Antena Căutare

Noi detalii de la funeraliile lui Bobbi Kristina! Mai multe mătuși, date afară din biserică, după ce s-au certat pe flori

Funeraliile lui Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston și a lui Bobby Brown, au fost marcate de haos și certuri între membri ai familiilor părinților ei, sâmbătă, la biserică metodistă St. James United din Alpharetta, Georgia, relatează ABC.

Funeraliile lui Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston și a lui Bobby Brown, au fost marcate de haos și certuri între membri ai familiilor părinților ei, sâmbătă, la biserică metodistă St. James United din Alpharetta, Georgia, relatează Agerpres.

Potrivit portalului TMZ, în ziua înmormântării lui Bobbi Kristina, singura moștenitoare a averii de 20 de milioane de dolari a cântăreței Whitney Houston, familiile s-au certat pe tema florilor aduse ca ofrandă, iar una din mătuși a fost dată afară de la serviciul religios. Portalul a dezvăluit, de asemenea, că familia Brown s-a înfuriat pentru modul cum au fost scrise invitațiile la funeralii.

Bobbi Kristina s-a stins la doar 22 de ani

Articolul continuă după reclamă

În acestea, Pat Houston, mătușa militantă a fetei, cerea ca în loc de ofrande florale să se ofere donații pentru ŤThe Marion P. Foundationť. Ideea caritabilă i-a deranjat pe membrii familiei din partea tatălui, având în vedere că fundația este proprietatea lui Pat Houston. Leolah Brown, mătușa pe linie paternă, a acuzat-o pe cealaltă că vrea să-și umfle conturile bancare și a cerut persoanelor să nu dea nici un cent acestei fundații. După ce a lansat aceste acuzații, Leolah Brown fost dată afară din biserică, în plin serviciu religios. La ieșire, aceasta a căutat presa pentru a informa despre cele întâmplate. "I-am spus că Whitney o va bântui din mormânt", a declarat Leolah care a subliniat că de-cum încolo vor începe certurile.

Printre rudele care au asistat la ceremonie s-au aflat bunica maternă a fetei, Cissy Houston; tatăl ei, Bobby Brown, cu soția acestuia, Alicia, și celebrități precum actorul Tyler Perry și cântăreața Monica. O absență remarcată a fost cea a lui Nick Gordon, iubitul lui Bobbi, căruia i-a fost interzisă participarea. După slujba care a durat 2 ore și 40 de minute (cu cearta inclusă), tatăl fetei a fost văzut profund afectat. Cântărețul a izbucnit în lacrimi imediat ce a urcat în mașină. Familiile Houston și Brown au realizat mese de pomenire separat.

Iar drama nu se termină aici, având în vedere că familia Brown s-a confruntat cu probleme de sănătate suferite de a doua soție a lui Bobby Brown, Alicia Etheridge, care a născut în urmă cu câteva săptămâni. Potrivit Daily Mail, femeia a fost internată de urgență la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Bobbi Kristina Brown, a murit la 26 iulie, la vârsta de 22 de ani, după ce a stat 6 luni în comă și a fost găsită zăcând inconștientă în cada casei sale. Pe toată perioada cât fost internată în spital, familiile Brown și Houston s-au certat pe seama gestionării stării de sănătate a fetei, a resurselor financiare și a comunicării cu presa. După cum dezacordurile au continuat și la funeralii, este de așteptat ca certurile să nu înceteze prea curând.

Connect-R are un nou look: Artistul a renunțat la barbă și arată complet diferit... Divorț la Hollywood! Gwen Stefani și Gavin Rossdale au pus capăt mariajului, după 13 ani de căsnicie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x