Antena Căutare

Mama Simonei Trașcă a început să-și prevestească moartea! Ce spune că a văzut mama vedetei și cum a reacționat aceasta

Simona Trașcă are mari probleme cu mama ei. Cea care i-a dat viață vedetei a început să-și prevestească moartea.

Viața Simonei Trașcă este tulburată de un eveniment greu de asimilat de orice persoană. Cea care i-a dat viață și-a prevestit moartea și susține că a fost pe lumea cealaltă și s-a întâlnit cu câteva persoane din neamul său.

Mama blondei i s-a adresat direct Simonei și i-a spus că va muri, iar starea ei de sănătate se șubrezește din ce în ce mai mult. Situația este cu atât mai tensionată și pentru faptul că mama Simonei Trașcă a suferit în trecut din cauza unor probleme psihice.

Vedeta nu știe dacă să pună acest eveniment pe seama problemelor neurologice cu care s-a confruntat mama sa în trecut sau este vorba chiar de faptul că aceasta își simte sfârșitul.

Simona Trașcă a declarat într-un interviu pentru Antena Stars cum s-a petrecut evenimentul și ce mărurisiri i-a făcut mama sa când zăcea pe pat.

Mama Simonei Trașcă și-a prevestit moartea. Ce a văzut aceasta pe lumea cealaltă

Blonda a declarat că înainte de evenimentul care a tulburat-o extrem de tare, mama sa părea că se simte foarte bine și se află departe de vreo problemă apăsătoare. Totul decurgea normal, până când, în zilele de Crăciun cea care a adus-o pe lume i-a spus că va muri. Ba mai mult, aceasta și-a cerut locul de înmormântare și a spus cine nu vrea să vină la funeraliile sale.

Citește și: Cum își schimbă fața, Loredana Chivu, în 45 de zile. Chipul blondei va fi cu totul altul. Intervențiile la care apelează

”Totul era normal până pe data de 26 când am intrat în casă și pur și simplu mama era la ea în cameră, zăcea așa, abia mai respira și a spus că ea simte că se duce, să nu plâng, că îi pare rău că mă lasă cu lucrurile încurcate, să nu vină tatat la înmormântarea ei, să o înmormântez lângă copilul ei, lângă fratele meu. Mi-a zis unde sunt actele de la cimitir, îți dai seama că eu deja m-am șocat și au început să îmi curgă lacrimile, nu mă puteam opri.

M-am întors, m-am dus la mine în cameră, am plâns acolo cât am plâns, am încercat să mă duc să mai vorbesc cu ea. Nu am putut, plângeam în continuare. Ea cam o săptămâna a refuzat să mănânce orice. Spunea că mâncarea este contaminată, adică o luase un pic într-o direcție nefericită. A mai avut probleme de acest gen, dar în urmă cu mulți ani.”, a declarat Simona Trașcă la Antena Stars.

Citește și: Cu ce probleme se confruntă Loredana Chivu după ce era să moară pe masa de operație: "Am făcut septicemie!"

"Mi-a spus că ea la un moment dat a fost la Judecată, în Cer, cu părinții ei"

Simona Trașcă a luat-o pe mama sa să locuiască împreună cu ea, în Capitală, pentru a avea cea mai mare grijă de ființa care i-a dat viață. Și deși a încercat să o ducă la cei mai bun specialiști, mama ei nici nu a vrut sa audă de spital!

”A fost o perioadă grea, nu am lăsat-o să stea singură în casă deloc. Când plecam eu, venea fratele meu să stea cu ea. Îmi era frică să nu facă ceva. La un moment dat mi-a zis că nu înțeleg, că ea la un moment dat a fost la Judecată, în Cer, cu părinții ei, adică bunicii mei care sunt morți. Spunea niște chestii care erau șocante. M-am hotărtâ să o duc la psihiatrie la un control, că nu se întâmplă nimic. Mi-a zis că nu, vreau să mor acasă, nu vreau să mă duci acolo să mor ca un câine în spital. Îți dai seama că nu știam ce să mai fac.”, a mai adăugat Simona Trașcă.

Blonda a mai adăugat că suferința mamei sale s-ar trage de la divorțul de tatăl său, dar și de la moarte fargetă a fiului său, fratele Simonei.

Loredana s-a pozat într-un body mulat și transparent, ce a lăsat multe la vedere! Fanii au reacționat imediat... Nunți celebre care au costat o avere. Cât au plătit vedetele pentru cel mai important pas din viața lor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a reacționat la critici
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x