Live acumChefi la cutite (r)
Prime Time 20:00Antitalent

Regina Maria a fost la un pas de a fi bătută de Ferdinand! L-a insultat în față! „A izbucnit într-o furie cumplită. A fost o scenă teribilă” - Imagini rare

Se împlinesc 81 de ani de când s-a stins Regina Maria a României. Mai puțin cunoscut rămâne, însă, un detaliu colosal despre ea – și-a înfuriat cumplit soțul, într-o scenă crucială pentru soarta românilor.

Se împlinesc 81 de ani de când s-a stins Regina Maria a României, una dintre cele mai iubite figuri ale istoriei noastre, care spunea că fericirea și nenorocirea acestei țări fac fericirea și nefericirea vieții ei. De o frumusețe rară, cu ochii albaștri, scânteietori, cu luciri de oțel, li s-a alăturat soldaților în tranșee, fără frică de gloanțe și de bombe, a stat la căpătâiul tinerilor care mureau de holeră, i-a ținut de mână ore întregi și i-a luat în brațe în timp ce își dădeau sufletul. Mai puțin cunoscut rămâne, însă, un detaliu colosal – și-a înfuriat cumplit soțul, într-o scenă crucială pentru soarta românilor.

Maria a României și-a început domnia alături de regele Ferdinand într-o perioadă extrem de tensionată, în octombrie 1914. Trecuseră doar câteva luni de când, pe 28 iunie, a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand al Austro-Ungariei și, ulterior, pe 28 iulie, a început Primul Război Mondial.

„Sunt un bun câine de pază”

În ciuda acestui context, Maria a României, fiica lui Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, și a Mariei Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei - unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, își începe domnia cu dreptul. În Parlament, ea și Ferdinand au fost primiți cu căldură.

„Ovațiile adresate noii Regine în Parlament erau sincere. Publicul era conștient că loialitatea fermă a Mariei față de cauza Aliaților a fost cea care îl sprijinise și va continua să-l sprijine pe soțul ei de origine germană. «Ca Principesă Moștenitoare, fusese populară; ca Regină era și mai iubită”, a spus Prințesa Callimachi.

În primii doi ani ai Primului Război Mondial, perioadă de neutralitate pentru România, Regina Maria privește cu încredere către soțul ei și se numește „un bun câine de pază”. Consideră că Regele Ferdinand este capabil să reziste presiunilor interne și externe și să acționeze doar în interesul țării.

„Ferdinand este înainte de toate Regele României și un excelent patriot... Nando poate că nu este foarte energic, dar are o ciudat de puternică doză de rezistență și cu cât este mai constrâns și amenințat, cu atât mai puțin se va pune în mișcare; el nu este ceea ce poate fi numit un om de acțiune, dar nu poate fi intimidat, în plus, eu sunt acolo ca să-l ajut să se lupte și pot să spun că sunt un bun câine de pază”, scrie ulterior Regina Maria.

În tot acest timp, însă, Regina Maria susține apropierea României de puterile Antantei. Datorită legăturilor ei cu casele regale rusă și britanică, ea, monarhul și prim-ministrul Ionel Brătianu se asigură că dorințele României de realizare a unui stat național unitar sunt cunoscute.

„Împăratul Rusiei și Regele Angliei fiind amîndoi verii mei primari, era ușor pentru mine să am legături neoficiale cu ei și desigur că eram gata să-mi servesc țara pe orice cale. Avînd în vedere că atît Regele, cît și primul său ministru aveau deplină încredere în mine, eram mai inițiată în problemele și secretele de stat decît se obișnuiește în ce privește reginele”, mai scrie apoi iubita suverană.

„Regina înfruntă moartea (…) în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor”

La 14 septembrie 1916, România pornește la război, după lungi și dificile negocieri cu reprezentanții Antantei, concretizate prin încheierea unui tratat politic și a unei convenții militare.

Încă de la începutul războiului, Regina Maria se implică în organizarea serviciului de ambulanțe pentru front. Vizitează zilnic spitalele militare și se ocupă personal de coordonarea și aplanarea fricțiunilor dintre diferitele organizații de Cruce Roșie prezente în România – provenite din Franța, Marea Britanie și Rusia.

La începutul iernii, pleacă în refugiu în Moldova, alături de Ferdinand și conducerea politică a țării, și își continuă activitățile de coordonare a serviciilor sanitare. Totul după ce refuză categoric să se refugieze în Rusia, la fel ca mare parte a conducerii României.

