Antena Căutare

Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața într-un accident rutier! Ce se întâmplă cu oamenii care mor în Săptămâna Luminată 

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața la 43 de ani, în urma unui accident rutier ce s-a produs în a doua zi de Paște, în județul Constanța.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața la 43 de ani, în urma unui accident rutier ce s-a produs în a doua zi de Paște, în județul Constanța.

A doua zi de Paște este ziua în care începe Săptămâna Luminată, iar credința spune că sufletele celor care mor în această săptămână se duc direct în Rai, indiferent de păcatele avute, întrucât porțile acestuia sunt deschise.

Învierea Mântuitorului, mărturie a triumfului asupra morţii, aruncă asupra zilelor ce-i urmează lumina puternică a biruinţei asupra întunericului. De aceea, în popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomei – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet ce părăseşte pieritoarea lumea a trupului. Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot „Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate, potrivit Libertatea.

De asemenea, în această perioadă, se spune că sunt primite și sufletele aflate în chinurile Iadului ale celor căzuți în păcat de la Adam și Eva. În aceste zile, însă, este interzis a se posti, întrucât bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii, „cu moartea pre moarte călcând”, trebuie sărbătorită cum se cuvine de orice credincios. Urarea „Hristos a înviat!” urmată de răspunsul „Adevărat a înviat!” devine de acum salutul obişnuit între credincioşii creştini, până la Înălţarea Domnului, vreme de 40 de zile.

Răzvan Ciobanu greșise drumul în momentul producerii accidentului! Ce încerca să facă creatorul de modă... Răzvan Ciobanu nu s-a sinucis! Cum s-a produs, de fapt, accidentul în care a murit creatorul de modă!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x