Ovidiu Saghin, elevul pus la colț de o Românie întreagă: „Iubirea este o formă de artă, nimeni nu cunoaște un adevăr suprem pentru a spune cum stau lucrurile de fapt și ce ar trebui noi să facem!” INTERVIU

 
+11 click pentru
galerie

Trăim într-o lume plină de prejudecăți, o societate care etichetează cu ușurință pe cei din jur, înainte de a face un mic efort să cunoască ce stă în spatele imaginii care se conturează public despre o persoană, prin prisma deciziilor personale ale acesteia, stilului de viață, modului în care arată, felul în care se comportă. 

Așa ajungem să credem despre o persoană corpolentă că mănâncă compulsiv, despre un șomer că e leneș, despre un elev studios că e tocilar sau să punem la îndoială moralitatea unei persoane care ajunge să fie implicată într-o relație controversată.


La fel am putea să-l etichetăm și pe Ovidiu Saghin, personajul unui scandal care „ar zgudui din temelii învățământul românesc”. Dar s-a gândit cineva vreodată ce se află în spatele tânărului pictor, care este viziunea lui despre artă și care sunt pasiunile sale? Reporterii Antena 1 au avut curiozitatea să afle!

La 19 ani, Ovidiu Saghin, elev al Liceului de Artă "Gheorghe Tattarescu din Focșani, se pregătește de bacalaureat și speră ca într-o zi numele lui să devină unul de referință în pictura contemporană. Chiar dacă până acum, a câștigat numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de artă, fiind și unul dintre bursierii „Tinere talente”, un program demarat de Fundația „Principesa Margareta”, cei mai mulți au aflat de numele lui în urma unui scandal, după ce a fost implicat într-o așa-zisă idilă interzisă cu directoarea liceului la care învăța. „Scandal care îi face rău” și de care nu vrea să vorbească. Dincolo de stigmatizarea și etichetarea sa peiorativă mai ales pe rețelele de socializare, elevul Saghin din clasa a XII-a e mai mult decât protagonistul unei povești neînțelese.

Și pentru că prima lui dragoste a fost și rămâne pictura, am povestit cu Ovidiu despre artă, planuri de viitor, iubire și nu numai. La 19 ani, ascultă jazz, îl inspiră muzica Aurei Urziceanu, știe să insereze în context citate din Socrate și Bergson, vrea să continue o facultate de profil. În plus, e pasionat de filosofie și consideră iubirea ca fiind „o formă de artă supremă”.

1. Ești în prag de bacalaureat, ce vei face mai departe? Cum te pregătești pentru „examenul maturității” și ai de gând să urmezi o facultate de arte pe mai departe?

Bacalaureatul este o etapă importantă pentru a merge mai departe în carieră, cumva trebuie să trec peste această etapă pentru a începe treaba serioasă, care constă în dezvoltarea și promovarea artei personale. Mi-a fost greu să mă adaptez anul acesta fiindcă am fost implicat în mai multe evenimente, dar am un moral bun...într-un final voi reuși să îmi ating obiectivele! Cu siguranță, da!

2. Cum ți-ai descoperit talentul, ai fost încurajat de cei dragi să ți-l cultivi?

Talentul l-am avut cu mine întotdeauna. Oamenii dragi și nu numai îmi spuneau că sunt talentat încă din perioada preșcolară. Desenul era activitatea mea preferată din copilărie. Petreceam ore mâzgălind caiete, până când, în gimnaziu, la vârstă de 12 ani, m-am hotărât să îmi fac un jurnal cu desene, acolo am reușit să desenez pentru prima oară personajele mele preferate.

Așa mi-am dorit să merg mai departe.

3. Cât muncești, în medie, pe zi?

Aflându-mă încă la început de drum am nevoie să exersez foarte mult. Acum că mi-am descoperit talentul, tot ce îmi rămâne e să trudesc foarte mult pentru a atinge performanță și pentru a reuși să îmi exprim cât mai bine emoțiile.

Schițez în fiecare zi câte ceva și în fiecare zi mă gândesc la câte o compoziție pentru următoarele lucrări.

4. Ce a însemnat pentru tine să fii unul dintre bursierii „Tinere talente”, un program demarat de Fundația „Principesa Margareta”?

Pentru mine această ocazie a însemnat o adevărată onoare, m-a a făcut să mă simt vrednic de munca mea.

