Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:00Film: Asasin american

„Mănânc fără oprire, mă trezesc noaptea și golesc frigiderul, acum sunt pe cărbuni, mă ajută cu aciditatea!” Atunci când GREII ROMÂNIEI ajung la cuțit sau la Grupul Anonimilor cu Tulburări Alimentare

Dictonul „grasă și frumoasă” pare să piardă tot mai mult teren în ultima vreme, chiar și în lumea satului românesc, acolo unde timpul are răbdare, mâncarea e un mod al părinților de a-și manifesta afecțiunea față de părinți, voinicia e un garant al rezistenței la munci agricole și nu numai. Chiar și așa, oamenii încep să-și dea seama că o cârdășie bună între obezitate și sănătate nu prea există.

Dictonul „grasă și frumoasă” pare să piardă tot mai mult teren în ultima vreme, chiar și în lumea satului românesc, acolo unde timpul are răbdare, mâncarea e un mod al părinților de a-și manifesta afecțiunea față de copii, voinicia e un garant al rezistenței la munci agricole și nu numai. Chiar și așa, oamenii încep să-și dea seama că o cârdășie bună între obezitate și sănătate nu prea există.

E începutul lunii aprilie, holurile Spitalului Județean de Urgență din Târgu Mureș sunt căptușite de pacienți, însoțitori, medici și asistente. Lifturile se mișcă greu, unii oameni coboară la etajul I, alții se urcă de la trei, la patru apar brancardierii care împing un bătrân așezat într-un scaun cu rotile. Boala e peste tot, în fața ușilor așteaptă zeci de bolnavi care își pun nădejdea în medicii ardeleni, de etnie maghiară sau nu, nici că ar mai conta. La etajul al șaselea, la Chirurgie, pe lângă cei care își scot pietrele de la rinichi, amigdalele inflamate sau varicele de pe picioare, așteaptă să intre în operație și „greii”, pacienți de peste o sută de kilograme care speră că după ce stomacul lor va fi redus chirurgical la dimensiunile unui creion, să poată slăbi și să-și recapete vitalitatea și suplețea formelor.

Drumul până la obezitate morbidă a fost presărat cu intenții nevinovate

Tanti Doinița a venit tocmai dintr-un sat de lângă Piatra Neamț la Mureș. La aproape 64 de ani și 150 de kilograme, femeia a fost ajutată de Crina, Floricel și Mihai, copiii ei, să adune suma necesară unui bypass gastric. Voinică a fost de când se știe, dar după ce a născut trei copii, nu s-a mai oprit din a „pune” kilograme în plus. Întâi, a observat că mânca tot ce rămânea copiilor în farfurii, apoi că-i era foame tot timpul, pentru a ajunge noaptea să se trezească și să dea iama în frigider.

Femeie muncitoare, nu o dată fericirea ajungea să aibă gust de gogoși, tort sau cremă de jumări unsă pe felii de pâine aburindă. Drumul până la obezitate morbidă a fost presărat cu intenții nevinovate, căci Doinița nu s-a gândit vreodată cât rău a ajuns să-și facă de una singură.

Doinița, captivă în lumea de zahăr a dulciurilor

Povestea Doiniței nu e cu nimic diferită față de a oricărui „greu” care apelează la chirurgia bariatrică. E ultima soluție, una care face diferența de multe ori între viață și moarte.

„Mănânc fără oprire, mă trezesc noaptea și golesc frigiderul, acum sunt pe cărbuni, mă ajută cu aciditatea!”, povestește o femeie rubensiană precum o roșie de toamnă zdravănă, sferică. Dincolo de forme pline, de „colăcei”, „aripioare”, „pulpe herculiene”, oamenii care se confruntă cu obezitatea și cu mâncatul compulsiv au un fond psihic vulnerabil.

„Viciul” ajunge să-i controleze, în fața unei savarine însiropate își pierd cumpătul, uită de sfaturile nutriționistului, de ziua a șaptea din Dieta Daneză, de promisiuni și de calorii negative. Nimic nu mai contează! Iar bisturiul pare singura soluție, chiar dacă prețul se ridică la câteva mii de euro. În plus, Doinița a avut parte de reproșurile soțului înainte de a lua decizia de a-și tăia stomacul. „Vrei să slăbești pentru a-ți găsi apoi slabă un drăguț și să mă lași cu toate: animale, casă, nepoți!”, a admonestat-o bărbatul în repetate rânduri.

Grupul Anonimilor cu Tulburări Alimentare care funcționează în incinta unei mănăstiri

Doinița a ales o soluție chirurgicală pentru a scăpa de kilogramele în plus. Alte femei au posibilitatea să aleagă pe lângă un ajutor specializat, al unui nutriționist sau medic specializat în Diabet și Boli de Nutriție, un centru care vine în ajutorul „mâncătorilor compulsivi”. E drept, deocamdată există doar în București și Cluj-Napoca.

O mână de oameni vrea să dea o mână de ajutor femeilor și nu numai. „Bună ziua, mă numesc X și sunt mâncător compulsiv. Am 103 kilograme, am slăbit 13 datorită vouă!”. E doar una dintre prezentările pe care le auzi la Grupul Anonimilor cu Tulburări Alimentare, care se reunește în fiecare marți seară într-un centru social din incinta Mănăstirii „Radu Vodă” din Bucureşti. Fiecare povestește relația pe care o are cu mâncarea, progresele făcute. Nu de puține ori, mâncarea devine pentru ei un cuțit cu două tăișuri.

