Antena Căutare

Dezvăluire dureroasă! Motivul pentru care soprana Angela Gheorghiu nu a cântat pe o scenă de operă din România, de 30 de ani

Angela Gheorghiu se află în România pentru primul său concert de la începutul pandemiei până azi. La fix 30 de ani de la debutul său pe scena de acasă, soprana a acordat un interviu în exclusivitate pentru Observator.

Mai mult decât atât, celebra Angela Gheorghiu a povestit despre cum a trăit perioada pandemiei, în care zeci de spectacole i-au fost anulate, după ce teatrele lumii s-au închis.

ANGELA GHEORGHIU, INTERVIU PENTRU ANTENA 1

Diva a constatat cu amăraciune că, de 30 de ani, nu a interpretat niciun spectacol de operă acasă. Dar visează şi azi la acel moment.

Iată mai jos o parte din interviul acordat de celebra soprană Angela Gheorghiu:

Alessandra Stoicescu: Cum e acasă? Mai e România acasă?

citește și: Soprana Angela Gheorghiu a spus bancuri la Neatza cu Răzvan și Dani! Matinalii, cu lacrimi în ochi de râs!

Angela Gheorghiu: Și, și pentru că eu am dublă cetățenie, dar locuiesc în Elveția din 1994, de foarte multă vreme, și am locuit și la Paris, deci sunt un artist care trebuie să-și ia valiza. În ultimii 20 sau 25 de ani am fost în fiecare an pe toate continentele, american, sud-american, Japonia, chiar și Africa, pe toate continentele am fost aproape în fiecare an.

Dezvăluire dureroasă! Motivul pentru care soprana Angela Gheorghiu nu a cântat pe o scenă de operă din România, de 30 de ani

Îndrăgita soprană Angela Gheorghiu a acordat un interviu de excepție pentru Antena 1

Îndrăgita soprană Angela Gheorghiu a acordat un interviu de excepție pentru Antena 1

Alessandra Stoicescu: E și normal. Sunteți cerută, aplaudată, dorită peste tot. De 30 de ani nu ați cântat pe scena unei Opere aici, în țara de unde ați plecat. Și asta e vina noastră. Ați venit, ați susținut concerte caritabile.

Angela Gheorghiu: Pai ai spus tot. Mulțumesc. Asta este tot și e mai bine să vorbim despre ceea ce am făcut și nu despre ce nu am făcut.

citește și: Angela Gheorghiu, pe străzile Bucureștiului, la Intercontinental, în timpul Revoluției din 1989: „Era absolut înfricoșător!”

Alessandra Stoicescu: Ce-i lipsește României din punctul acesta de vedere, muzical, cultural?

Angela Gheorghiu: În primul rând, despre România aș vrea să vorbesc într-o manieră în care să nu supăr pe nimeni, dar să fiu justă. Ce vreau să spun nu e că nu stăm bine, stăm binişor. Este această mentalitate că orice este românesc, cine este român trebuie să primească un onorariu mic sau să vină pe gratis. Deci e o mentalitate foarte jignitoare pentru colegii mei. Este un personaj care se ocupă cu Festivalul Enescu și e un fel de director așa și a spus: a, dar noi putem face festivalul fără Angela Gheorghiu. Dar eu vin și spun: Desigur, dar mai bine ar fi cu Angela Gheorghiu, mai ales în România.

Urmărește clipul video de mai sus din Observator ca să descoperi și alte dezvăluiri incredibile făcute de celebra soprană Maria Gheorghiu!

Din ce a ajuns să facă bani Margherita de la Clejani, în vreme de pandemie. A înlocuit muzica cu această pasiune: "... Speak a răbufnit și a spus totul despre Ștefania! Artistul n-a iertat-o pe brunetă: „Voi n-ați văzut că și-a luat figuri...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mihaela Tatu, așa cum rar o vezi. Cum arată la 63 de ani fără machiaj și fără filtre. Imaginea a făcut furori
Mihaela Tatu, așa cum rar o vezi. Cum arată la 63 de ani fără machiaj și fără filtre. Imaginea a făcut furori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiica lui Cristian Popescu Piedone, imagini de senzație în costum de baie. Ana Maria a întors toate privirile în Mamaia
Fiica lui Cristian Popescu Piedone, imagini de senzație în costum de baie. Ana Maria a întors toate privirile în...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x