Antena Căutare

Adda își lansează prima carte cu mărturisiri despre cele mai grele momente. Mesajul emoționant primit din partea mamei sale

Adda și-a pus sufletul pe tavă și se pregătește de lansarea primei sale cărți. Artista a publicat un schimb de mesaje cu reacția mamei sale când a văzut cartea, pentru prima dată.

Adda își lansează prima carte „Cele trei Adda”, vineri, 11 noiembrie. | Antena 1

Adda este în culmea fericirii. Deși în ultima perioadă îndrăgita artistă se confruntă cu probleme de sănătate, aceasta a reușit să transforme trista experiență într-o nouă operă de artă. Vedeta și-a deschis sufletul și este pe care de a lansa prima ei carte, cu mărturisiri sincere despre viața sa, din spatele camerelor de filmat și a celebrității.

Adda își lansează propria carte. Cum arată aceasta și cum a reacționat mama vedetei

Așa cum și-a obișnuit deja fanii, Adda este extrem de transparentă cu lucrurile din viața sa. Artista împarte atât momentele de bucurie, cât și cele mai puțin frumoase cu internauții și a reușit să strângă o comunitate impresionantă de fani pe rețelele de socialziare.

Tot acolo, în urmă cu câteva luni, vedeta în vârstă de 30 de ani, anunța că va lansa o carte inspirată din experiențele și trăirile sale. Iată că acum, acel moment este extrem de aproape, iar cartea intituală „Cele trei Adda” va avea lansarea vineri, 10 noiembrie. Așa cum a dezvăluit chiar ea, tot începând de atunci, va fi și disponibilă în librării.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Adda, momente emoționante în timpul concertului. Fiul ei a urcat pe scenă și a cântat alături de ea, la chitară

Adda este extrem de fericită că a ajuns să își vadă visul cu ochii și nerăbdătoare a împărtășit deja cu urmăritorii ei coperta cărții sale. De asemenea, ea a făcut publică și reacția mamei sale la vederea cărții.

Artista a postat pe contul ei de Instagram o imagine cu schimbul de mesaje pe care l-a avut cu cea care i-a dat viața, imediat ce cartea a ieșit de la tiparit.

„Simt o explozie de sentimente… scriu textul asta si tremur. Ieri am primit prima carte tiparita. CARTEA MEAAA! Am pus-o langa perna si am dormit cu mana pe ea. Sunt un copil entuziasmat si emotionat! Sunt Ada mica. Am reusit, mama, tata! Sper ca sunteti mandri! Peste doua zile se lanseaza oficial, povestea mea… abia acum ma veti cunoaste cu adevarat. Nu mai am cuvinte acum… sunt doar recunoscatoare…pot sa tin in mana efectiv inima mea. Pentru ca am pus-o pe toata in fiecare cuvant scris! 🥹🙏❤️ @celetrei.adda 11.11”, a scris îndrăgita vedetă la descrierea imaginii în care apre conversația cu mama sa, alături de o fotografie cu coperta cărții.

„Am reușit, mama. Plâng”, a fost mesajul pe care i l-a trimis Adda acesteia. „Bravo! Bravo! Tare mândră de tine. Te iubesc. Eu vreu autograf, pe carte”, a fost reacția mamei sale.

Adda a scris o carte despre suferința prin care a trecut

Într-un interviu acordat recent pentru Spynews.ro, Adda a oferit mai multe detalii despre cartea pe care urmează să o lanseze. Vedeta a dezvăluit că aceasta conține povești extrem de personale despre suferința prin care a trecut și despre cele mai grele momente din viața sa.

„Cartea o lansez vineri. De vineri dimineață se poate comanda, este o carte despre viața mea, dar și despre problema mea, despre diagnosticul meu, despre drumul spre diagnosticul meu, despre tot ce s-a întâmplat, e ca un fel de puzzle, treci așa, cumva, prin mai mulți ani, descoperi la final că totul este conectat...”, a spus Adda, pentru sursa menționată.

Citește și: Cum arată Adda într-un costum de baie minuscul, la scurt timp după diagnostic. Vedeta a făcut furori pe plajă

Potrivit acesteia, titlul „Cele trei Adda” face referire la cele trei personalități ale sale. De asemenea, ea nu l-a uitat nici pe Cătălin Rizea, soțul ei, care i-a fost un adevărat sprijin în toată această perioadă.

Este o carte motivațională, e foarte sinceră, unde îmi spun povestea și spun foarte multe chestii personale, pe care nu le-am mai spus niciodată, chiar și părinții mei o să afle lucruri noi. În titlu este vorba despre cele trei personalități ale mele: Adda mică, copilul interior, Alexandra, care este Războinica Luminii și Adda Balada, care este artistul. Practic, este un conflict între minte, trup și suflet”, a mai precizat artista.

Fulgy de la Clejani a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru tâlhăria unui jurnalist... Ce spune Dani Oțil despre diferența de înălțime dintre el și Gabriela Prisăcariu, soția sa. Ce li s-a întâmplat la o nun...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în această perioadă
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x