Live acumSerial: Sacrificiul (r)
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

”Actorul și sălbaticii”, Everestul marelui TOMA CARAGIU. ”Asta vreți voi? O Românie cenușie? Păi poporul ăsta râde de 2.000 de ani!”

În 1974, Titus Popovici îi fură lui Sergiu Nicolaescu ideea unui film despre marele Constantin Tănase. Textul este scris special pentru un uriaș al scenei, Toma Caragiu, despre care toți spun că a făcut unul dintre cele mai bune roluri din filmografia noastră. ”Ăsta e, Cargiule! Acum ori niciodată. Ori dai tot ce poți, ori te lași”, își spune. Monologurile sale sunt epocale. Peliculă vizionată de peste cinci milioane de spectatori!

În 1974, Titus Popovici îi fură lui Sergiu Nicolaescu ideea unui film despre marele Constantin Tănase. Textul este scris special pentru un uriaș al scenei, Toma Caragiu, despre care toți spun că a făcut unul dintre cele mai bune roluri din filmografia noastră. ”Ăsta e, Cargiule! Acum ori niciodată. Ori dai tot ce poți, ori te lași”, își spune. Monologurile sale sunt epocale. Peliculă vizionată de peste cinci milioane de spectatori!

Avionul e urcat, deja, la opt mii de metri, când Sergiu Nicolaescu și Eugene Stroe Nacht se pun pe vorbit, pe un zbor București - Munchen. Primul nu mai are nevoie de nicio prezentare. Al doilea este fiul marelui Nicolae Stroe, cel care, alături de alt imens, Vasile Vasilache, realizase faimosul cuplu umoristic ”Stroe și Vasilache”, celebru în perioada interbelică, curmat, brusc, de plecarea ultimului, la bombardamentele americane asupra Bucureștiului, din 4 aprilie 1944. Cei joi - actori în primul film cu sonor de la noi, ”Bing - Bang”, cu premiera în 1935, jucaseră în spectacolele companiei ”Cărăbuș - Contantin Tănase”. Eugene povestește mult despre marele maestru, tot ce aflase din gura tatălui său. Lui Sergiu Nicolaescu i se aprinde, pe loc, beculețul. Nu cel de deasupra capului, ci chiar înlăuntrul său: va face un film despre viața lui Tănase. Aproape de aterizare are și titlul, ”Comisarul și Tănase!” Gata, asta este!

Rodica Mandache, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu și Toma Caragiu, pe coperta revistei ”Cinema”, martie 1977. ”Tomiță” avea să se stingă câteva zile mai târziu, în timpul marelui cutremur din 4 martie

Ba, nu!

Nicolaescu merge cu ideea la Titus Popovici, scriitor și scenarist, membru corespondent al Academiei Române, cu ”Străinul” ori ”Moartea lui Ipu” în portofel, adevărate capodopere. Acesta prinde, din zbor, mesajul și, la rândul său, sună la ușa scenaristului Manole Marcus, cu care lucrase, deja, la patru lungmetraje. Așa apare scriptul pentru ”Actorul și sălbaticii”, una dintre capodoperele filmografiei noastre. E îngemănarea dintre 1973 și 1974, când actorul Toma Caragiu este sunat și rugat să vină să citească două-trei pagini, să vadă ce și cum. I se spune că totul a fost scris numai pentru el! Soarbe cuvânt cu cuvânt, literă cu literă! ”Ăsta e, Caragiule! Acum ori niciodată! Ori dai tot ce poți, ori te lași!”, spune și acceptă.

”Toma nu se poate povesti. El trebuie văzut și auzit, pentru că modalitatea lui de expresie era una foarte specifică. Își patina vocala și, din când în când, apăsa pe o pedală numai de el știută” - Marin Moraru

În februarie 1974, Casa de Filme și regizorul lucrează la ”definitivarea concepției ideologice”. Filmul intră, efectiv, în producție, la 16 martie. Distribuția e plină de nume grele. Caragiu e Costică Caratase, vedetă a teatrului de revistă. Margareta Pogonat e Elvira, soția lui. Mircea Albulescu joacă rolul lui Ionel Fridman, impresarul și textierul actorului, un evreu urmărit de legionari. Mircea Diaconu, la numai 25 de ani, îi dă viață lui Radu Toma, comisar de poliție, în timp ce Ion Besoiu este Guță Popescu, mentorul Mișcării Legionare, în încercarea de a aduce aminte de filosoful Nae Ionescu, simpatizant al Gărzii de Fier. Interesant este faptul că Gheorghe Șimonca îl joacă pe Carol al II-lea, Regele României, ”apărut” pentru prima oară într-un film românesc după cel de-al Doilea Război Mondial.

Se trage din 3 iunie până pe 17 septembrie. Uneori, ziua de filmare durează și 10 ore! Nouă săptămâni fără oprire. Caragiu e magistral, iar cele două monologuri ale sale - când se află în fața legionarilor conduși de Ovidiu Iuliu Moldovan și cel de la final, pe scena teatrului de revistă - sunt unice în filmografia noastră.

”Păi de 2.000 de ani poporul ăsta râde, râde cu sau fără voia cuiva! Și când a trebuit, a luat și toporul în mână! Și voi vreți să nu mai râdă, să nu mai iubească, să se plimbe pe străzi cu mutre lungi ca ale voastre de sfinți impotenți? Să nu mai râdă poporul român, mă? Asta vreți voi? O Românie cenușie?”

Dat fiind vremurile, se vorbește despre un manifest, de o încercare subtilă, dar periculoasă, de a lua peste picior comunismul și tot ceea ce ține de el: îndoctrinare, cenzură, frică, ură. Muzica este compusă de Ion Vasilescu și de Mișu Iancu, iar interpretările sunt ale lui Carmen Berbecaru și, respectiv, Tricy Abramovici. Se cheltuie mult, devizul e de 4.850.000 lei. Pentru a fi cât mai credibilă amenințarea legionară, la scena în care Carastase găsește o mână tăiată în pat, aceasta era una reală, adusă de la morgă! Ajunge la un coș de gunoi, fiind aflată, a doua zi, de către o femeie de serviciu care nu știa despre ce este vorba. S-a declanșat o anchetă, stinsă, finalmente, după ce s-a trecut în dreptul său ”reziduu de filmare”. Și pistolul lui Mircea Diaconu, Radu Toma în film, era unul real, adus de un ofițer de securitate care avea grijă ca acesta să ajungă în mâinile actorului doar în momentul în care se filma, nu și la repetiții, pentru a se evita complicațiile!

”Caragiu trece cu ușurință de la ironie la satiră, de la șarjă la pamflet, de la veselie la tristețe și de la zâmbet la lacrimă” - criticul Călin Căliman

Scenariul inițial prevedea ca la final, când Toma Caragiu, Caratase, îl caricaturizează pe Hitler și satirizează spiritul fascist, să fie dus în pat, după ce suferă un nou atac de cord. Actorul insistă să fie modificat, cerând ca el să moară într-un cadru ”în picioare”.

Deși țintele filmului erau legionarii și fascismul, potrivit propagandei comuniste, pelicula apare ca un strigăt mut la adresa regimului dictatorial din România acelor ani, unul care cenzura libertatea de exprimare a artiștilor și care-l suprimase, într-un fel sau altul, pe uriașul Constantin Tănase, decedat la 29 august 1945, din motive dezbătute chiar și astăzi. Monologul ce închide ”Actorul și sălbaticii”, unde Toma Caragiu este, din nou, imperial, e preceput ca o subtilă metaforă prin care se prezentau restrângerile de care avea parte arta în general, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Vizionat de 5.453.002 sepctatori (până pe 31.12.2007), este distins cu două premii ale Asociației Cineaștilor din România, în timp ce jocul lui Toma Caragiu, stins la cutremurul din 4 martie 1977, primește elogiile criticilor.

”Ați râs? Vă mulțumesc! E bine că ați râs! De prostie, de minciună, de ridicolul sălbăticiei. E bine, dragii mei! E bine să râdeți! Și după ce eu nu voi mai fi, să vă fac să râdeți”...