Ziua care a îndoliat lumea! Cutremur de 9,3 grade, urmat de tsunami! Valurile s-au ridicat la 35 de metri, iar peste 220.000 de oameni și-au pierdut viețile

 
+3 click pentru
galerie

Unul dintre cele mai puternice cutremure care s-au produs în lume în ultimul secol este, fără doar și poate, cel care a avut loc pe 26 decembrie 2004, în Asia și care a fost urmat de un tsunami. În timp ce oameni din toate colțurile lumii sărbătoreau cea de-a doua zi de Crăciun, în Indonezia avea loc un seism cu magnitudinea de 9,3, ce a provocat valjuri masive spre coastele celor 14 țări din Oceanul Indian, iar bilanțul morților s-a ridicat la peste 220.000 de persoane, între care și turiști. 

Pe 26 decembrie 2004, în timp ce zeci de mii de turiști se aflau la plajă, ca să se bucure de soare și de plajă, în largul Indoneziei s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 9,3, ce a fost urmat de valuri înalte de până la 35 de metri. Astfel, mulți oameni și-au găsit sfârșitul în urma acestui dezastru natural, întrucât și-au dat seama mult prea târziu să se adăpostească în zone mai înalte sau pur și simplu au rămas împietriți în fața mării care s-a retras și mai apoi s-au format zidurile uriașe de apă. Pe atunci, însă, niciun sistem de avertizare nu exista, astfel că bilanțul victimelor s-a ridicat la peste 200.000 de victime. 

Cutremur cu magnitudinea de 9 în Oceanul Indian - Valuri înalte de 35 de metri, la 20 de minute de la cutremur

Cutremurul, care a avut epicentrul în apropierea coastei vestice a insulei Sumatra, a generat numeroase valuri de tsunami care s-au întins pe toată suprafața Oceanului Indian, cel mai mare dintre acestea atingând înălțimea de 35 de metri. Ba mai mult, acestea au ajuns chiar și  până pe coasta estica a Africii, la 8000 de kilometri de locul epicentrului. 

Ba mai mult, valurile provocate de tsunami s-au ridicat chiar și până la 35 de metri înălțime, iar Coasta Aceh a fost lovită din plin, aici înregistrându-se peste 170.000 de victime. 

De asemenea, la două ore distanță,  Thailanda, India și mai apoi Sri Lanka au fost lovite de tsunami. Astfel, peste 30.000 de persoane și-au pierdut viețile. Și Malaysia, Maldive și alte zone din sudul și sud-estul Asiei au fost lovite de tsunami. Ba mai mult, seismul care a durat zece minute a dat naștere unor replici ce au ajuns până în Alaska, iar pierderile totale s-au ridicat la 14 miliarde de dolari. 

Cutremur cu magnitudinea de 9 în Oceanul Indian - ajutor venit din toate colțurile lumii 

Guvernele și organizațiile umanitare din întreaga lume au oferit ajutor și sprijin tehnic pentru cei afectați de cutremurul devastator din Asia de Sud. La Geneva, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roși și Semilună Roșie a strâns circa 6,5 milioane de dolari pentru “ajutor umanitar”, iar Guvernul australian a donat circa 7,7 milioane de dolari pentru a ajuta oamenii. Chiar și Executivul României a trimis ajutoare imediate în valoare de 32.000 de euro, constând în principal în produse farmaceutice.

Cutremurul cu magnitudinea de 9 în Oceanul Indian - Peste 1.400 de copii au rămas orfani

În urma cutremurului devastator în care și-au pierdut viețile peste 200.000 de persoane, numeroași copii au rămas orafni. Mai exact, conform unei statistici ce a fost făcută publică în presa internațională, 1.480 de copii au rămas fără părinți. Unul dintre cazurile care a stârnit vâlvă în toate colțurile lumii a dat naștere filmului ”The Impossible” - Paradisul spulberat, ce spune povestea impresionantă a unei familii captive, alături de alte mii de străini, în timpul uneia dintre cele mai mari catastrofe naturale din istorie. Teroarea este însă diminuată de compasiunea, curajul și bunătatea oamenilor, în cele mai negre ore din viețile lor.

Astfel, Maria, (Naomi Watts), Henry (Ewan McGregor) și cei trei copii își încep vacanța de iarnă în Thailanda, așteptându-se la câteva zile de relaxare într-un paradis tropical. În dimineața zilei de 26 decembrie, în timp ce familia se afla la piscină, se aude un zgomot asurzitor. Imediat după aceea, un val uriaș se îndreaptă spre toți cei de acolo.

Sursa: Wikipedia, Gândul.ro, Imdb



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI