Antena Căutare

Cole din Sunset Beach, tu nu mai îmbătrânești? Fetelor, el e ca vinul: cu cât trec anii, cu atât e mai sexy! GALERIE FOTO

Cine nu s-a uitat la serialul Sunset Beach, o producţie americană difuzară în anii ’90 şi  în România? Difuzat de luni până vineri, de la ora 19.00, serialul a avut mlioane de fani în întreaga lume, printre care și în România.

Cine nu s-a uitat la serialul Sunset Beach, o producţie americană difuzară în anii ’90 şi în România? Difuzat de luni până vineri, de la ora 19.00, serialul a avut mlioane de fani în întreaga lume, printre care și în România.

Probabil sunt multe românce care l-au îndrăgit la nebunie pe Cole Deschanel, dar oare ce mai face el la 16 ani de la terminarea filmărilor? Ne-a făcut să suspinăm în faţa televizoarelor și să o invidiem pe Caitlin, soția lui din film.

După anul 1997, Eddie Cibrian, actorul care i-a dat viață personajului, a devenit un fenomen în întreaga lume, reuşind să rămână în atenţia producătorilor şi a publicului şi în prezent. Cariera lui nu s-a terminat cu ”Sunset Beach”, ba dimpotrivă, a cunoscut apoi o ascensiune extraordinară.

Articolul continuă după reclamă

Actorul a apărut în seriale de succes ca CSI: Miami,Samantha Who?, Dirty sexy Money sau Ugly Betty. La cei 42 de ani ai săi, Cole din serial arată chiar mai bine decât atunci. Din păcate, fetelor, avem o veste proastă: sex-simbolul sfârşitul anilor 90 este deja luat de... LeeAnn Rimes, cântăreață și actriță.

”Cole” și-a păstrat șarmul și corpul atletic, iar noi nu ne putem decât întreba: ”Nu mai îmbătrânește, oare?” Nici nu vrem!

Adriana Bahmuțeanu, apariție de senzație în emisiune! Fanii nu au mai văzut-o de mult atât de sexy... Epoca „roz bombon” a apus! Dovada că Barbie de România s-a transformat într-o adevărată lady! Fanii: „Câtă eleganță, așa...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noul loc de muncă al lui Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliția Română. Din ce își câștigă banii acum
Noul loc de muncă al lui Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliția Română. Din ce își câștigă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă cazarea în garsonierele lui Mihai Trăistariu de pe litoral la final de vară. Care e prețul pentru luna septembrie
Cât costă cazarea în garsonierele lui Mihai Trăistariu de pe litoral la final de vară. Care e prețul pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino asupra vortexului polar
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile BZI
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei” Jurnalul
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august Kudika
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere Redactia.ro
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x