Antena Căutare

Oana Zăvoranu, despre adevăratele motive ale divorțului de Pepe: „M-a pus să aleg”

Oana Zăvoranu și Pepe au format unul dintre cele mai mediatizate cupluri ale showbiz-ului în urmă cu 11 ani. Însă chiar dacă iubirea dintre ei a fost mare, iată că tensiunile i-au ajuns, iar în final totul s-a încheiat cu un divorț.

Oana Zăvoranu, în cadrul filmărilor serialului Sacrificiul de la Antena 1 | Antena 1

Aceștia au avut parte de o ruptură dură, plină de vorbe urâte, dar chiar și după atâția ani, încă mai au de împărțit câte ceva. Deși divorțul dintre cei doi s-a încheiat de multă vreme, Oana încă mai are de spus câteva detalii din viața de cuplu avută cu artistul latino.

Oana explică ce anume i-a făcut pe ei să își încheie relația și să nu se mai întoarcă niciodată unul la celălalt. Motivul rupturii dintre cei doi ar fi fost gelozia, după cum spune actrița.

Fostul soț al Oanei nu ar fi fost de acord cu libertatea artistică pe care era nevoită să o aibă ea. Mai precis, lui Pepe nu-i convenea faptul că soția acestuia trebuia să se sărute în telenovele în care aceasta juca. De multe ori, de-a lungul anilor, Oana a fost prezentă în diverse emisiuni tv pentru a-și spune of-ul cu privire la căsnicia lor care, la vremea respectivă, era una defectuoasă, așa cum declara ea.

Citește și: Oana Zăvoranu, de nerecunoscut într-o poză din adolescență. Cum arăta vedeta în urma cu 30 de ani

Articolul continuă după reclamă

De curând, Oana a fost prezentă într-un podcast online și a vorbit despre mai multe subiecte din trecutul ei. Printre declarațiile făcute, Oana a dezvăluit și care au fost cu adevărat motivele divorțului de bărbatul cu care credea că va rămâne toată viața.

Iată că iubirea nu e întotdeauna de ajuns, iar Oana și Pepe au învățat cele mai mari lecții unul de la celălalt, lucruri care i-au ajutat, poate, în relațiile avute. Pepe s-a recăsătorit la scurt timp de la divorțul de Oana, însă la 8 ani de căsnicie, acesta a divorțat și de Raluca Pastramă.

Oana Zăvoranu vorbește despre motivele divorțului de Pepe

Oana Zăvoranu a recunoscut că pentru Pepe a fost o adevărată provocare să-și vadă soția sărutându-se cu alți bărbați, pe platourile de filmare, acolo unde își desfășura activitatea în rol de actriță. Totodată, vedeta a mărturisit de-a lungul timpului și faptul că Pepe era violent cu ea.

Citește și: Oana Zăvoranu, dezvăluiri despre ce s-a întâmplat cu moștenirea de milioane de euro. Ce a făcut cu averea

”El nu suporta ca eu să mă pup, eram actriță. M-a pus în niște situații foarte delicate față de producători, care îmi ziceau că sunt rol prinicipal și că nu puteau să stingă lumină. Și el avea videoclipurile lui, în care se îmbulina cu alea. Se pupa și el cu altele, dar eu nu i-am zis că doarme pe balcon. M-a pus să aleg între el și carieră și l-am ales pe el, constrânsă de el. Nu a fost bine. Eu am pierdut niște trenuri importante. Eu nu i-am zis lui să renunțe la cântat.”, a spus focoasa brunetă.

Oana Zăvoranu îl acuză pe Pepe că nu a avut o căsnicie cu Raluca bazată pe iubire

În cadrul aceluiași interviu online, vedeta a dat bomba! Ea nu crede că Pepe s-ar fi căsătorit cu Raluca din dragoste, ci din ambiție. Ea a mărturisit că nu a crezut niciodată în căsnicia dintre ei.

Citește și: Oana Zăvoranu, primele declarații despre sarcină şi copil. Aceasta nu își dorește cetățenie română pentru un posibil fiu

”Nu m-a durut, cât m-a iritat (n.r. căsnicia lui Pepe cu Raluca Pascu), pentru că am simțit că este făcută la ambiție. Nu am crezut niciodată în această căsnicie, îmi pare rău. Niciodată! Mai auzeam și eu una alta, plânsete, alea, alea. Mai sună lumea, Bucureștiul ăsta este mic! Mai dă dedicații, mai alea, alea. În momentul în care se întâmplă ceva fără să ai vreo vină și nu te mai iubesc, la mine nu e să mai încercăm. Scandalul și tot ce s-a întâmplat cu el a fost pentru că am fost ațâțată. Nu am suferit deloc, eu am fost ofticoasă. L-am iubit și s-a terminat. Mai departe a fost oftică”, a mai zis focoasa brunetă., potrivit playtech.ro.

Cum arată locuința spectaculoasă a părinților lui Kate Middleton. Proprietatea costă 4,7 milioane de lire... Edward Sanda și Cleopatra Stratan, pregătiri de nuntă: „În această vară ne vom pune la casa noastră”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Simona Gherghe, mărturisire sinceră după o ceartă cu fiica ei, Ana. Ce a aflat a doua zi: „M-am trezit cu un sentiment apăsător”
Simona Gherghe, mărturisire sinceră după o ceartă cu fiica ei, Ana. Ce a aflat a doua zi: „M-am trezit cu un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cornel Păsat, acuzații grave la adresa soției sale: „Vrea să mă dea afară din casa mea”
Cornel Păsat, acuzații grave la adresa soției sale: „Vrea să mă dea afară din casa mea”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x