Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 29 decembrie 2021. Surpriza lui Liviu Vârciu pentru nea Marin de ziua lui. Ce s-a întâmplat

Pentru că nea Marin și-a serbat ziua de naștere, această zi nu putea să treacă fără ca el să aibă parte de multe surprize. Un sculptor în lemn i-a făcut lui nea Marin un scaun special, un jilț, pe care nea Marin l-a apreciat foarte mult.

colaj foto cu nea marin si liviu varciu la emisiunea poftiti pe la noi Galerie
Nea Marin a avut parte de o surpriză inedită în emisiunea Poftiți pe la noi:Poftiți la muncă | Antena 1

Nea Marin nu a putut, însă, accepta cadoul, dar a venit cu o idee și mai bună. El și vedetele sale au lăsat câte un autograf pe scaun, spunându-i gazdei că toți turiștii care vor veni în vizită se vor bucura să stea pe acel scaun.

După ce au plecat de la casa domnului care sculpta în lemn, ei au mers acasă la săteanul care restaura case și au rămas uimiți când au văzut despre câtă muncă și dedicare e vorba. Maramureșeanul a demonstrat că nu e doar muncitor, ci și ospitalier și le-a pus masa.

Anca, Marius, Carmen și Silviu încă pregăteau sceneta pentru marele spectacol. Ei au scris împreună textul pentru Scufița Roșie modernă. Cei patru au făcut o repetiție pentru nea Marin, iar lui i-a plăcut foarte mult.

Cum au sărbătorit de ziua lui nea Marin

În același timp, nea Marin a încercat să îi învețe pe Marius, Carmen, Anca și Silviu ritmul de horă. A doua zi, când nea Marin își serba ziua de nume, de Sfânta Maria Mică, a avut parte de surprize neașteptate.

Liviu s-a trezit singur de la 06.30 dimineața pentru a-i pregăti o surpriză lui nea Marin. Lui Andrei nu îi venea să creadă.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 27 decembrie 2021. Ce i-a făcut Nea Marin lui Andrei Ștefănescu, de față cu toți

“Dacă tot m-am trezit, nu mă duc să îi fac o surpriză domnului Barbu?”, a spus Liviu.

El a chemat niște prieteni cu vioară, tobă și acordeon și au început să îi cânte lui nea Marin. Coregraful le-a deschis ușa și au început să danseze cu toții.

“Le-am mulțumit, i-am dat afară”, a mai spus nea Marin.

Nea Marin i-a luat pe lăutari și a mers să își trăzească și vedetele. La micul dejun, programul de muzică a continuat. Liviu, însă, își dorea să mănânce omletă de ou de strut. Au făcut o gaură în ou și au suflat în ou pana a curs tot în tigaie.

“Eu am crezut că s-a spart vreo conductă. Pâi ce am făcut măi, nene? Am făcut ciorbă de ou?”, spune Liviu Vârciu.

Ce surprize aduce noul sezon de „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, cu Nea Marin

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”, ce este difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 27 decembrie 2021. Liviu Vârciu nu și-a mai putut opri lacrimile la biserica din Bârsana

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

În cea de-a unsprezecea ediţie a noului sezon, difuzată luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele șase vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai în Bîrsana (județul Maramureș) sunt Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Carmen Tănase, Silviu Mircescu, Anca Dinicu și Marius Damian. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind o nouă ediție a celui mai nou sezon, Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 29 decembrie 2021. Nea Marin, peripeții la ferma de struți. “A scăpat, băi!”... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 29 decembrie 2021. Distracție la cote maxime în lipsa lui nea Marin. Ce au făcut v...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x