Antena Căutare

Andreea Tonciu, susţinători-surpriză la Splash! Vedete la apă. „La început nu a susţinut-o, chiar a vrut să o întoarcă din drum!”

Cea mai nouă ediţie Splash! Vedete la apă, difuzată sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 aduce în faţa telespectatorilor o nouă serie de concurenţi gata să îşi testeze limitele. Printre aceştia se numără şi Andreea Tonciu, care va avea parte de o surpriză de zile mari, chiar înainte de a efectua săritura.

Galerie
Sâmbătă și duminică, de la 20.00, la Antena 1, noi artiști și sportivi curajoși își vor testa limitele după ce s-au pregătit alături de unii dintre cei mai cunoscuți antrenori din România, totul pentru ca prestațiile lor să fie de excepție. | Antena1/ Splash! Vedete la apă

„Data trecută când am mai participat la acest concurs am sărit de la 10 metri, dar atunci eram tânără şi neliniştită. Însă de când am devenit mamă, mi-am dat seama că sunt foarte panicată şi foarte, foarte fricoasă. Nu mă aşteptam, acum şi când urc la platforma de la 3 metri mi se pare că sunt la 20!”, a mărturisit Andreea.

Mai mult, chiar înainte de a efectua săritura în faţa juriului, Andreea a avut parte de un moment cu totul şi cu totul emoţionant. Anna Lesko a invitat-o să privească în tribune, acolo unde se aflau fiica acesteia, dar şi mama ei, unul dintre oamenii care nu doar că nu a fost de acord cu decizia ei de a participa la Splash! Vedete la apă, ci chiar a făcut tot posibilul să o determine să se răzgândească.

Citește și: Clara Gherase va juriza alături de Nea Marin, Iulia Albu și Jean de la Craiova prestațiile concurenților Splash! Vedete la apă

Familia Andreei Tonciu, la Splash! Vedete la apă: "La început nu a susţinut-o"

Articolul continuă după reclamă

„La început nu a susţinut-o, chiar a vrut să o întoarcă din drum!”, le-a mărturisit Anna celor din sală, iar mama Andreei a completat: „Este adevărat, m-am gândit că deja e mămică acum, ar trebui să stea mai cuminţică!”. Cu ochii în lacrimi după mesajul emoţionant transmis şi de fiica ei, Andreea a trebuit apoi să se concentreze pe săritură.

Citește și: Splash! Vedete la apă, lider detaşat de audienţă, pe toate categoriile de public! Natalia Duminică, a doua finalistă din sezon

Sâmbătă și duminică, de la 20.00, la Antena 1, noi artiști și sportivi curajoși își vor testa limitele după ce s-au pregătit alături de unii dintre cei mai cunoscuți antrenori din România, totul pentru ca prestațiile lor să fie de excepție. Andreea Antonescu, Maria Popovici, Alexandru Mincu, Babană, Andreea Tonciu, Sonny, Gabriela Cristea, Roxana Nemeș, Emy Alupei, Cătălin Rizea, Gabi Toader și Edi Stancu sunt cei care vor intra de această dată în competiție. Cum se vor descurca aceștia și ce note vor primi din partea celor patru jurați, cei de acasă pot afla începând de sâmbătă și duminică, de la 20.00, la Antena 1.

Citește și: Splash! Vedete la apă 2021. Natalia Duminică e câștigătoarea ediției 2 Splash! Vedete la apă. Ce punctaj a primit

Nea Mărin, Iulia Albu, Jean de la Craiova și antrenoarea Clara Gherase vor acorda câte o singură notă pentru fiecare concurent. La finalul fiecărei ediții, cel mai curajos concurent și autorul celei mai spectaculoase sărituri va fi ales de membrii juriului pentru a se califica în marea finală a celui mai răcoritor show al verii. De partea cealaltă, Ramona Olaru, Anna Lesko şi Răzvan Fodor se alătură echipei în calitate de prezentatori, în timp ce Paula Chirilă şi Romică Ţociu vor avea misiunea de a ţine sub observaţie concurenţii pe parcursul spectaculosului concurs al săriturilor în apă!

Clara Gherase va juriza alături de Nea Marin, Iulia Albu și Jean de la Craiova prestațiile concurenților Splash! Vedete ... Andreea Antonescu, pentru a doua oară la Splash! Vedete la apă, deși nu știe să înoate: ”M-a luat panica!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Larisa Iordache a câștigat marea finală Splash! Vedete la apă. Cine sunt ceilalți doi câștigători
Larisa Iordache a câștigat marea finală Splash! Vedete la apă. Cine sunt ceilalți doi câștigători
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Finala Splash! Vedete la apă sezon 6. Cine a câștigat premiul cel mare. Bătălia a fost una strânsă
Finala Splash! Vedete la apă sezon 6. Cine a câștigat premiul cel mare. Bătălia a fost una strânsă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x