A pornit în căutarea marii iubiri și, în sfârșit, a găsit-o. Dintre cei 20 de concurenți care s-au luptat pentru inima burlăciţei Andreea Mantea, unul singur a reușit să o cucerească.Norocosul este Cristi Mitrea.
Chiar dacă au avut parte şi de furtuni, dragostea i-a adus împreună. Andreea a primit deja inelul de la cel care a reuşit să trasforme o competiţie într-un joc real şi pasional, însă cei doi au trecut prin momente foarte dificile.
La scurt timp după finalizarea filmărilor, cei doi își doreau cu ardoare să se vadă, însă acest lucru era imposibil. Pentru a nu fi surprinși de presă și pentru că au avut ”interzis”, cei doi au suferit mult din cauza distanței.
Aflați cum s-a încheiat această etapă, în clipul de mai sus!