Antena Căutare

Sărbătoare la Hollywood. Vin Diesel își sărbătorește azi ziua de naștere. Povestea de succes a unui mare actor

Vin Diesel implineste astazi 51 de ani. Mark Sinclair pe numele sau real, din California, este unul dintre cei mai cunoscuti actori ai zilelor noastre, dar si unul dintre cel mai bine platiti.

Vin Diesel împlinește astăzi 51 de ani. Mark Sinclair pe numele său real, din California, este unul dintre cei mai cunoscuți actori ai zilelor noastre, dar și unul dintre cel mai bine plătiți.

Născut în california, Vin se declară “o persoană de culoare”, cu o etnie ambiguă, “italian și multe alte lucruri”. Acesta nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic, în schim a fost crescut de tatăl său vitreg afro-american Irwing, profesor și director al unui teatru.

Prima s-a apariție pe scenă,la 7 ani, a fost o pedeapsă în adevăratul sens al cuvântului, după ce el împreună cu fratele săi și câțiva amici au intrat într-un teatru din New York(Theatre of the New City) pentru a-l vandaliza. Încercarea lor a fost una eșuată deoarece s-au întâlnit cu directorul artistic al teatrului, acesta a hotărât să îi pedepsească pe cei mici punându-i să joace în viitorul show.

Vin Diesel își începe cariera ca producător în anul 1990, cu scurt metrajul „Multi-Facial”, pentru care în 1995 are și prima sa nominalizare la festivalul de la Cannes.

Ce nu știu mulți este că actorul are un farte geamăn, Paul, un farte mai mic Tim și o soră Samantha.

Sărbătoare la Hollywood. Vin Diesel își sărbătorește azi ziua de naștere. Povestea de succes a unui mare actor

Despre viața acestuia nu se știu prea multe deoarece și-a dorit mereu să fie discret. În 2001 a avut o relație cu Michelle Rodriguez, colega de platou din Fast and the Furious, iar din 2010 are o relație cu fotomodelul mexican Paloma Jimenez și au împreună trei copii, două fete și un băiat. Fiica cea micăa lui Diesel, Pauline, a fost numită astfel în onoarea prietenului și coleguluide platou, din Fast and the Furios, Paul Walker, decedat într-un accident rutier în noiembrie 2013.

Sărbătoare la Hollywood. Vin Diesel își sărbătorește azi ziua de naștere. Povestea de succes a unui mare actor

Vin Diesel nu este doar actor, acesta este cunoscut și ca regizor și scenarist, producător, și producător de jocuri video. Acesta este în memoria oamenilor datorită rolul lui Dominic Torretto în cea de-a patra parte a seriei Fast & Furious ce a fost gata în aprilie 2009.

Meghan Markle a fost AMENINȚATĂ de tatăl ei. „Dacă nu vor vorbi cu mine, voi…”... Tot fosta nevastă, Mihaela, este Regina! Veste ȘOC pentru Valentina Pelinel, după eliberarea lui Borcea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x