A cantat, a dansat, le-a dat oamenilor microfonul, a lansat mesaje si toti au privit-o cum sclipea pe scena din Parcul Izvor. Doua ore scena, dansatorii, luminile, miscarile, spectacolul dar si energia fantastica pe care o degaja Madonna, au subjugat privitorii. Si fix dupa doua ore masinaria reginei muzicii pop s-a oprit. Brusc. N-a iesit din ritm, nu s-a abatut de la program si nici n-a dat bisuri.