Antena Căutare

Ce le-a transmis Cătălin Bordea fostei soții și lui Spike, după ce s-au afișat oficial împreună: „Să nu mai deranjeze și pe alții”

Cătălin Bordea a avut o primă reacție după ce Livia, fosta lui soție, și Spike, fostul lui prieten, au fost surprinși ca un cuplu într-un mall din București. Iată ce mesaj transmitea comediantul la final de an!

Ce le-a transmis Cătălin Bordea fostei soții și lui Spike, după ce s-au afișat oficial împreună: „Să nu mai deranjeze și pe alții” | Captură Instagram

Cătălin Bordea a trăit trădarea vieții lui în momentul în care a aflat că este înșelat de Livia, fosta soție, cu Spike, cel mai bun prieten. O vreme, cei doi ”îndrăgostiți” nu și-au dorit să se afle public că au o relație, mai ales după controversatul divorț al ei de Cătălin Bordea.

Însă, se pare că Livia și Spike au început să nu se mai ferească deloc, ba chiar au fost surprinși recent la o sesiune de cumpărături într-un mall din București, în timp ce se țineau de mână. Imaginile au ajuns și la Cătălin Bordea, care a reacționat ironic. Iată ce a transmis juratul iUmor!

Citește și: Ce condiții trebuie să întrunească noua parteneră a lui Cătălin Bordea. Comediantul a spus ce calități își dorește de la o iubită

Mesajul lui Cătălin Bordea pentru Livia și Spike, după ce s-au afișat pentru prima dată împreună

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Cancan, Livia și Spike au ieșit la cumpărături, chiar de sărbători. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână, semn că formează un cuplu.

După ce imaginile cu cei doi ”îndrăgostiți” au apărut în presă, Cătălin Bordea le-a transmis, într-o notă ironică, „să rămână împreună”, că în felul acesta nu vor mai deranja și pe alții. Totodată, el a dat de înțeles că pe viitor va avea mare grijă atunci când își va alege prietenii.

Redăm mai jos declarațiile comediantului pentru Cancan:

„Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrâneți. De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract. Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi.”, a spus Cătălin Bordea pentru Cancan.

Citește și: Cătălin Bordea, despre reacția bunicii sale când a aflat că el și Livia au divorțat: „Nu pot să reproduc la televizor.”

Cum a petrecut Cătălin Bordea Revelionul

Cătălin Bordea declara că noaptea dintre ani nu o va petrece pe scenă, ci se va ocupa de organizarea unui eveniment, în calitate de manager de club.

„Pentru prima oară am organizat Revelionul la club, cu bilete și s-au dat toate, e sold-out. O să fiu acolo să supervizez, mai mult cu treabă. O să mă ocup exact ca un manager de club. Va fi un program mai divers. Eu nu urc pe scenă, o să mă întrețin cu toată lumea. Altfel, filmul din cinematograf merge peste așteptări de bine. Cred că termin cartea undeva la sfârșitul lui ianuarie. E vorba despre povestiri din copilărie. Următoarea va fi despre prezentul de acum. Dar stai să ajungă autorul la un final. Să nu stau așa, cu pagini goale. Să vină personajele să mă viziteze, să am coșmaruri noaptea. De pe 24 ianuarie, începem filmările la următorul sezon de iUmor, apoi turneele în toată Europa. Și-n toată țara. Și pregătesc și celălalt Special. La final tragem linie, vedem ce avem în plus, în minus, cine a furat la sentimente.”, a mai dezvăluit Cătălin Bordea despre viața sa profesională pentru Cancan.

Cum arată mama lui Radu Vâlcan. Imagini rare cu cea care i-a dat viață, publicate de prezentator... Spike reacționează. Ce mesaj a transmis pe rețelele de socializare la început de an. Fotografia alături de Livia spune t...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este Denis, iubitul Oanei Tomoioagă de la Asia Express, și cu ce se ocupă. Imagini romantice cu cei doi îndrăgostiți
Cine este Denis, iubitul Oanei Tomoioagă de la Asia Express, și cu ce se ocupă. Imagini romantice cu cei doi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Popescu spune adevărul despre banii din căsnicia cu milionarul Rareș Cojoc: „Lumea avea impresia că eram susținută”
Andreea Popescu spune adevărul despre banii din căsnicia cu milionarul Rareș Cojoc: „Lumea avea impresia că...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x