Antena Căutare

Cătălin Botezatu a avut Coronavirus! Ce spune despre starea sa de sănătate și prin ce a trecut

Cătălin Botezatu a recunoscut că a fost infecat cu noul Coronavirus și a trecut prin momente destul de dificile.

Cătălin Botezatu a dezvăluit faptul că a fost confirmat pozitiv pentru COVID-19, iar vestea l-a speriat cumplit pentru că se află în categoria persoanelor cu risc ridicat. Acesta a menționat că nu a contactat o formă foarte gravă a virusului și că nu a avut foarte mult simptome.

Ce spune Cătălin Botezatu despre starea sa de sănătate

Celebrul creator de modă a povestit că a trecut prin momente destul de complicate atunci când a aflat că este infectat cu Coronavirus, pentru că în urmă cu un an a suferit de cancer și a avut parte de o operație dificilă.

"Dacă atunci a fost greu, încet, încet mi-am revenit, cu mult optimism și cu multă încredere în Dumnezeu. Apoi a venit pandemia, iar din păcate mi-a fost puțin frică, pentru că fac parte din categoria cu risc ridicat. Mă tot gândeam că nu știu cum o să fie, dacă o să fac. Am făcut, dar pentru că a fost o formă simplă și mulțumesc lui Dumnezeu, am stat acasă izolat și a trecut de parcă nu ar fi fost nimic.", a mărturisit Cătălin Botezau într-un interviu pentru Antena 3.

Citește și: Bianca Drăgușanu, mesaj emoționant pentru fostul iubit. Ce i-a transmis “regelui” de ziua lui

"Toată situația asa a fost anul trecut, iar acum mă simt bine și mi-am început imediat activitatea. Apoi am fost la Istanbul, mi-am făcut toate testele de plămâni. (…) Când treci prin cinci operații de la un cancer nu e prea ușor. Sunt extrem de optimist. Am mai făcut încă o operație pentru că doctorii s-au speriat crezând că s-a mai întâmplat ceva.

Nu s-a întâmplat, din fericire a fost o operație simplă, reușită. Da, sunt mândru că m-am vindecat de cancer și mă laud, datorită mie foarte mulți oameni au ajuns la aceste clinici din Turcia. Și dacă în România li s-au dat verdicte fatale, mergând acolo, pe urmele mele, acești oameni trăiesc, s-au operat, au scăpat cu viață", a mai spus el despre starea sa de sănătate, conform sursei citate.

Ce iubite a avut Cătălin Botezatu până la 54 de ani

Designerul de modă se numără printre cei mai râvniți și apreciați bărbați de la noi din țară. Deși nu vorbește prea despre despre viața sa personală, Cătălin Botezatu a declarat că este foarte selectiv în ceea ce privește femeile din viața sa.

"N-o să fiu ipocrit, toate viața mea am fost un bărbat selectiv, am avut în jur numai femei frumoase, bineînțeles că am criteriile mele. Pe lângă frumusețe am căutat inteligență, simț al umorului, spirit aventurier, căci eu sunt genul care călătorește mult. Nu sunt adeptul căsniciei, pentru că nu văd nimic rău în a schimba peisajul din când în când", a dezvăluit acesta pentru Antena Stars.

Citește și: Laurențiu Duță a fost infectat cu noul coronavirus. Care este starea lui

La vârsta de 54 de ani, Cătălin Botezatu se mândrește cu o carieră de succes, dar și cu o viață amoroasă destul de activă. Printre femeile pe care le-a iubit celebrul designer se numără Dana Opșitaru, Bianca Brad, Tania Budi, Vanda Vlasov și Bianca Drăgușanu.

Oana Roman a ajuns la medic în Egipt, după un accident: „Am fost cusută. Nu vă puteţi imagina în ce hal m-a durut”. Ce a... Într-o pelerină argintie și cu o pereche de ochelari de soare bizari, Delia și-a uimit fanii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x