Infinită a fost iubirea lui Brâncuşi pentru România şi pentru artă. De la un copilaş bătut cu nuiele de tatăl său a ajuns unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea
În a 19-a zi a lui Făurar, anul 1876, în sătucul Hobiţa din comună Peştişani, judeţul Gorj, vedea lumina cel care avea să ajungă unul dintre simbolurile României, Constantin Brâncuşi. Fiul al Mariei şi al lui Radu Nicolea Brâncuşi, el mai are încă cinci fraţi, familia lui este una înstărită şi respectată prin părţile locului.
SCULPTURA DEVINE UN REFUGIU PENTRU MICUL ARTIST!
Împlinind vârsta de 7 ani, el este trimis pe câmpiile de la poalele Carpaţilor, cu turma familiei, în loc să meargă la şcoală. Aici, pentru a-şi ocupa timpul, el începe să sculpteze în lemn tot felul de lucruri folositoare pentru casă: linguri de lemn, picioare de pat, obiecte utile, dar şi care înfrumuseţau gospodăriile de la sat.
În 1883, a plecat pentru prima dată de-acasă, fiind găsit de mama sa la Târgu Jiu și readus în satul natal. A urmat prima clasă primară la Peștișani — Gorj, apoi la Brădiceni. De mic copil, obișnuia să plece de acasă, petrecând ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangeri și prăvălii.
A urmat Școala de Arte și Meserii din Craiova, între anii 1894-1898, perioadă în care a fost și cântăreț la Biserica Madona Dudu. În vacanța de vară a anului 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secția de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. La întoarcerea în Craiova, a modelat bustul lui Gheorghe Chițu, fondatorul școlii, pe care l-a expus, la 18 octombrie 1898, la Expoziția regională de la Craiova.
S-a mutat apoi la București, unde a absolvit Școala de Belle-Arte, în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa ''Bustul lui Vitellius'' obține ''mențiunea onorabilă'', în 1900, ''Capul lui Laocoon'' îi aduce artistului medalia de bronz, iar ''Studiu'', din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează ''Ecorșeu'', un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar la sfârșitul anului 1933, pictorul Marcel Duchamp va include fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la Galeria Brummer din New York City.
În 1903, tot prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, i s-a cerut să realizeze bustul medicului Carol Davila, care avea să fie așezat în curtea Spitalului Militar Central, din București, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuși din București.
A mers 2.000 de kilometri pe jos, şi-a ars mâinile cu apă fierbinte, a îndurat foamea şi boala!
În 1904, Constantin Brâncuși a plecat pe jos spre Paris, făcând popasuri la Budapesta și la Viena. A rămas o vreme la Munchen, apoi și-a continuat călătoria, trecând prin Rorschach și prin Zurich, dar lângă Basel a fost surprins de o ploaie torențială și s-a îmbolnăvit de pneumonie, drept pentru care și-a continuat călătoria spre Paris cu trenul.
Într-un interviu acordat în 1942, Brâncuşi îşi aminteşte cu amărăciune în glas drumul până în capitala franceză: “„N-aveam unde dormi pe vreme rea. Am întâlnit un vagabond care m-a îndrumat la o casă de adăpost pentru lucrătorii care mergeau dintr-un oraş într-altul să-şi caute de lucru. Şi acolo mi-au dat şi mie un mic ajutor, aşa că am ajuns la Basel, unde mi-am vândut restul de haine. Tot drumul acesta pe jos, prin Bavaria, Elveţia, Alsacia, l-am făcut uşor. Mergeam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla.”
Primul an petrecut în Paris a fost unul de mare încercare pentru Brâncuşi: nu a putut crea, iar trecerea zilelor fără a muri de foame sau de boală era o adevărată victorie. “La Paris am dus-o greu, la început. Uneori mă ţineam de ziduri ca să nu cad. De foame. De boală. Am lucrat, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurante. Mă specializasem în spălatul paharelor.”
Lucrurile au început să se îmbunătăţească în 1905, când ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice îi oferă o bursă de studiu, pentru a se putea înscrie la Şcoala de Belle Arte, unde va fi la clasa artistului Antonin Mercié.
