Antena Căutare

Nadine Emilie Voindrouh a împlinit 44 de ani. Ce mai face și cum arată acum artista

Nadine Emilie Voindrouh a împlinit recent frumoasa vârstă de 44 de ani, însă foarte puțini știu cum mai arată acum.

Nadine Emilie Voindrouh a împlinit recent frumoasa vârstă de 44 de ani | Facebook

Nadine Emilie Voindrouh este o cântăreață, precum și o actriță de teatru și film de origine română. Aceasta s-a născut în București, iar la vârsta de 6 ani a trecut printr-o dramă, a rămas orfană și a crescut la orfelinat. Viața sa nu a fost una tocmai ușoară, mai ales că a trăit timp de 7 ani printre străini, în Statele Unite ale Americii.

Frumoasa artistă a cunoscut succesul la începutul anilor 1995, când s-a făcut remarcată în showbiz-ul românesc datorită vocii sale excepționale și a aspectului său plăcut, cu care impresiona publicul.

Cum arată Nadine Emilie Voindrouh acum

Deși timpul a trecut foarte rapid, Nadine nu s-a schimbat foarte mult. Artista a rămas cu zâmbetul pe buze și la fel de frumoasă. În cadrul unui interviu pentru Antena Stars, frumoasa brunetă a mărturisit că a împlinit frumoasa vârstă de 44 de ani.

Articolul continuă după reclamă

Nadine se simte foarte bine în pielea sa și nu mai pune atât de mult accent pe aspectul său fizic, așa cum făcea la începutul carierei sale. "Mă simt vintage, pentru că m-am îndepărat foarte mult de ideea cu care am plecat la drum atunci când am pornit în profesia asta, să fiu sexy, să nu cumva să treci și să nu mă observi. Am ajuns în direcția opusă în care sunt extrem de relaxată cu cele 80 și kilograme ale mele.", a spus aceasta pentru Antena Stars.

Citește și: Ce mai face și cum arată acum Domnul Problemă. Artistul sărbătorește 26 de ani de muzică

Cântăreața a mai mărturisit că are 44 de ani, însă de află în ultimul an la liceu și urmează să dea examenul de bacalaureat.

"În perioada în care lucram în showbiz-ul românesc eram preocupată numai de diete, să fiu cea mai slabă, să am bustul cel mai mare, să am talia cea mai mică, să am picioarele cele mai lungi. Lucruri care nu mi-au folosit la nimic, mai mult decât atât, mi-au adus numai probleme.", a mai povestit Nadine.

Artista a pus accent pe faptul că cariera sa în industria muzicală nu i-a oferit viața pe care și-o dorea. După ce a renunțat la tot ce înseamnă celebritate, Nadine a reușit să fie fericită și să își întemeieze o familie. Aceasta se bucură un băiețel extrem de simpatic, pe care l-a prezentat și publicului.

Nadine este mai fericită ca niciodată și se bucură de o familie superbă. Se mândrește cu băiețelul său, care îi seamănă perfect și îi moștenește o mare parte a trăsăturilor.

Citește și: Ce mai face și cum arată Costas de la „Insula iubirii”, partenerul Geaninei

"Am 44 de ani și am investit mult în mine. Nu am așteptări, sunt recunoscătoare pentru ceea ce am. Eu în fiecare an îmi serbez ziua acasă la Răzvan Fodor, mă duc la el acasă cu pijamale, cu copil, cu soț, mergem cu toții. Noi cred că într-o altă viață am fost frați, familiile noastre sunt foarte apropiate și anul ăsta tot împreună o să sărbătorit această zi specială.", a mai povestit artista.

Prima declarație de dragoste publică a lui Tiberiu Argint pentru Andreea Bălan. Ce și-au spus cei doi de Dragobete... Celebrități care au fost diagnosticate cu o boală cruntă. Cum au reușit să învingă cancerul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x