„Eu de țara asta nu mă despart - înțeleg aspirațiunile ei și le îmbrățișez. De altminteri, unde să merg? Eu germană nu sunt, la drepturile mele de principesă engleză m-ați obligat să renunț când m-am măritat, altă patrie decât România nu am!”, argumentează ea.

„În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regina nu ne referim la curaj. Curajul presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei îndrăzneală aduce a invulnerabilitate”, scrie despre ea Contele Saint-Aulaire, Ministrul Franței la București.

Regina Maria nu se ferește de nimic și își câștigă în rândul soldaților numele de „Mama răniților”. „Cu o energie mai presus de orice laudă, ajutată de fiicele ei, mergea din spital în spital - cu un dispreţ desăvârşit de pericol nu pregeta să se arate unde epidemia era mai violentă. Nu mii, zeci de mii de soldaţi răniţi şi bolnavi au văzut-o în acele luni la căpătâiul lor”, scrie I.G. Duca.

Nu merge doar în spitalele de campanie, ci și în tranșee, chiar în apropierea liniilor inamice, spre deosebire de regele Ferdinand, care face doar câteva inspecții și consfătuiri tactice. „Am lăsat drumul şi am intrat în tranşee, un întreg labirint de tranşee, alunecoase, prin care ne era greu să înaintăm, cu multe suişuri şi coborâşuri. Soldaţii au fost uimiţi şi încântaţi să mă vadă (...) m-au primit cu cea mai adâncă şi sinceră bucurie”, notează chiar ea, în memorii.

Prezența ei și a regelui Ferdinand alături de soldații din cele mai grele sectoare ale frontului, precum și o promisiune – aceea că o parte din pământul țării le va reveni lor – se dovedesc extrem de importante, în perioada crâncenă dintre anii 1917 – 1918.

„Deși rușii ne-au dat un prost exemplu pentru că mulți dintre ei au devenit bolșevici și își părăseau posturile cu miile, soldații noștri prost hrăniți, înarmați insuficient, rareori lăudați, veșnic obosiți, au rămas credincioși regelui, de neclintit în mijlocul debandadei foștilor lor aliați. Am trăit printre ei pretutindeni, în spitale, pe front, chiar și în tranșee, i-am văzut înfometați, scheletici, renăscând la viață, redevenind ființe sănătoase și puternice. Juraseră să reziste ca un zid pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc care era încă al nostru”, notează în memoriile ei, ulterior, Regina Maria.

Războiul pătrunde și între Regina Maria și Regele Ferdinand. „Dacă ar fi fost un om din popor, cu siguranță că m-ar fi bătut”

O acțiune a Regelui Ferdinand o supără și o alarmează pe Regina Maria. În noiembrie 1917 se semnează Armistițiul de la Focșani cu Puterile Centrale. Ea crede că este o greșeală. Ferdinand, alături de Ion I.C. Brătianu și Barbu Știrbey, cred că este o manevră diplomatică pentru a câștiga timp.

Dreptatea este, însă, de partea ei. Trec doar trei luni și apare pretenția semnării umilitorului Tratat de la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București. Ferdinand este amenințat de ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, contele Czernin, că dacă nu semnează pacea va fi înlocuit cu un alt rege.

Regina Maria își dă seama de pericolul uriaș al acestei păci. Semnată, această pace exclude România de la orice tratative ulterioare cu Antanta. Se pierde orice șansă de a recupera teritoriile românești. „Antanta se putea folosi de semnarea păcii separate pentru a eluda angajamentele teritoriale”, atrage atenția iubita suverană.

Pe acest fond are loc o scenă uimitoare și fără precedent. Regina Maria îi înfruntă pe Regele Ferdinand, Brătianu și Știrbey. „A urmat o scenă teribilă, în care i-am spus Regelui că își vinde sufletul și onoarea și, o dată cu acestea, onoarea familiei și țării sale [...] nu pentru că era prost, ci pentru că un om cu un caracter ca al său devine întotdeauna instrumentul celor mai puternici decât el și păcălitul lor. Regele a izbucnit într-o furie cumplită și «dacă ar fi fost un om din popor», cu siguranță că m-ar fi bătut, descrie totul chiar Regina Maria, în memorii.

Nu se sperie. Își continuă atacul, referindu-se și la Brătianu și Știrbey, aflați de față: „Trebuie să ți se spună odată că cei din jurul tău [...] te-au prins într-o plasă de dezonoare după ce ți-au subminat sistematic credința și energia, până când ai devenit doar un instrument lipsit de viață în mâinile lor murdare [...] Pentru că oricum vom muri, mai bine să murim cu capul sus, fără să ne mânjim sufletele [...] punându-ne [...] semnătura pe condamnarea noastră la moarte”.