5. Am observat că ai afinitate pentru lumea carnavalului și o obsesie artistică pentru clovni, circ. Care este explicația?

 

Afinitatea pentru clovni a pornit de la o jucărie veche pe care am păstrat-o de mic. Totul a îmceput de la o temă - a carnavalului. Și fiindcă am avut această temă, am expus în cadrul expoziției intitulată „Identități” cu ajutorul bursei „Tinere talente”. Am început tema cu portrete de clovni....care să exprime stări și moravuri ( clovni triști, veseli, filosofi sau poeți etc). Am vrut să încep o nouă tema legată de lumea satului și să valorific câmpul, fiindcă am copilărit în acea zonă, dar mi-am dat seama că n-am epuizat subiectul legat de circ, prin urmare am ales să continui lucrările cu această temă.

Pe urmă voi explora o altă tematică, voi încerca să absorb cât mai mult frumos din această lume. 

6. Bahtin spunea că saltimbancul/ clovnul este capabil de a institui prin jocul său un set de reguli noi, prin luarea în derâdere a celui dat. Există vreo asemănare din acest punct de vedere între tine și această figură? Nici tu nu ai ținut cont de reguli...

 

Cât despre asemănarea mea cu această figură,.. sigur că în orice lucrare există o parte din noi. Bergson, de exemplu, spunea că omul se definește ca tel prin meșteșugul său. Și ar trebui să se numească ”hommo faber”. Mă identific în lucrări prin prisma elementelor de limbaj plastic, prin emoțiile generate de aspectul liniilor și al petelor de culoare, dar și prin expresivitatea personajelor care sar de la o stare la alta. Căci uneori sunt mâhnit, alteori sunt entuziasmat. Nu iau în derâdere pe alții fiindcă nu sunt în măsură. Nu suntem cu nimic mai presus unii decât alții. Eu cred în ideea că noi toți formăm un întreg și ar trebui să acționăm ca atare, adică să fim mai blânzi, mai puțini aspri în privința judecării altor persoane.

În privința regulilor care sunt stabilite de oameni...

Nimeni nu cunoaște un adevăr suprem pentru a spune cum stau lucrurile de fapt și ce ar trebui noi să facem. Perfecțiunea este un atribut care nu se potrivește omului, atunci de ce să credem că regulile impuse de alți oameni ar fi perfecte, având în vedere și faptul că constituțiile menite să contureze regulile de baza a unei societăți... s-au tot schimbat?

Michelangelo acordă atributul perfecțiunii doar lui Dumnezeu și subscriu acestei idei.

 

7. Este sau nu iubirea însăși o formă de artă umană care generează la rându-i manifestări artistice (poezii, picturi, literatură)?

Cred că iubirea este o formă de artă supremă. Dar e foarte greu de definit, este foarte greu de înțeles...mulți dintre noi cred că știu să iubească. Eu n-aș putea spune că am învățat acest lucru pe care îl găsesc prioritar, îmi pun multe întrebări asupra acestui fapt. De altfel...cum ai putea crea/ să dai naștere dacă nu ai un minim de iubire? Și e numai voință. Dacă nu ai inima deschisă să iubești, nimeni și nimic nu te poate convinge. Trebuie să iubești pentru a-ți însuși calitatea de creator: „Chiar și până atunci lipsit de Muze, omul căzut în puterea zeului iubirii, devine poet!” Iată cum acest citat rostit de Socrate întărește argumentul că iubirea generează acte de creație artistice. Și nu doar atât, ne mai dezvăluie și faptul că provine din surse divine.

8. Ce muzică asculți, ai vreo carte preferată?

Favorizez jazz-ul, mă inspiră mult și mă pierd în armonia sunetelor. A fost o bucurie când am descoperit-o pe Aura Urziceanu, ascultam non-stop. Mai ascult și muzică clasică sau rock clasic. Un anume tip de sunete îmi hrănește entuziasmul și mă umple cu chef de viață. Muzica e un mod de a ne cunoaște mai bine fiindcă ne formăm mult caracterul influențați de acest factor.

Nu am o carte preferată, îmi plac însă cele care se situează în domeniul filosofiei, mai ales cele care dezbat probleme ontologice...găsesc ontologia că fiind o ramură esențială pentru noi.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe