Antena Căutare

Finala Stand-up Revolution sezonul 1, 7 august 2022. Sergiu Mirică este câștigătorul primului sezon Stand-Up Revolution.

Finala Stand-Up Revolution a fost una plină de voie bună, dar emoțiile au atins cote maxime când cei 10 concurenți au așteptat verdictul publicului telespectator.

Primul sezon al Stand-Up Revolution a ajuns la final și și-a desemnat câștigătorul. Cei patru jurați au avut o misiune grea, dar pe care au dus-o la bun sfârșit, astfel au reușit să descopere, împreună cu publicul, următorul nume mare din industria stand-up-ului.

Din cei 10 finaliști, Sașa Ciobanu, Hector Ayala, Claudiu Popa, Sergiu Mirică, Alexandru Dobrotă, Tavi Perțea, Alex Banciu, Dan Țuțu, Paul Szabo, Hannah Becker, numai unul a reușit să îi convingă și pe cei de acasă că merită premiul cel mare, în valoare de 20.000 de Euro.

Finala Stand-up Revolution sezonul 1, o seară plină de glume la superlativ

Primul sezonul din cel mai tare show de stand-up a adus o mulțime de surprize și le-a dat șansa telespectatorilor să intre și mai mult în lumea acestui gen de comedie care a luat atât de multă amploare în ultimii anii și la noi în țară.

Cei patru temerari ai stand-up-ului românesc, Teo, Vio, Costel și Dan Badea au acceptat provocarea și s-au unit pentru a găsi următorul nume mare din industria stand-up-ului.

Amatori sau experimentați, concurenții au fost copleșiți de emoții în această seară, dar jurații i-au susținut și ca pe întreg parcursul show-ului, le-au oferit cele mai bune sfaturi pentru o viitoare carieră.

Citește și: Finala Stand-up Revolution sezonul 1, 7 august 2022. Sergiu Mirică, finalistul pentru care au curs complimentele. „Ești cam tot!”

La finalul unei seri pline de râsete, voie bună, dar și emoții, cei 10 concurenți din Finala Stand-up Revolution sezonul 1 au revenit pe scenă pentru a afla cine merge acasă cu premiul cel mare.

În momentul de tensiune maximă, prezentatorii primului show de stand-up din România, Ilona Brezonianu și Șerban Copoț au dezvăluit câștigătorul Stand-Up Revolution sezonul 1.

Sergiu Mirică este marele câștigător al primului sezon de Stand-Up Revolution

Prezentatorii au acordat premiul în valoare de 20.000 de Euro câștigătorului Stand-Up Revolution sezonul 1 și atât publicul din sală, cât și jurații au fost extrem de fericiți. Adversarii săi l-au felicitat și s-au bucurat alături el.

Încă de la început, concurentul a cucerit cu felul său de a fi și cu glumele lui, inspirate din viața sa de zi cu zi. După trei battle-uri în care a luptat cot la cot cu adversari de temut, acesta și-a croit drumul către marea finală.

Acum, Sergiu Mirică a reușit să cucerească și inimile publicului de acasă și pleacă acasă cu premiul mult râvnit.

Vio a sărit imediat de la masa juriului pentru a-l felicita pe concurentul său. De altfel, Sergiu Mirică nu s-a așteptat nicio secundă că ar putea pleca acasă cu premiul Stand-Up Revolution.

Citește și: Semifinala Stand-up Revolution sezonul 1, 31 iulie 2022. Sergiu Mirică a stârnit hohote de râs în public cu glumele sale

„Ce bucurie! De unde știați că asta vreau? Serios, cine v-a zis că asta îmi doresc?”, a glumit concurentul.

„Mă bucur că ați apreciat ceea ce am făcut aici!”, a mai continuat el.

„A fost grozav! A fost ceva inimaginabil”, a mărturisit Costel.

„Am râs atât de mult!”, a mai adăugat și Dan Badea.

Finala Stand-up Revolution sezonul 1, 7 august 2022. Mincu, invitatul special în marea finală, le-a tăiat respirația jur... Sergiu Mirică a câștigat primul sezon Stand-Up Revolution și premiul de 20.000 de euro...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine a câștigat Finala Stand-Up Revolution sezonul 2. Mădălin Cîrje a obținut premiul de 20.000 de euro
Cine a câștigat Finala Stand-Up Revolution sezonul 2. Mădălin Cîrje a obținut premiul de 20.000 de euro
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Ce numere de umor au avut cei 11 finaliști
Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Ce numere de umor au avut cei 11 finaliști
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x