Live acumObservator 06
Prime Time 20:00Poftiti pe la noi: Poftiti la munca (r)

Moș Crăciun a învățat să scrie de la o franțuzoaică. Stai un pic. Cum?

Da, exact așa. Lui Moș Crăciun i s-a pus condeiul în mână târziu, de-abia prin anii '50, în Franța. Astăzi, francezii răspund la scrisorile copiilor din toată lumea. Sunt obligați prin lege. A fost nevoie de-o iarnă ca-n povești și o femeie cu haz...

Magdeleine Homo, la biroul ei din Veules-les-Roses.

paris-normandie.fr

Dragă Moș Crăciun, să știi că am fost cuminte, am...

Nordul Franței. Aici e regiunea istorică a Normandiei. Eh, în această regiune, cam pe-acolo unde se agață harta-n cui, se află o localitate mică-mică, dacă are 500 de locuitori. Se numește Veules-les-Roses, în traducere românească „Trandafirii fără spini”. Și-a luat numele după soiul „blând” de trandafiri care crește-n părțile locului...

Bun, recapitulăm: suntem la mijlocul anilor '50, într-un decembrie geros și plin de zăpadă, în nordul Franței, în pitoreasca localitate Veules-les-Roses. Suntem într-una din acele lumi în care nimeni nu intră și nimeni nu iese, o cumințică margine de lume – nici săraci, nici bogați, nici călare, nici pe jos, cunoașteți zicala.

E decembrie și se apropie Moș Crăciun, Père Noël, cum îi zic francezii. Globalizarea n-a pătruns încă, dar a început, într-adevăr, obiceiul ca puștii din toată lumea să-i scrie scrisori lui Moș Crăciun, vreunui mag sau chiar Sfântului Nicolae, funcție de spiritul și ritul familiei în cauză.

Dar acestea sunt amănunte, iar asupra lor vom reveni curând. Noi să ne continuăm povestea. În Veules-les-Roses, pe gerul ăsta și atât de aproape de vacanța de iarnă, mai toate serviciile sunt închise. Doar poșta funcționează. Ca-n fiecare an, funcționara Magdeleine Homo are de înregistrat, sortat și pregătit pentru trimitere toate scrisorile tip felicitare de Crăciun pe care le-au depus consătenii ei – sigur, mai degrabă cei care au rude sau prieteni în afara satului (deși, între noi fie vorba, la cum arată maldărul de hârtii, pare că toți ar avea).

E sătulă de-atâta treabă, da' asta-i meseria ei. Lucrează la singurul oficiu poștal din Veules-les-Roses.

Ciudat e că anul acesta, ca niciodată, majoritatea scrisorilor nu sunt adresate prietenilor sau rudelor de departe, ci... lui Moș Crăciun. Evident, scrisorile de acest gen nu se expediază, e lucru ultracunoscut. Ele sunt depozitate de către funcționarii poștali într-o zonă separată, iar la un moment dat se distrug. Magdeleine se uită pe plicuri și citește numele expeditorilor. Pierre, Jean, Marie, Monique, Nicole, Colette, Bernard și așa mai departe, ba chiar și propria ei fiică. Cade pe gânduri. Toți sunt copii. Destinatarul e unul și același: Moș Crăciun, la reședința sa din Polul Nord sau Finlanda (după gust).

Într-o comunitate de 500 de oameni, toată lumea se știe cu toată lumea. „Nu e trist cum copiii noștri și-au pus sufletul pe o bucățică de hârtie și nu vor primi niciodată un răspuns?”, se gândește Magdeleine.

În chiar acel moment, Magdeleine încalcă secretul corespondenței dintre micuții din Veules-les-Roses și Moș Crăciun. Se gândește, se răzgândește, până la urmă deschide prima scrisoare: „Dragă Moș Crăciun...” O citește, se amuză. Ia o foaie de hârtie și concepe un răspuns simpatic, formulat ca pe limba copiilor. Semnează citeț: MOȘ CRĂCIUN. Face așa cu fiecare scrisoare: „Dragă Pierre...”, „Dragă Jean...”, „Dragă Marie...”, ba mai mult, are grijă să strecoare și câte-un lucru personal din ce-și mai amintește despre fiecare copil în parte.

Termină târziu în noapte. Își trage haina pe ea, își ia geanta, mănușile și fularul, încuie poșta și se întoarce acasă. Chicotește. A doua zi, factorii poștali vor avea o surpriză...

