Antena Căutare

Reacții acide din partea proprietarei mașinii pe care o conducea Răzvan Ciobanu

Ultimele momente din viața lui Răzvan Ciobanu au fost teribile, întrucât mașina celebrului creator de modă avea o viteză foarte mare. 

S-a aflat a cui era bolidul de lux condus de creatorul de modă, Răzvan Ciobanu. Reacție nemiloasă după moartea sa: "Să vedem cine o să mă despagubească"

Ultimele momente din viața lui Răzvan Ciobanu au fost teribile, întrucât mașina celebrului creator de modă avea o viteză foarte mare.

Conform Poliției, Răzvan Ciobanu rula la volanul unui autoturism de teren, cu o viteză foarte mare dinspre Năvodari către Tulcea, pe un drum comunal.

Acesta a pierdut controlul volanului înainte de intrarea în localitatea Săcele și, din cauza vitezei excesive, mașina a intrat pe o pășune, unde a parcurs aproximativ un kilometru, apoi a reintrat pe drum și cel mai probabil, în acel moment, la impactul cu porțiunea de asfalt mai ridicată decât acostamentul, mașina a ricoșat într-un pâlc de copaci.

Imaginile care au făcut înconjurul țării au arătat, de asemenea, că cel puțin patru copaci au fost culcați la pământ de mașina de teren. Așa cum arată epava mașinii de teren, este foarte posibil să se fi răsturnat și răsucit de mai multe ori, fiind avariată pe toate părțile.

S-a aflat în presă că mașina condusă de Răzvan Ciobanu nu era proprietatea sa, așa că după tragedie, adevărul a ieșit la iveală. Astfel, s-a aflat că mașina pe care o conducea creatorul de modă, un Range Rover, aparținea unei femei.

Mașina de aproximativ 100.000 de euro era înmatriculată pe numele partenerei lui Iulian Cercel, Mădălina Ignatuc.
În urma celor întâmplate, potrivit antena3, se pare că femeia a avut o reacție scandaloasă, în ciuda tragediei: „Să vedem cine o să mă despagubească. Nici nu-l cunosc pesonal pe Răzvan Ciobanu”.

Vica Blochină, dezvăluiri cutremurătoare despre Răzvan Ciobanu: "Trebuia să fiu cu el în mașină"... Când și unde va fi depus trupul neînsuflețit a lui Răzvan Ciobanu! Anunțul făcut cu puțin timp în urmă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x