Regina Maria preferă abdicarea Regelui Ferdinand în fața umilirii lui prin semnarea umilitoarei păci de la București: „Jur în adâncul inimii că îmi mai rămâne o luptă de dus: Nando nu poate semna pacea aceea! Nu poate! Mai bine să abdice – iar dacă într-o bună zi Aliaţii vor câştiga – să revină ca întruchiparea vie a cauzei în care am crezut, a idealului pentru care am plecat la luptă. (…) Mai bine suferinţa completă, capitularea, închisoarea, captivitatea, orice, numai să nu-şi vadă numele sub un asemenea tratat. (…) Nu mă puteam resemna în nici un chip şi nu puteam crede că ne era dat să renunţăm. Dacă tot ne este dat să murim, mai bine să murim cu capul sus, fără să ne mânjim sufletele, punându-ne semnătura pe condamnarea noastră la moarte”.

Un istoric francez, Guy Gauthier, o numește pe Regina Maria, referindu-se la acest moment al istoriei, „singurul bărbat al României”.

Știrbey spune că, deși Reginajudecă absolut corect” în unele privințe, este nedreaptă față de Rege cerându-i „să opună singur rezistență, pentru că Maiestatea sa nu ppoatereuși dacă nu era susținut de... oameni responsabil”. Regina Maria răspunde tăios: „În această țară nu există bărbați și îmi este rușine că sunt Regina unor lași!”.

Umilitoarea pace este semnată, dar nu și de Regele Ferdinand. De aceea, mai târziu, este contestată și anulată.

Întregul episod stârnește admirația lui Constantin Argetoianu, deloc un prieten al Reginei: „Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale”.

„Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s-a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România, la sfârșitul Primului Război Mondial. A dormit pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Balcanic și ale Primului Război Mondial, alături de soldații săi”, scrie și Robert David Kaplan, în „Fantomele Balcanilor. O călătorie în inima istoriei”.

Farmecul Reginei Maria, crucial pentru înfăptuirea României Mari

Antanta câștigă Primul Război Mondial, dar lupta pentru România Mare continuă. Negocierile pentru unirea cu Transilvania, Banat și Bucovina au nevoie de intervenția fermecătoarei Regina Maria. Totul pe fondul unor resentimente ale Franței pentru Pacea de la București, dar și a unei celebre dispute a lui Ionel Brătianu cu președintele american Woodrow Wilson.

Regina Maria, cu un istoric neabătut față de Antantă, are întâlniri de succes cu premierul Georges Clemenceau și cu președintele Raymond Poincaré, cu cei mai importanți oameni politici, cu comandanți militari aliați etc. Este condusă la plecarea spre Londra chiar de preşedintele Raymond Poincaré și i se intonează „La Marseillaise”.

Asasinarea Romanovilor, înfăptuită de bolșevici, se dovedește un avantaj pentru ea. Regina Maria devine un inamic total al noii revoluții de care se temea Occidentul. Argumentul ei este tocmai crearea unei Românii mari, puternice, care să se opună pătrunderii bolșevismului.

La Londra, este întâmpinată chiar la gară de rege şi de regină, George al V-lea și Mary de Teck, verii săi. Obține donații pentru România, dar punctează politic cu noua sa strategie - importanța unei Românii Mari, ca o stavilă împotriva bolșevismului. Mai are o întâlnire, la Paris, cu preşedintele SUA, Woodrow Wilson. Americanului îi expune convingător același plan, al unei bariere solide contra bolșevismului.

Rezultatul acestor întâlniri? Prin tratatele care din același an, 1919, Versailles şi Saint-Germain din 1919 şi prin tratatul de la Trianon din iunie 1920, România Mare era recunoscută de puterile Europei Occidentale.

După moartea Regelui Ferdinand, Regina este îndepărtată din viața politică de către fiul ei, Carol al II-lea. Trăiește la Balcic și Bran. În ultimii doi ani de viață, bolnavă, se tratează la diferite sanatorii din Europa, revenind în țară în vara lui 1938. Moare la reședința ei de la Pelișor, pe 18 iulie 1938, la doar 62 de ani.

A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima îi este mutată la Bran, de unde este luată în timpul regimului comunist. În 2015, inima reginei este depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor.