Live acumAcces Direct
Prime Time 20:00Sacrificiul

Detalii șocante despre ultima întâlnire dintre mareșalul Ion Antonescu și Hitler: „Domnule, dumneata îmi ceri mie să mă sinucid împreună cu poporul meu”

În ziua de 5 august 1944, Ion Antonescu se afla la masă cu Adolf Hitler pentru a rupe relația care se formase între România și Germania, știind că vor pierde războiul dacă vor mai continua. Acesta trebuia să gestioneze trecerea de partea Aliaţilor.

În ziua de 5 august 1944, Ion Antonescu se afla la masă cu Adolf Hitler pentru a rupe relația care se formase între România și Germania, știind că vor pierde războiul dacă vor mai continua. Acesta trebuia să gestioneze trecerea de partea Aliaţilor.

La 23 august, Regele Mihai îl convoacă pe Antonescu la Palat. Are o discuţie cu el, în prezenţa lui Mihai Antonescu şi a generalului Constantin Sănătescu. Regele îi cere să iasă din războiul alături de Germania, Antonescu refuză şi este arestat de ofiţeri din garda regală. Aș începe cel mai semnificativ act istoric din România.

Ce s-a întămplat de fapt la ultima întâlnire dintre Ion Antonescu și Hitler

La 20 iulie 1944, o bombă era detonată în Cartierul General din Germania. Acesta era momentul când România știa că dacă Germania va cădea, vom cădea și noi cu ea. Se dorea ruperea relațiilor de alianță între cele două state și cel care era în stare să facă acest lucru era Ion Antonescu.

Antonescu a ajuns în Germania abia pe 5 august 1944, iar discuțiile dintre el și Hitler s-au prelungit până a doua zi, timp în care au luat masa împreună. Se știe că relația dintre cei doi era una de respect și asta se putea observa cu ochiul liber, însă ceva l-a schimbat pe Hitler în timpul discuției.

Hitler a fost tot timpul vorbăreț și agitat, mai agitat ca de obicei. Aflase motivul pentru care se făcuse vizita lui Antonescu.

Discuție dintre Ion Antonescu și Hitler

Potrivit Rador, conversația dintre cei doi a fost următoarea:

Antonescu: „Domnule, eu nu pot să mai ţin, nu pot să mai apăr, eu nu mai pot să mai stau în război alături de dumneata, pentru că nu mai am cu ce.”

Hitler: „Şi dumneata … şi dumneata mareşal Antonescu înţelegi ca împreună cu România şi cu armata dumitale, să rămâi şi să lupţi cu mine alături pe frontul acesta până la ultimul soldat?“.

Antonescu: „Domnule, dumneata îmi ceri mie să mă sinucid împreună cu poporul meu şi cu armata mea, ca să câştigăm acest război, pe care simt că îl pierdem. Nu, nu, eu nu am să mă sinucid niciodată împreună cu poporul meu. Şi dumneavoastră mi-aţi luat după frontul nostru toate forţele blindate şi toate forţele valide şi le-aţi dus ca să vă apăraţi Prusia Orientală şi Germania de Est şi aţi lăsat tot frontul, fără o divizie blindată“

Mareşalul Antonescu cu tonul foarte înalt, la fel cu cel cu care i s-a adresat, şi roşu la faţă, mâniat chiar, a continuat: „Dumneata nu ştii că toată flota aliată o să intre în Marea Neagră. Şi din Marea Neagră uşor o să pună piciorul în Balcani, în spatele meu. Cu ce mă apăr eu? Dumneavoastră nu vă daţi seama de lucrul acesta? Îmi luaţi toate forţele.”

Pe Hitler l-au zăpăcit argumentele acestea şi vocabularul acesta, dar Antonescu nu s-a oprit aici: „La cererea dumneavoastră de a mă sinucide, eu v-am făcut de atâtea ori cereri: Să ne daţi aviaţie să ne apărăm contra anglo-americanilor, care ne zdrobesc zi şi noapte. Să ne daţi tancuri că masa asta de tancuri ruseşti vine peste noi. Cu ce să mă apăr? Cu mica mea divizie de blindate. Şi să ne daţi artilerie anti-aeriană. Şi încă a patra chestiune. Dumneavoastră ne-aţi cerut aurul, vi l-am dat, ne-aţi cerut pâinea v-am dat-o şi toate cererile care le-aţi făcut, toate au fost onorate. Păi, cum credeţi dumneavoastră, că dacă ne lăsaţi fără mijloacele proprii, o să întreţinem războiul, cu bani, cu hrană şi mai ales cu petrol? Dumneavoastră aveţi nevoie de petrolul nostru ca şi pâinea zilnică“.

Hitler a ridicat glasul: „Suntem obosiţi şi iritaţi şi montaţi sufleteşte şi dumneavoastră şi eu, să luăm masa şi să continuăm după aceea“.

Gazdele nemțești l-au poftit la masă și după toată oboseala strânsă, toți au simțit să se odihnească, în frunte cu Hitler, care încă era agitat.

Ultima întălnire dintre Ion Antonescu și Hitler

A doua zi, Antonescu s-a întors la București cu rezultate negative, rezultate care aveau să fie motivul pentru care a fost arestat.

Istoricii cad de acord că marea eroare a lui Antonescu a fost să trimită forţe mult prea mari pe frontul de Est. După gravul eşec al Germaniei în bătălia Moscovei, de la sfârşitul lui '41, Hitler decidea să restrânga frontul, reorientându-se către resursele petroliere de la Marea Caspică.

Wilhelm Keitel, fost şef al forţelor armate germane, în celula sa de la Nürenberg. Keitel e cel care i-a dat lui Heinrich Himmler puteri depline în aplicarea “Soluţiei Finale” în teritoriile de Est.

Istoricul militar Petre Otu evocă vizita generalului Keitel la Bucureşti, care i-a prezentat noul plan de luptă lui Antonescu: “Antonescu a spus: de acord, particip cu toate forţele, iar angajamentul lui militar a depăşit chiar şi aşteptările germane. Drept recompensă pentru acest gest generos, Hitler i-a oferit un automobil de lux.”

Dar România nu era, în acel moment un stat capabil să ducă un război de anvergură la distanţe mari de ţară “şi, sigur, rezultatele s-au şi văzut” – spune Alex Mihai Stoenescu.

Şi totuşi România va ajunge să desfăşoare în Răsărit, punând la socoteală toate tipurile de trupe, cam jumătate de milion de oameni.

Şeful de stat major, generalul Iacobici, a avertizat asupra consecinţelor, cerând reducerea forţelor. Antonescu l-a schimbat din funcţie, înlocuindu-l cu generalul Şteflea. “Cu cât ai putere mai mare, cu atât îţi pierzi minţile mai mult, explică Şerban Rădulescu Zoner, Antonescu ajunsese să-şi piardă minţile, făcea numai ce voia el.”

23 august 1944 - arestarea lui Antonescu

În ziua de 23 august 1944, Ion Antonescu a dat instrucțiuni să se solicite regelui o audiență, la ora 16. Lui Mihai Antonescu i s-a acordat o audiență separată, la 15.30. În discuția ce a urmat cu regele și care a durat peste o oră, Ion Antonescu a prezentat în detaliu situația de pe front și a spus că va încheia armistițiul doar cu consimțământul lui Hitler, însă a refuzat să accepte ieșirea din război, justificându-și refuzul prin „cuvântul de ofițer dat lui Adolf Hitler” că va merge alături de el până la capăt. Regele s-a văzut nevoit să folosească parola „Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!” pentru a chema pe colonelul Emilian Ionescu cu un grup de patru soldați care i-au arestat pe mareșal și pe Mihai Antonescu.

Ion Antonescu, împreună cu Mihai Antonescu au fost predați lui Emil Bodnăraș, șeful unui grup de muncitori înarmați, grup numit "Gărzile patriotice" care i-au transferat într-o casă conspirativă din București, în cartierul Vatra Luminoasă. Tot în casa din Vatra Luminoasă au fost duși și alți miniștri demiși: generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării, generalul Dumitru Popescu, ministrul de Interne, generalul Constantin Vasiliu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne și colonelul Mircea Elefterescu, șeful Poliției București.

Eugen Cristescu, șeful Siguranței a fost arestat după alte câteva zile. La 31 august, după intrarea trupelor sovietice în București grupul de miniștri arestați a fost predat de către Bodnăraș generalului-locotenent Tevcenkov și generalului-maior Nikolai Burenin, comandantul trupelor sovietice din București, din ordinul generalului (mai târziu mareșal) Rodion Malinovski, comandantul forțelor sovietice din România.

Întâlnire dintre Regele Mihai și Ion Antonescu la Palat

La Palat, în după amiaza zilei de 23 august au fost chemați și liderii partidelor democratice, Constantin I.C. Brătianu, Iuliu Maniu și Constantin Titel-Petrescu, precum și Lucrețiu Pătrășcanu, cel considerat a fi persoana de contact cu Partidul Comunist. Primii trei, însă, nu au fost de găsit (nu se așteptau ca evenimentele să fie înaintate cu trei zile). Astfel, primul care s-a prezentat la Palat a fost Pătrășcanu, după ce noul guvern fusese deja alcătuit din persoane de încredere ale regelui Mihai, în timp ce liderii politici primiseră în guvern titlul de miniștri fără portofoliu. Întrucât gărzile pregătite de rege și de Maniu nu erau nici ele disponibile rapid, singura miliție care să poată păzi pe cei arestați a fost cea a comuniștilor organizați de Emil Bodnăraș, fapt exploatat de propaganda comunistă ulterioară care și-a argumentat astfel pretenția exagerată că Partidul Comunist ar fi jucat rolul conducător în lovitura de stat.

Înainte de ora 20:00, regele a înregistrat un mesaj pentru țară ce avea să fie difuzat la radio la ora 22, în care a anunțat schimbarea guvernului și trecerea de partea Aliaților. Solidaritatea cu regele a fost generală, toți ofițerii importanți fiind de partea acestuia. După difuzarea mesajului la radio, au izbucnit demonstrații populare de entuziasm.

În anii 1980–1990 a ieșit la iveală un document despre care căpitanul Gheorghe Teodorescu din garda palatului regal, aflat la post în 23 august, susținea că ar fi fost scris de Ion Antonescu în acea zi imediat după ce a fost arestat. Antonescu a spus că nu s-a opus în principiu ieșirii din război, dar că a refuzat-o argumentând atât cu condițiile grele de armistițiu în raport cu Uniunea Sovietică (semnarea unui act politic de cedare a Basarabiei și Bucovinei de Nord, acceptarea ocupației sovietice, plata de despăgubiri nedefinite), cât și (cel mai important) cu refuzul său total de a întoarce armele împotriva Germaniei Naziste, refuz asumat drept principal argument și înțeles ca atare de ceilalți participanți.

Documentul a fost publicat după Revoluția Română din 1989 în ziarul naționalist Românul, publicat de cercuri ce urmăreau reabilitarea lui Antonescu și a fost inclus în câteva antologii de documente de epocă și lucrări ale altor istorici naționaliști, necăpătând însă anvergura de a revizui în vreun fel viziunea specialiștilor asupra evenimentelor.

Consecințe

Conducerea României

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, generalul Constantin Sănătescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern cu reprezentanții partidelor democrate, cu unii politicieni comuniști și cu ofițeri ai armatei. Acest guvern a negociat armistițiul cu URSS, prin care s-a obligat să plătească despăgubiri de război, să admită pierderile teritoriale din est din 1940 și să acorde funcții mai importante comuniștilor.

Armata sovietică a ocupat întreaga Românie, intrând, la 31 august, în București, dar, deși, la început, soldați și ofițeri români au fost luați prizonieri de aceasta, în cele din urmă s-a acceptat colaborarea armatei regale române în vederea înfrângerii Germaniei Naziste. Armata română a recucerit Transilvania de Nord și a continuat eliberând Ungaria (cu ocuparea Budapestei) și Cehoslovacia.

Soarta mareșalului Antonescu

Imediat după ce a fost arestat, mareșalul Antonescu a fost închis într-o încăpere-seif aflată la etajul I al Casei Noi, împreună cu alți colaboratori apropiați care fuseseră chemați în acest scop la Palat. Spre dimineață, după ce Regele părăsise Palatul pentru a se refugia în Oltenia, gărzile comuniste ale lui Emil Bodnăraș l-au preluat pe mareșal, fără încuvințarea noilor autorități, ducându-l într-o casă conspirativă a partidului din cartierul Vatra Luminoasă, casa amantei lui Bodnăraș. Mai târziu, pe 31 august, în ziua când armata sovietică a intrat în București, l-au predat generalului rus Burenin.

Executarea lui Ion Antonescu la 1 iunie 1947

Mareșalul a fost ținut prizonier în URSS pentru vreun an și jumătate, nefiind judecat în procesele de la Nürnberg. Ulterior, Antonescu a fost adus în România și judecat de Tribunalul Poporului din București, într-un proces de tip stalinist. Deși ar fi putut să ceară clemența regală, mareșalul a refuzat să semneze cererea de grațiere întocmită de avocatul său, cu scopul de a nu-l pune pe Suveran într-o situație politică fără ieșire (Regele ar fi fost acuzat de simpatii naziste dacă ar fi acordat grațierea sau de lipsă de patriotism dacă n-ar fi făcut-o). Mareșalul Antonescu a fost condamnat la moarte și executat la 1 iunie 1946, lângă închisoarea Jilava.

Regele Mihai

După 6 martie 1945, guvernele României au fost dominate de comuniști și impuse de Moscova cu ajutorul armatei sovietice. Regele Mihai nu s-a putut opune, fiind considerat de sovietici o piedică pentru planurile lor de instaurare a unui regim comunist.

Astfel, deși Uniunea Sovietică și-a exprimat, printr-o telegramă, satisfacția față de evenimentele din România și l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei (cea mai înaltă decorație militară sovietică), acesta a fost obligat, la 30 decembrie 1947, să abdice (printr-un act neconstituțional, smuls prin forță și șantaj) și să părăsească țara, declarată de comuniști republică populară.