Oase l-a plimbat pe Răzvan Babană cu un cărucior și au făcut co... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 14 decembrie 2021. Răzvan Babană a avut parte de un incident când alerga după o gă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x