Antena Căutare

Actorul Armie Hammer, despre acuzațiile de agresiune sexuală. Ce a ținut să declare după ce a pierdut rolurile de la Hollywood

Părăsit de agentul său, alungat de la Hollywood în urma unei succesiuni de acuzaţii de viol şi agresiune sexuală, actorul Armie Hammer nu a vorbit niciodată despre cum i-au fost distruse cariera şi viaţa sa personală.

Actorul Armie Hammer, despre acuzațiile de agresiune sexuală. Ce a ținut să declare după ce a pierdut rolurile de la Hollywood | Hepta

Actorul din "Call Me By Your Name", care a devenit cunoscut din "The Social Network" a lui David Fincher, a vorbit pentru prima dată pentru buletinul informativ Air Mail.

Ce a declarat Armie Hammer despre acuzațiile de agresiune sexuală

"Dacă vă vorbesc, este pentru că îmi asum greşelile, îmi asum responsabilităţile. M-am folosit de oameni pentru a mă face să mă simt mai bine. Şi când am terminat cu ei, am trecut mai departe. Da am fost abuziv emoţional”, subliniază actorul în vârstă de 36 de ani care recunoaşte practicile sadomasochiste dar respinge orice comportament agresiv. "Mă întâlneam cu aceste tinere la douăzeci de ani, eram cu aproximativ zece ani mai în vârstă decât ele", a spus el. Şi să recunosc: "Eram un actor de succes la acea vreme. Au fost fericite doar să fie cu mine şi au spus da la lucruri la care poate nu ar fi spus dacă erau ele însele. Este un dezechilibru de putere notoriu".

Armie Hammer îşi explică înclinaţiile prin abuzul pe care l-a suferit în adolescenţă din partea unui pastor care îngrijea tinerii din parohia sa.

Articolul continuă după reclamă

"Aveam 13 ani. A adus sexualitatea în viaţa mea într-un mod ăe care nu-l puteam controla. Eram neputincios în faţa situaţiei. Nu aveam putere asupra situaţiei. Sexualitatea mi-a fost prezentată într-un mod înspăimântător. După aceea, mi-am dorit mereu să controlez situaţia". Eroul din "The Man from U.N.C.L.E" s-ar fi confesat unui prieten care a decedat şi naşei sale care i-a confirmat mărturia.

Citește și: Armie Hammer, ajuns la capătul puterilor după acuzațiile de hărțuire și lupta cu dependențele sale. Ce decizie a luat actorul

Jurnaliştii au încercat să contacteze femeile care l-au demascat pe Armie Hammer şi au postat mesajele fanteziilor sale canibale. Dar nimeni nu a dorit să continue, precizează Air Mail. Publicaţia pune la îndoială şi mărturia uneia dintre ele. În schimburi de replici între fosta soţie a lui Armie Hammer şi Efrosina Angelova, aceasta din urmă explică că l-a "urmărit" pe actor. Armie Hammer asigură că violul de care o acuză Efrosina Angelova a fost o punere în scenă sexuală, născocită cu acordul acestei admiratoare.

În acest interviu, Armie Hammer recunoaşte că a încercat să se sinucidă în februarie 2021 în timpul unei călătorii pe mare în Insulele Cayman, unde locuiesc soţia şi copiii lui. "Am mers să înot în larg. Am continuat sperând să mă înec. Stare de rău, atac de rechin, ciocnire cu o barcă. Dar nu s-a întâmplat. Apoi m-am gândit la copiii mei pe care i-am lăsat pe plajă. M-am întors. Nu i-am putut supune la asta", îşi aminteşte el.

Moştenitor al unei familii de magnaţi petrolieri şi filantropi recunoaşte că a suferit de o dependenţă îndelungată de substanţe ilicite pentru care a fost internat la dezintoxicare în 2021. "Aceste excese mi-au influenţat foarte mult relaţiile şi necazurile mele". Spunând că este vindecat, îi mulţumeşte lui Robert Downey Jr., starul din "Iron Man", pentru că l-a ajutat moral şi financiar, plătindu-i tratamentul şi oferindu-i cazare. "Robert Downey Jr. este unul dintre acei oameni care au depăşit haosul şi au găsit mântuirea. Aceasta este ceea ce lipseşte în cultura noastră de anulare actuală. De îndată ce cineva face ceva greşit, este dat afară. Fără posibilitatea de răscumpărare a greşelii", potrivit news.ro.

Citește și: Armie Hammer, vedeta din "The Social Network" si "J. Edgar", arestat pentru posesie de marijuana

Întrebat despre proiectele sale actuale, Armie Hammer asigură "că este bine şi că şi-a găsit echilibrul”. "Sunt acolo pentru copiii mei într-un mod în care nu aş fi putut să o fac înainte". Actorul nu plănuieşte momentan să se întoarcă pe platourile de filmare. Cel care a fost nevoit să renunţe la apariţii în serialul "The Offer", în "The Godfather", şi în comedia romantică "Shotgun Wedding" alături de Jennifer Lopez, intenţionează să se concentreze pe dezintoxicarea sa şi pe cea a tovarăşilor săi cu aceleaşi probleme. "Recuperarea mea depinde de cea a altora. Am avut nevoie de ajutor şi acum pot să-i ofer", a concluzionat el.

Alexandra Stan a renunțat complet la inhibiții și s-a pozat într-o rochie din dantelă neagră. Cât de bine arată cântărea... Mirela Vaida a vorbit despre educația copiilor ei. Cum reușește vedeta să se împartă între cariera în televiziune și rol...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x