Antena Căutare

Secrete ale Prințesei Diana care s-au aflat abia după moartea sa. Cum era înrudită ”Prințesa Inimilor” cu propriul soț, Charles

Unele secrete ale Prințesei Diana s-au aflat abia după moartea sa, ce a avut loc în urmă cu aproape 24 de ani. Multe detalii despre viața reală a ”Prințesei Inimilor” au ieșit la iveală abia după accidentul tragic din Franța.

printesa diana și prințul charles în ziua nunții lor. cei doi se aflau în trăsura, ea în rochie de mireasă, el în uniforma oficială, și făceau cu mâna publicului
Multe detalii din viața Prințesei Diana s-au aflat abia după moartea sa, ce a avut loc pe 31 august 1997 | Profimedia

Deși numeroase detalii din viața Dianei au ajuns în fața publicului după căsnicia sa cu viitorul rege al Angliei, Prințul Charles, unele au rămas secrete chiar și ani de zile după moartea sa, scrie Reader’s Digest.

Viața Prințesei Diana continuă să fascineze publicul. De la declarațiile recente ale mezinului ei, Prințul Harry, la noi controverse legate de modul în care a fost tratată de Familia Regală, ”Prințesa Inimilor” e menționată des.

Istoria familiei sale și obiceiurile ei de când locuia la palat sunt unele dintre secretele care s-au aflat abia după moartea sa.

Ce secrete ale Prințesei Diana care s-au aflat abia după moartea sa

Viața Prințesei Diana a fost intens mediatizată, însă unele detalii au rămas secrete mult timp după moartea sa.

E posibil ca și unii dintre cei mai devotați fani ai săi să nu știe toate secretele de pe listă. Iată unele dintre cele mai puțin cunoscute detalii despre viața ei faimoasă.

Sora Prințesei Diana a avut o relație cu Prințul Charles înaintea ei

Sarah, sora mai mare a Prințesei Diana, a început o relație cu Prințul Charles când avea 22 de ani, în 1977. Potrivit biografiei Diana: Finally, the Complete Story, autoarea Sarah Bradford susține că cei doi s-au cunoscut la o petrecere organizată în Palatul Windsor, scrie Oprah Magazine.

Prin intermediul lui Sarah, Charles a cunoscut-o pe Diana, în 1977, când ea avea doar 16 ani.

Au existat numeroase zvonuri cu privire la motivul real pentru care relația dintre Sarah și Charles s-a încheiat. E posibil ca un interviu pe care aceasta l-a oferit publicației The Mirror să fi provocat tensiuni între ea și Prinț.

Bunica Prințesei Diana a lucrat pentru Regina Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a și Prințesa Diana ar fi avut o legătură pe care puțini o știu. Bunica Dianei, Ruth Fermoy, a lucrat pentru Regina și era una dintre cei mai de încredere angajate ale acesteia.

Ruth a făcut parte din doamnele de onoare ale Reginei și a fost promovată și la rangul de Lady of the Bedchamber, una dintre asistentele directe ale Majestății.

Prințesa Diana și Prințul Charles erau veri

Legăturile în familiile regale pot deveni întortocheate după sute de ani în care capetele încoronate s-au căsătorit cu rudele lor.

Prințesa Diana și Prințul Charles erau rude îndepărtate - erau veri de gradul 16 prin legătura familială pe care o aveau amândoi cu Regele Henric al 7-lea.

Prințesa Diana a greșit numele Prințului Charles în jurămintele de nuntă

În timpul ceremoniei, Prințesa Diana a greșit numele real al viitorului său soț. În jurământul său de căsătorie, Diana i-a spus ”Philip Charles” în loc de ”Charles Philip”, numele real al Prințului de Wales.

Prințesa Diana mânca în bucătărie

Era împotriva regulilor Familiei Regale ca membrii săi să mănânce în bucătărie, însă Prințesa Diana a încălcat acest protocol.

Bucătarul ei personal, Darren McGrady, susțțină că Prințesa intra în bucătărie și mânca acolo în timp ce el strângea, o premieră pentru un cap încoronat. Mai mult, făcea și cafea, pe care o bea alături de Darren, unul dintre secretele Prințesei Diana care s-au aflat abia după moartea sa.

Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy, apariție sexy pe covorul roșu. Cum arată fosta Primă Doamnă a Franței la 53 de a... Cum se machiază și se aranjează iubita lui Gianluca Vacchi ca să arate bine în brațele milionarului. Trucurile lui Sharo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x