Antena Căutare

Cum arăta Cindy Crawford la începutul carierei sale. Fotomodelul a împlinit 56 de ani

Cindy Crawford a împlinit pe data de 20 februarie frumoasa vârstă de 56 de ani, însă puțini sunt cei care își mai amintesc cu arăta fostul fotomodel la începutul carierei sale.

Cindy Crawford a împlinit pe data de 20 februarie frumoasa vârstă de 56 de ani, însă puțini sunt cei care își mai amintesc cu arăta fostul fotomodel la începutul carierei sale. | gettyimages.com

Cindy Crawford se numără printre cele mai provocatoare și senzuale fotomodele ale anilor `90. Aceasta se mândrește cu o carieră de succes în industria modeling-ului și actoriei, însă foarte puțini știu cum arăta celebritatea la debutul în lumea modei.

Pentru că actrița a împlinit pe 20 februarie 56 de ani, pozele cu ea din tinerețe nu au întârziat să apară în presa internațională. Pare că vedeta a găsit elixirul tinereții, iar aspectul său fizic este spectaculos.

Actrița și-a sărbătorit aniversarea cu un tort delicios și o petrecere surpriză, așa cum se vede și în imaginea publicată pe contul oficial de Instagram. Aceasta a ținut neapărat să le mulțumească fanilor pentru urările frumoase prin intermediul postării.

Cum arăta Cindy Crawford la începutul carierei sale

Articolul continuă după reclamă

Deși timpul a trecut, Cindy Crawford nu s-a schimbat prea mult de la debutul carierei sale în industria modeling-ului. Fostul fotomodel și-a păstrat frumusețea răpitoare de acum 30 de ani, iar drept dovadă stau pozele cu ea din tinerețe.

Actrița și-a păstrat tenul impecabil și frumoasele trăsături ale feței. De asemenea, se pare că Cindy Crawford nu a vrut să își schimbe nici culoarea părului care i se potrivește de minune.

Citește și: Cindy Crawford, siluetă de invidiat la 55 ani. Cum arată fără machiaj, atunci când nu intră pe mâna stiliștilor

Superbul fotomodel reușea să impresioneze fanii cu machiajul său discret, coafura simplă și privirea păstrunzătoare. Simpla sa prezență punea pe jar publicul masculin, iar formele sale atrăgeau toată atenția.

Cindy Crawford a decis să renunțe la studiile universitare după un semestru pentru a deveni un model cu normă întreagă. La vârsta de 17 ani a intrat în competiția Look of the Year a Elite Model Management, iar în anul 1984, frumoasa șatenă a absolvit liceul și a devenit studentă la Universitatea Northwestern.

Citește și: Cindy Crawford și-a arătat picioarele nesfârșite într-un pictorial impresionant pentru fani. Cum arată la 55 de ani

Vedeta nu a ținut cont de nimic și a luat cu asalt podiumurile de modă, făcându-se recunoscută într-un timp foarte scurt. Aceasta și-a urmat pasiunea, iar celebritatea nu a întârziat să apară.

Cine e Cindy Crawford

Cindy Crawford s-a născut pe data de 20 februarie 1966 în DeKalb, Illinois, Statele Unite. Încă din copilărie a avut o pasiune pentru modeling, iar acum se laudă cu cariera sa de succes. De asemenea, vedeta este cunoscută și pentru rolurile sale din diferitele producții în care a jucat.

„Bodyguards”, „Unzipped”, „Catwalk”, „Fair Game”, „54”, „The Simian Line”, „Beautopia”, sunt filmele cinematografice în care Cindy Crawford a surprins publicul cu talentul său remarcabil în artele actoriei.

Liviu Vârciu, imagini adorabile cu fiica lui cea mică, la balet. Cum a surprins-o pe Anastasia: „Prințesa mea”... Ce mai face și cum arată azi Kevin Sorbo, actorul din Hercule. Cu ce se ocupă acum...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cristina Ich a dezvăluit ce mânca în timpul sarcinii. Ce obicei avea în fiecare noapte: „Nu am simțit așa foame în viața mea”
Cristina Ich a dezvăluit ce mânca în timpul sarcinii. Ce obicei avea în fiecare noapte: „Nu am simțit așa...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Îți amintești de Loredana Chivu pe vremea când era blondă? Imaginea ce a pus fanii pe jar
Îți amintești de Loredana Chivu pe vremea când era blondă? Imaginea ce a pus fanii pe jar
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și reacțiile românilor: „Stai acolo!”
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x