Atunci când mâncarea devine refugiu


Astfel, ei ajung ori să mănânce prea puţin – anorexici – , ori ajung să se refugieze în alimente şi să mănânce compulsiv, adică peste măsură, bulimici. Terapia este asemănătoare cu cea a Alcoolicilor Anonimi, fiecare povestește cum a rezistat în fața unei savarine sau cum a dat iama la frigider. Nu este exclus nici ajutorul divin. Rugăciunea pentru sprijin, către „un Dumnezeu, aşa cum şi-l închipuie fiecare dintre noi” face parte din ritual.


”Sunt Ada și acum funcționez pe cărbuni! Iau cam opt pastile pe zi, mă ajută la digestie! Nu mai am poftă de dulce atât de mult”, spune o femeie de până-n 25 de ani, cu mâinile pufoase, ca de bebeluș. Nu a avut mereu 96 de kilograme. Întâi, prin liceu, i se părea că e grasă. A ținut o vară întreagă dietă cu pufuleți și fructe până a ajuns la 40 de kilograme, cât greutatea unui copil de zece ani. Apoi, nu mai avea energie, se despărțise de iubit, iar cel mai cald refugiu a fost mâncarea. S-a îngrășat brusc, a ținut altă dietă, arenunțat la ea, a făcut bulimie, apoi a ținut iar regim. Șirul nici ea nu-l mai știe la cei 30 de ani pe care-i are. A venit la centru pentru că aici nimeni nu o judecă. Ceilalți sunt ca ea, iar kilogramele în plus nu conduc la comentarii răutăcioase sau judecată.



Persoanele cu tulburări alimentare sunt victimele dietelor drastice, ajutați de falși prieteni: pastile de slăbit, vomitive și laxative. Urâm la ceilalți ceea ne deranjează la noi, echilibru înseamnă să nu-ți mai pese!”, spune Dana, una dintre fondatoarele grupului. În 2012 a avut prima întâlnire a unui grup al Anonimilor cu Tulburări Alimentare. Ceva nou, preluat după model american. La început venea doar ea și câteva college de serviciu. Apoi a rămas singură. Promovarea în mediul virtual a ajutat-o, a adunat în jurul ei pe cei ca ea.
Întâlnirile funcționează după reguli stricte, fiecare participant aduce jurnalul alimentar al săptămânii. Grăsuți sau slabi ca biscuitele în dungă, „anonimii” invocă ajutorul unui Dumnezeu tolerant, care nu ține cont de IMC (indicele masei colporale), formule și vina de a fi golit frigiderul la 12:00 noaptea.

Mâncarea a ajuns o consolare în România

90-60-90: măsurătorile perfecte promovate astăzi în mass-media și lumea modei dau de cap oricărei femei. După diete culese de pe internet, româncele ajung să aibă cu mâncarea o „legătură bolnăvicioasă”. Astfel, marile și micile probleme și micile ale vieţii se răsfrâng asupra obiceiurilor alimentare. Până la viciu nu mai e decât un singur pas. După înfometare, reapar kiligramele în plus, dar și boli precum anorexia, bulimia sau mâncatul excesiv.
În România și în lume, obezitatea a devenit în ultimii ani o problemă gravă. Mâncarea a ajuns o consolare. Acoperă goluri personale sau profesionale. Se împletește cu depresia. Te face vulnerabil în fața ei și devii sclavul ei.


Tocmai de aceea a apărut TAA-ul. Membrii grupului se sprijină, se roagă împreună, impart rețete și discuții pe Skype. Sinceritatea e absolut necesară! Apoi fiecare luptă cu proprii demoni, perpeliți nu prin smoală, ci ulei încins, pudrați cu zahăr și hrăniți de multe or de la fast-food.
Mâncătorii compulsive nu sunt vreo sectă și fiecare dintre noi poate devein la un moment dat unul de-al lor.

„Dincolo de obsesia mâncării, se află întotdeauna o suferință, o dramă nespusă, ascunsă, negată, minimizata, închistată, un MARE GOL.

Pentru a putea scapă de această obsesie, este nevoie că suferințele, rănile din spatele ei să poată fi vorbite, înțelese, vindecate, pentru că această obsesie să-și vadă de drum. Altfel, ea reprezintă doar un mod de a pune în scenă trăirile noastre, folosindu-ne de propriul nostru corp, abuzându-l, maltratându-l, umilindu-l, când el, de fapt nu-și dorește decât să iubească și să trăiască frumos !‟, a explicat psihologul Mihaela Dumitru.

România, țară săracă, plină de obezi

Rata sărăciei situează România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit unui studiu Eurostat. Deși poate părea paradoxal, crește obezitatea, în timp ce sărăcia persistă. În traducere, obezitatea e direct proporțională cu sărăcia. Românii cu venituri modeste consumă multe „calorii” goale, fără valoare nutritivă, mănâncă pâine ieftină la un leu, parizer și merdenele. Kilogramele în plus nu-i ocolesc nici pe cei cu o situație financiară bună, căci și dacă mănânci sushi și fructe de mare „fără număr”, kilogramele în plus nu te ocolesc.

Atât pentru bogați, cât și pentru săraci, chirurgia bariatrică prinde tot mai mult teren în țara noastră. Tăierea de stomac, renumitul bypass gastric, inelele sau baloanele în stomac au devenit „ultima speranță” pentru cei aflați în faza de obezitate morbidă. În plus, tot mai multe persoane publice au apelat la intervenția-minune, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

Adina Bourceanu sau Răzvan Ciobanu s-au transformat peste noapte și au influențat sute de oameni să facă eforturi pentru a slăbi. Unii români au ajuns să se împrumute pentru a-și permite proceduri bariatrice, alții s-au mutat din apartamente în garsoniere, iar diferența de bani a fost investită în procesul forțat de slăbire.

Cu toți au o singură speranță, că vor reuși să se elibereze din viciul mâncatului compulsiv. Și că mâncarea nu va fi unica bucurie pe care o au zi de zi.

Foto: Mihai Vasilescu