Antena Căutare

Ella Tina, fosta iubită a lui Jador, despre perioada grea pe care o traversează. Ce s-a întâmplat și de ce face drumuri la spital

Ella Tina, fosta iubită a lui Jador, traversează o perioadă destul de grea. Cea mai importantă ființă din viața ei trece prin momente dificile. Despre cine este vorba.

Din nefericire, este vorba de mama ei, care se confruntă cu grave probleme de sănătate, iar în prezent trece printr-o perioadă în care depresia a pus stăpânire pe ea și singura alinare este fiica sa Ella.

Frumoasa brunetă încercă să fie alături de mama sa cât poate de mult. Recent, mama ei a primit de la medici un diagnostic cumplit, aceasta suferă de cancer și nici emoțional nu este prea bine.

Ella, declarații emoționante despre perioada dificlă prin care trece alături de mama sa: "cCm plec de acasă plânge"

Are nevoie de prezența fiicei sale, care uneori este ocupată cu drumurile între București, iar lipsa ei o afectează într-o anumită măsură, dar Ella face pe cât posibil să lipsească cât mai puțin și să fie sprijinul celei care i-a dat viață.

”Mama, săraca, cum plec de acasă plânge, cred că mâine mă întorc înapoi acasă, pentru că plânge încontinuu. Acum e în depresie, probabil simte anumite lucruri și vrea să stau cât mai mult lângă ea și eu vin și aici”, a declarat Ella Tina la Xtra Night Show, de la Antena Stars.

Ella a vorbit și despre faptul că este apropiată de biserică și se roagă în felul său, iar din când în când se duce pentru a cere ajutorul. În continuare, Ella a vorbit și despre venirea la București pe care vrea să o finalizez cât mai repede pentru a fi alături de mama sa.

Citește și: Jador, despre greutățile din viața sa. Cum s-a pozat cântărețul pe rețelele de socializare și ce mesaj a transmis

Și nu doar la București a fost, ci și într-o vacanță în Saint Tropez, alături de iubitul său. Cei doi au petrecut clipe de neuitat, însă nevoia mamei de prezența ei este foarte puternică, lucru pe care îl conștientizează tânăra.

Citește și: La ce gest a apelat Jador în timpul unui concert. Nimeni nu se aștepta la asta

”Eu n-am crezut că o să intre în șocul ăsta și o să plângă atât de mult, dar asta e viața. Încerc să rezolv, mai am mâine ceva treabă de rezolvat și încerc mâine-seară să mă pornesc, nu știu cât stau acasă”, a mai spus Ella Tina.

Desigur că Ellei i-ar fi mult mai ușor dacă mama sa ar locui alături de ea la București, însă este conștientă că cea care i-a dat viață are nevoie de liniștea de la curte, iar în Capitală nu are parte de ceea ce natura îi oferă.

Citește și: Ce tarife cere Jador pentru a cânta la o nuntă sau la un botez. Câți bani trebuie să scoți din buzunare pentru artist

Ella a fost partenera de viață a manelistului Jador. Cei doi au trecut prin evenimente tumultoase, iar relația lor nu a mai putut continua. Acum fiecare și-a văzut de drum, Ella iubește din nou și este mai focusată ca niciodată pe nevoile familiei și a mamei sale.

Dakota Johnson, lipsită de inhibiții pe covorul roșu. Rochia transparentă cu cristale a atras toate privirile... Cameron Diaz, apariție rară în public după ce s-a retras de la Hollywood. Cum arată la 49 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x