“Eu nu creez păsări, ci zboruri”
În luna ianuarie a anului 1907, a fost angajat de Rodin ca practician, dar nu rămâne aici mult timp, convins fiind că ''La umbra marilor copaci nu crește nimic'' (''Rien ne pousse a l'ombre des grands arbres''). La 27 martie, părăsește atelierul acestuia și închiriază un spațiu pe strada Montparnasse, unde își amenajează atelierul și realizează prima lucrare, intitulată "Sărutul". Tehnica lui Brâncuşi, cea a cioplirii directe, a făcut senzaţie în rândurile artiştilor de la începutul secolului al XX-lea.
Până în 1940, când avea să definitiveze și ''Poarta sărutului'', amplasată în parcul central din Târgu Jiu, artistul a mai reluat aceeași temă de mai multe ori. Tot în 1907, Brâncuși a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi "Rugăciunea".
Drumul formelor simplificate evoluează în 1912 cu celebra “Măiastră”, lucrare din bronz al cărui nume este dat de o pasăre ce aparţine mitologiei populare româneşti. Acesteia îi urmează încă 28 de versiuni, până în 1940. Drumul sculpturii abstracte în secolul al XX-lea este deschis de Brâncuşi, cu o sculptură din bronz şlefuit, având ca temă de inspiraşie tot pasărea. Pasărea în spaţiu redă esenţa zborului şi infinitul văzduhului prin forma de elipsă a unei păsări abstracte.
În anul 1914, Constantin Brâncuși a organizat prima sa expoziție în America, într-o galerie de artă din New York.
Anul 1915 marchează o premieră în cariera lui Constantin Brâncuși, primele lucrări în lemn: "Cariatide", "Fiul risipitor" și altele. De asemenea, a finalizat și "Noul născut". În 1916, a cioplit "Vrăjitoarea", dintr-un trunchi bifurcat de arțar și a realizat prima "Coloană a Sărutului", folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii "Porții Sărutului".
"PRINŢESA X" A SCANDALIZAT LUMEA ÎNTREAGĂ!
Brâncuşi creează un adevărat scandal îm 191 cu lucrarea “Prinţesa X”, pentru care se pare că i-a fost model prinţesa Maria Bonaparte. Sculptura a fost expusă la Grand Palais, dar i s-a cerut să o retragă, criticii afirmând că opera seamănă cu un falus. Autorul a motivat că este un omagiu adus sexului frumos: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii. Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? Nu asta este femeia!“
În 1919, a apărut, la Paris, volumul "La Roumanie en Images", cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuși începe să-și expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franța, Anglia, America, Elveția și Olanda, fiind elogiat în numeroase publicații din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul "Meritul cultural pentru artă plastică". Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși s-a desfășurat în toată măreția ei, din această perioadă datând operele din ciclul ''Pasărea în văzduh'', ciclul ''Ovoidului'', precum și sculpturile în lemn. Însuși artistul avea să declare: ''Iubesc tot ceea ce se înalță. Păsările măiestre m-au fascinat și nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată. Eu nu am căutat, în toată viața mea, decât esența zborului! Eu nu creez Păsări, ci zboruri. Sculptura nu este altceva decât apa. Apa însăși!''.
În 1937 şi 1938 vine în România pentru inaugurarea complexului de la Târgu Jiu, alcătuit din noi versiuni din oţel, mult mai mari ale operelor Coloana infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii.
Devine unul dintre cei mai importanţi artişti din întreaga lume în prima jumătate a secolului al XX-lea. După ce lasă moştenire României simbolul geniului său infinit, el se retrage în atelierul său din Paris. Dorul de ţară îl mistuie încontinuu. Brâncuşi se întoarce cu melancolie către rădăcinile româneşti. Scrie despre nostalgia care l-a cuprins, sentiment care se reflectă şi în lucrările sale. În Franţa fiind, el ţine legătura cu compatrioţii din România, care îl pun la curent cu noutăţile vieţii culturale de aici. În 1944, el trimite un text către ziarul Gândirea- o declaraţie de dragoste către ţară, care îi ardea sufletul de prea mult timp. Este o explicaţie a cuvântului dor, unic în lume, o explicaţie ca un plâns de jale. „ Patria mea este pământul care se-nvârteşte, briza vântului, norii care trec.”
"Eu am vrut să înalț totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar și pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată."
Sculptorul român a dorit să lase moștenire României toate lucrările sale nevândute și uneltele, dar autoritățile acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuși a fost ''redescoperit'' în țara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat și aproape dărâmat. La aniversarea a 125 de ani de la nașterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuși, sărbătorit și în cadrul UNESCO.
