Antena Căutare

Reacţia Lidiei Buble când şi-a auzit prima oară piesa la radio: "Am plâns de panică. Mă gândeam la ce o să spună tata"

Lidia Buble este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, însă parcursul ei în lumea muzicală nu a fost unul uşor. Frumoasa cântăreaţă îşi aduce aminte cu plăcere de momentul în care şi-a auzit, pentru prima oară, piesă la radio

Lidia Buble este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, însă parcursul ei în lumea muzicală nu a fost unul uşor. Frumoasa cântăreaţă îşi aduce aminte cu plăcere de momentul în care şi-a auzit, pentru prima oară, piesă la radio

Lidia Buble a venit în Bucureşti imediat după terminarea liceului şi s-a angajat ca bona (doar avea experienţă după ce şi-a crescut fraţii mai mici), însă destinul avea să îi rezerve altceva.

A ajuns în studioul lui Adi Sîna din întâmplare! Susţinea o prietenă care își dorea să fie cântăreață. a fredonat o piesă, iar Adi a rămas uimit de vocea ei.

”Mi-a spus că are o piesă în studio şi nu găseşte vocea potrivită. Era vorba de “Simţim la fel”. Mi-a spus că au venit voci mari din ţara asta pentru piesa asta, dar nu a vrut să le dea piesă pentru că a simţit că nu e vocea potrivită. Îmi aduc aminte că urcasem în RATB şi începuse piesa. În momentul ăla am început să plâng, de panică. Mă gândeam dacă ascultă tati la radio, dacă o să mă certe. Ce o să zică cei de la Deva?”, a povestit Lidia.

Denisa Răducu și-a pierdut cunoștința? Eforturile medicilor de a o resuscita au avut un final fericit!... ”Obişnuiam să consum băuturi alcoolice înainte de un concert. Uitam versurile, pe care oricum nu prea le știam." Pa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x