Antena Căutare

Cel mai cunoscut DJ din lume și-a botezat fiul în Ardeal. Cât a costat petrecerea și ce invitați a avut Dj-ul Markus Schulz

Cel mai cunoscut DJ din America, Markus Schulz și soția sa, românca Adina Butar, l-au botezat pe fiul lor, Liam, în România, într-un conac din inima Ardealului. Petrecerea a fost una exclusivistă iar invitații au fost printre cei mai importanți.

Markus Schulz și soția și-au botezat fiul în România | instagram

Cei doi părinți au venit special în România pentru petrecerea micuțului lor. Adina Butar a venit cu zece zile mai devreme pentru a se asigura că totul va fi întocmai cum ți-au dorit.

Adina Butar, despre cadourile primite de Liam: "A fost un cadou care ne-a impresionat, o stea din Constelația Peștilor, zodia lui"

Printre cei invitați la petrecere s-au numărat și Celia, una dintre cele mai bune prietene ale Adinei, potrivit Fanatik. Aceasta a venit însoțită de familia ei iar Ellie White și soțul au fost și ei prezenți.

Am ținut botezul la un conac foarte frumos, este ca un fel de fermă, cu cai…. Și a fost afară la piscină. Ne-am dorit să facem afară, chiar a ținut și vremea cu noi, nu a plouat, nu a fost nici foarte cald.

Articolul continuă după reclamă

Toată lumea a fost prezentă și l-au cunoscut pentru prima dată. Evenimentul a fost mai restrâns puțin, pentru că ne-am dorit să fie mai mult prietenii apropiați și familia. Am avut în jur de 50-60 de invitați, cam așa, a declarat Adina Butar, potrivit sursei menționată.

Petrecerea a costat în jur de 15.000 de euro, la un prim calcul și toată distracția a durat trei zile și două nopți.

Citește și:Răi da Buni. Adina Butar, soția lui DJ Markus Schulz, unul dintre cei mai tari DJ din America: Eu sunt fericită că are fane

Părinții micuțului Liam nu au pus preț pe cadouri sau pe bani, însă un cadou special le-a atras atenția.

Noi nu am așteptat absolut nimic. Intotdeauna suntem pe ideea că invitații trebuie să vină să se simtă bine, nu facem ceva pentru a aștepta ceva în schimb.

Citește și:Neatza cu Răzvan și Dani. Markus Schultz și Adina Butar cântă piesa Indestructible

Dar a fost un cadou care ne-a impresionat din partea unor prieteni foarte buni de-ai noștri și de-ai părinților mei, care i-au cumpărat lui Liam o stea pe care au denumit-o după numele lui, Liam Schultz ”Cuceritorul”.

Deci a primit o stea din Constelația Peștilor, care este de fapt zodia lui. A fost unul dintre cele mai impresionante cadouri primite. Pur și simplu, nici nu am știut că se poate așa ceva, a mai precizat Adina Butaru, potrivit sursei citată.

Cine sunt Emma, Maria și Ranya, fetițele a căror melodie a ajuns virală pe Tiktok. Două dintre ele au un tată celebru... Alexandru Arșinel, internat la un cămin privat după ce a fost găsit plin de vânătăi. De ce a ajuns familia să ia această...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x