Antena Căutare

Demi Rose lasă la vedere tot! Vedeta cu forme imposibile a pozat într-o ipostază incendiară

A fi îndrăzneață este modul ei de viață. Demi Rose, protejata lui Justin Bieber și a rapperilor americani, nu ar fi ea dacă nu ar poza îndrăzneț pentru rețelele de socializare.

Model Demi Rose pozează provocator pe rețelele de socializare | Instagram/demirose

Profilul său de Instagram este plin de poze care mai de care mai provocatoare. Într-o postare recentă, modelul s-a arătat în toată splendoarea.

Pentru că este conștientă de calitățile pe care le are, Demi și-a scos în evidență formele voluptoase, iar fanii răsplătit-o cu mii de aprecieri când au văzut-o.

Vezi cum arată Demi Rose de la spate, glisând pe săgeata din dreapta din colajul de pe Instagram!

Demi Rose alege de fiecare dată ținute care să îi pună cât mai bine în valoare formele și să o lase cât mai ''dezbrăcată''. În mod evident, Demi merge pe principiul ''less is more''!

Articolul continuă după reclamă

Cine este Demi Rose

Pe numele său complet, Demi Rose Mawby, este un model de origine britanică în vârstă de 25 de ani. I-a plăcut să pozeze încă de mică, visându-se pe covorul roșu la Hollywood.

Dar află că Demi era extrem de timidă în copilărie. Părinții ei au trimis-o la o școală de modă pentru a se vindeca de trac. Acolo a fost victima șicanelor și a remarcilor discriminatorii.

Ceilalți o denigrau pentru aspectul său latino-american. Dar asta a motivat-o mai tare. Și-a luat licența în spaniolă, pe care acum o vorbește fluent. Astfel, vedeta și-a însușit total stilul hispanic.

Faima sa a pornit de la primele selfie-uri postate pe contul de Instagram. Fanii au descoperit-o încet încet, iar în prezent este recunoscută drept una dintre cele mai sexy femei de pe rețelele de socializare.

Noul său statut a atras atenția bărbaților celebri. Frumoasa brunetă s-a întâlnit o perioadă cu rapperul Tyga și lista continuă cu DJ-ul Tom Zanetti și DJ-ul Chris Martinez.

Demi Rose alături de fostul său iubit, rapperul Tyga

Demi Rose, regina Instagramului, pozează provocator

profimediaimages.ro

În prezent, modelul se descurcă pe cont propriu, după ce ambii săi părinți au decedat.

Ce relație au Radu Ștefan Bănică și Violeta Bănică, cei doi copii mai mari ai lui Ștefan Bănică... Soția și fiicele lui Sylvester Stallone au făcut spectacol pe plajele din Mexic. Cum au fost fotografiate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc am avut”
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Influencerul Louis Florea, de urgență la spital, după ce s-a trezit cu o umflătură pe față. Ce au descoperit medicii
Influencerul Louis Florea, de urgență la spital, după ce s-a trezit cu o umflătură pe față. Ce au descoperit...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x