Antena Căutare

Cătălin Botezatu este îngrozit! Se simte tot mai rău după operația la inimă

La trei zile după operaţia pe inimă, Cătălin Botezatu trece din nou prin momente tensionate. Durerile în capul pieptul nu-i dau pace, deşi intervenţia a fost reuşită, spun medicii

La trei zile după operaţia pe inimă, Cătălin Botezatu trece din nou prin momente tensionate. Durerile în capul pieptul nu-i dau pace, deşi intervenţia a fost reuşită, spun medicii

Cătălin Botezatu este îngrozit! Când în sfârşit credea că e pe drumul cel bun, durerile în capul pieptului au revenit. Parcă mai puternice. Ca să-l liniştească, medicii din Turcia i-au administrat morfină. "Acum nu mai are acele dureri, dar starea de spirit nu s-a îmbunătăţit foarte mult. Adică, este posomorât, trist iar tot personalul încearcă să-l înveselească", au declarat acestia.

Designerul a fost supus marţi seară unei intervenţii chirurgicale extrem de dificile, la o clinică de lux din Istanbul. Medicii i-au montat patru stenturi pe inimă. Fără ele, Botezatu risca în orice clipă un infarct fatal. Intervenţia, la care au participat sase medici, a durat trei ore şi jumătate. Deşi durerile în piept sunt alarmante, doctorii care l-au operat spun că până acum nu au apărut complicaţii.

Cătălin Botezatu a stat o noapte la terapie intensivă, apoi a fost transferat într-un salon special unde se află sub monitorizare. În perioada următoare, designerul nu va avea voie să facă efort şi va trebui să aibă un regim special de viaţă.

Sute de români i-au trimis mesaje de însănătoşire pe pagina sa de Facebook.

Vezi imagini AICI!

S-a aflat cine l-a înregistrat pe Jay-Z când lua bătaie de la cumnată... Andreea Bălan, despre despărțirea de Keo: "Nu merităm asemenea dezamăgire!"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x