Antena Căutare

Crezi că e uşor să ai pătrăţele perfecte, John? Fanii au fost curioși să afle cum arată o zi din viața lui Dorian Popa

Dorian Popa este un împătimit al sportului şi trage din greu la sală pentru a arăta foarte bine. Credeţi că e uşor să ai pătrăţele perfecte?

Dorian Popa este un împătimit al sportului şi trage din greu la sală pentru a arăta foarte bine. Credeţi că e uşor să ai pătrăţele perfecte?

Sportul face parte din viața lui Dorian, la fel ca hrana. Nu există zi în care artistul să nu facă mișcare și, mai mult, pe lângă sală, acesta se declară un pasionat de sporturi extreme.

”Practic de multă vreme skydiving, flyboarding, wakediving, bungee jumping, însă preferatul meu rămâne snowboardingul. Sunt pasionat de sporturile extreme dar, cum sunt destul de scumpe, mă orientez în funcție de buget. Invariabil însă iarna merg la munte chiar și de unul singur, ca să mă dau cu placa. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult să sar cu parașuta. Am făcut-o de două ori, de la 3.500 de metri”, spune Dorian Popa.

VIDEO: În fuste extrem de scurte şi tocuri înalte, Natalia Mateuţ şi Raluca Dumitru au alergat pe bandă! Bărbaţii au avu... Galerie foto INCENDIARĂ! Ele sunt fetele care fac ravagii pe Facebook. Ai da "Like" non-stop!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x