Antena Căutare

Imagine rară cu fiul cel mic al lui Ștefan Bănică. Cât a crescut Alexandru: „Așa blond!”

Ștefan Bănică este mândrul tată a trei copii. Recent, soția lui a publicat o imagine cu băiețelul pe care îl au împreună.

Galerie
Băiețelul lui Ștefan Bănică are aproape 2 ani | Antena 1 & Instagram

Mezinul lui Ștefan Bănică crește pe zi ce trece. În curând Alexandru împlinește 2 ani, iar Ștefan Bănică și Lavinia Pârva nu pot fi altfel decât mândri. Recent, soția lui Ștefan Bănică a publicat pe rețelele sociale o imagine în care micuțul Alexandru apare cu spatele, înconjurat de jucării, iar fanii i-au putut admira părul blond.

„După un somn prelungit de prânz, suntem unul mai energic decât celălalt! Puși pe șotii și pe împrăștiat cât mai multe jucării! Cu cât mai mare e dezordinea cu atât suntem mai fericiți”, a scris Lavinia Pârva în dreptul fotografiei în care micuțul apare cu spatele.

Fanii nu au ezitat să reacționeze: „Așa blond!”, „Să fiți fericiți și sănătoși”, „Cunoaștem...iar dacă vrei să i le strângi face gălăgie”, sunt câteva dintre comentariile pe care mama micuțului Alexandru le-a primit de la fani. Printre cei care au apreciat fotografia se numără Radu Ștefan Bănică, fratele cel mai mare al lui Alexandru.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Ștefan Bănică, mândrul tată a trei copii

În 2019, când s-a născut Alexandru, Ștefan Bănică a vorbit despre cei 3 copii ai săi. Faptul că devenise la 52 de ani tată pentru a treia oară a însemnat un lucru important pentru el:

„Alexandru este o baterie perfectă pentru mine. Când îl văd dimineaţa şi îmi zâmbeşte, m-am încărcat pentru toată ziua. Oricum, pentru mine, la 52 de ani, Alexandru e o binecuvântare, nu mă mai aşteptam la chestia asta”, spunea Ștefan Bănică în anul 2019, potrivit okmagazine.

Citește și: Te cunosc de undeva, 8 mai 2021. Radu Ștefan Bănică, transformat în Cristian Paţurcă, i-a făcut pe jurați să plângă

De asemenea, Ștefan Bănică a vorbit și despre Radu Ștefan Bănică, fiul artistului și al Cameliei Constantinescu, dar și despre Violeta, fiica lui și a Andreei Marin.

„Fiu-miu, Ştefan e frumuşel – dar nu-i mai băgaţi în cap treaba asta! Are o sensibilitate şi un bun-simţ. Ştefănel îmi spune unele lucruri, altele le ţine pentru el. Depinde.
Şi Violeta la fel. Adică fii-mea, când are chef să vorbească şi când are un interes direct, pac, imediat dau drumul la vorbă. Dar amândoi sunt muzicali şi extrem de sensibili. Eu nu-mi doresc neapărat să urmeze acelaşi drum cu mine şi nici nu-i constrâng în niciun fel”, spunea Ștefan Bănică în anul 2019.

Între timp, Radu Ștefan Bănică a devenit cunoscut, prin prisma participării sale la Te cunosc de undeva!

Radu Ștefan Bănică este student la UNATC și demonstrează în fiecare zi că est eun tânăr talentat și muncitor.

Citește și: Te cunosc de undeva, 1 mai 2021. Radu Ștefan Bănică, transformare surprinzătoare în Dan Bălan de la O-Zone

Radu Ștefan Bănică s-a născut în anul 2003, a absolvit liceul Jean Monnet din Capitală și a intrat la UNATC, călcând astfel pe urmele tatălui său, Ștefan Bănică junior. Este pasionat de îmbinarea dintre teatru și muzică și tocmai de aceea a acceptat să concureze în sezonul 16 al show-ului Te cunosc de undeva! În copilărie Radu Ștefan Bănică a apărut în videoclipul piesei tatălui său: „Doar odată-i Crăciunul”. La concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică din 2019 tânărul Radu Ștefan Bănică a interpretat piesa alături de tatăl său. Înainte de a intra la Facultate Radu Ștefan Bănică a început să joace la Teatrul de Comedie.

Lena Headey, de nerecunoscut fără machiaj. Adevărul despre chipul celebrei Cersei din Game Of Thrones... Claudia Iosif, iubita lui Dorian Popa, ipostaze incendiare într-o pereche de pantaloni cu decupaj. Ce le-a atras atenția...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Oana Roman a dat jos 12 kilograme în doar 4 luni. Secretul siluetei de invidiat: „Control la două săptămâni”
Oana Roman a dat jos 12 kilograme în doar 4 luni. Secretul siluetei de invidiat: „Control la două săptămâni”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Jorge Messi, tatăl lui Lionel Messi, a murit la vârsta de 68 de ani. Fotbalistul l-a condus pe ultimul drum
Jorge Messi, tatăl lui Lionel Messi, a murit la vârsta de 68 de ani. Fotbalistul l-a condus pe ultimul drum
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x