Antena Căutare

De ce vrea Oana Zăvoranu să se mute în SUA și ce își dorește pe plan cinematografic

Oana Zăvoranu a menționat că are două mari dorințe pentru care muncește să și le transforme în realitate. Vedeta vrea să plece în SUA și să reintre în lumea filmului.

oana zavoranu imbracata in rochie neagra Galerie
Oana Zăvoranu are planuri mari la început de 2022 | A1

Vedeta are planuri mari la început de an. Emisiunea de pe canalul Yotube pe care o moderează, revine cu o perspectivă nouă, evoluată, după cum spune chiar ea, potrivit Fanatik.

“Emisiunea pe YouTube revine anul ăsta în forță, în prima parte a anului 2022, cu o echipă așa cum vreau eu, în forță, să facem ceea ce a creat atâta vâlvă”, a spus Oana Zăvoranu.

Citește și:Oana Zăvoranu a fost amenințată cu cuțitul de un bărbat, în trafic. Vedeta se afla în vacanță alături de soțul ei, Alex Ashraf

“Am scăpat de oamenii toxici, de oamenii care nu vor să evolueze. După primul sezon am anunțat că vine al doilea, nu a fost ceea ce a trebuit. Nu mi s-a părut că este o evoluție, mi se părea că este o involuție”.

“Oamenii au evoluat și vor să vadă lucruri profi, și pe mine mă reprezintă”, a mai precizat Oana Zăvoranu.

Oana Zăvoranu, despre ce-și dorește: “Vreau o căsuță în America și să fac un film thriller-horror dar nu neapărat despre viața mea”

Vedetei îi lipsește viața de pe platourile de filmare și nu s-a sfiit să ascundă lucrul acesta, în interviuri trecute.

Nu a respins niciodată ideea unui nou film, doar că, dacă ar fi să se întâmple, ar trebui să fie în condițiile ei, după cum preciza ea.

Și cum acest tip de ofertă încă nu a sosit, vedeta s-a gândit să-și facă propriul ei film, așa cum vrea ea, în care să fie ori actriță ori să aibă rol de producător.

Citește și:Cât a câștigat Oana Zăvoranu de pe urma afacerii sale. Vedeta are un pahar plin cu pietre swarovski. Ce dezvăluiri a făcut

Nu și-ar dori să semneze regia pentru că deja acest rol îi este desemnat unei persoane potrivite, din punctul ei de vedere.

Potrivit Fanatik, Zăvoranu are deja un plan, un scenariu, iar filmul se vrea a fi o combinație între horror și thriller.

“Aș vrea să fac un film, nu neapărat după viața mea. Să fac un film, pur și simplu. Am un scenariu de film foarte bun, care îmi aparține, a spus ea.

"Este unul foarte bun, e un fel de thriller-horror, ceea ce în România, din câte știu eu, nu există", a spus Zăvoranu.

“Există foarte multă lume care iubește acest gen, cu efecte speciale. Producător, actriță, la regizor nu m-aș băga pentru că am un om foarte bun, care mi-a fost regizor la niște seriale în care am jucat, care, zic eu, ar fi de minune”, a adăugat vedeta.

Oana Zăvoranu a mai precizat că și-ar dori și o casă în America, dar a menționat că și dacă ar pleca, nu ar fi definitiv, ci ar locui și acolo dar și în România.

“Să plecăm în America, dacă ne ajută Dumnezeu. Să luăm o căsuță și acolo, să pot să stau și, și”, a mai spus vedeta, potrivit aceleiași surse.

Kendall Jenner s-a lăsat fotografiată în costum de baie în zăpadă, într-o ipostază incendiară.Ce le-a atras, însă, atenț... Antonia s-a pozat într-o salopetă din latex care i-a pus în evidență bustul generos. Cât de bine arată cântăreața...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x