De fapt, tot orașul va avea o surpriză. Copiii sunt în al nouălea cer. Pentru prima oară în atâția ani, Moș Crăciun le-a răspuns la scrisori. „Ție ce ți-a scris?”, aleargă ei bucuroși și naivi dintr-o parte-n alta, prin nămeții de zăpadă, cu foi de hârtie în mână, spre totala siderare a părinților:

„Tu i-ai scris lu' al tău?”

„Nu, voi?”

„Nici noi!”

Funcționara Magdeleine le-a scris, află conducerea poștei. Era ilegal. Se creează un scandal care se rostogolește până la Paris. Magdeleine nu pățește nimic, deși așa se preconiza într-o primă fază. Dimpotrivă. În forurile superioare, ideea convinge, și convinge bine. Atât de bine încât, în 1962, statul francez formulează următorul decret de lege: de-acum înainte, în Franța, fiecare scrisoare pentru Moș Crăciun trebuie să primească răspuns. În ani, vestea că Moșu' „francez” nu ratează nicio scrisoare circulă pe tot mapamondul.

Fără să știe, Magdeleine Homo, o simplă funcționară la poșta din Veules-les-Roses, schimbă radical percepția pe care o vor avea copiii despre Moș Crăciun și, implict, întregul mare mecanism social și de marketing aferent sezonului rece. Și asta fiindcă, dintr-un personaj întrupat vizual doar de celebrul brand de băuturi carbogazoase, Magdeleine reușește să-l transforme pe Moș Crăciun într-o ființă vie. O ființă vie, magică (când are atâta timp?), cu oareșce stil și haz (doar scrie scrisori, nu?), un supraom care-și face timp să-ți răspundă, în scris, la cereri și rugăminți. Să fii copil și să te conversezi cu Moș Crăciun... Cât de grozav, nu?

Aș! Ne-am luat cu sensibilitățile și întrebările retorice și am uitat să precizăm: după ce Ministerul de Telecomunicații din Franța a formulat legea din 1962, a mai făcut o chestie practică, și-anume a pus bazele unui centru poștal specializat în corespondența cu Moș Crăciun. Francezii nu l-au făcut la Veules-les-Roses, dar au încurajat-o pe Magdeleine să continue activitatea epistolară de Moș local; o perioadă l-au ținut într-un oficiu poștal din Paris, însă au simțit că prea se aglomera capitala...

Până la urmă, în 1967, poșta specializată în corespondența cu Moș Crăciun s-a stabilit la Libourne, în sudul Franței, lângă Bordeaux.

Câteva milioane de scrisori mai târziu...

Câteva milioane de scrisori mai târziu, pășim în oficiul poștal din Libourne. E agitație, exact așa cum ne așteptam. Aflăm repede că în 2018, de exemplu, angajații au răspuns la nu mai puțin de 1,2 milioane de scrisori venite din peste 100 de țări. Din 1,2 milioane, 90.000 au fost scrisori electronice, e-mailuri, deci pare-se că tot hârtia e preferată în astfel de situații.

Mesajele copiilor sunt impresionante și extrem de diverse, povestesc funcționarii poștali: unii-și doresc lucruri specifice vârstei, păpuși și mașini de jucărie, alții cer slujbe pentru părinții lor, ori îl roagă pe Moșu' să le însănătoșească un frate sau o soră.

La un moment, își amintesc ei, un copil a trimis nu o scrisoare, dar o păpușă. „Pentru cine n-are, că eu am”, ăsta a fost rândul care însoțea coletul. Altădată, o școală de prin apropiere a pus la un loc toate dorințele elevilor. A ieșit un pergament înfășurat, înmânat personal. Când l-au desfășurat, avea 56 de metri.

Ce-i drept, pe francezi îi mai ajută și prietenii din Laponia (regiune a Finlandei), la Rovaniemi, acolo unde-i „Satul lui Moș Crăciun”, o adresă care, deși foarte populară, primește mai puține scrisori (cam jumătate de milion pe an).

Anecdote și curiozități ar fi multe de spus, doar timpul e scurt, așa că mai bine i-am lăsa pe spiriduși să așterne și ultimele fraze meșteșugite, iar pe Moșu' să pregătească sania, renii și darurile.

Mâine-i Crăciunul.

Surse: 20minutes.fr, latimes.ro, fr.wikipedia.org, www.connexionfrance.com, www.paris-normandie.fr