Antena Căutare

Deutsche Welle: "Sala Palatului este una dintre cele mai urate sali din lume in care artistii celebri ajung sa cante"

Mentionand o scrisoare deschisa adresata autoritatilor de la Bucuresti si semnata de maestrii Zubin Mehta, Daniel Barenboim si Valery Gergiev, Deutsche Welle vorbeste despre lipsa unei sali de concerte moderne in capitala Romaniei si despre neputinta autoritatilor de la Bucuresti de a rezolva cea mai mare problema a Festivalului Enescu

La Bucuresti, Festivalul International George Enescu este aproape de final. Aceasta editie a fost mai speciala decat altele, caci nu e usor sa-l faci pe maestrul Zubin Mehta sa-si piarda rabdarea in public. Au facut-o autoritatile de la Bucuresti.

Se aud primele acorduri ale concertului. Emotia creste. Magia faimosului dirijor Zubin Mehta a inceput sa lucreze. In sala incalzita, ritmul miscarii evantaielor scade. Incepe solo-ul de vioara cantat de celebrul Vadim Repin. Un pianissimo cand... pe randurile din spate incepe foiala. Nu se aude! Nu se aude vioara si au ratat chiar inceputul temei principale.

Astfel de intamplari nu sunt exceptii in timpul spectacolelor Festivalului International George Enescu de la Bucuresti. Acustica Salii Palatului, locul unde se desfasoara cele mai importante concerte, era suficienta pentru aplauzele din timpul plenarelor partidului comunist roman, dar nu si pentru un concert de Ceaikovski cantat pe o vioara Guarnieri.

Sala Palatului, construita in 1960, a fost renovata in urma cu cativa ani, dar poate fi cel mult o sala de sedinte cu acustica buna. si, dupa ce a concertat de patru ori in Romania, dirijorul Zubin Mehta si-a pierdut rabdarea: „E trist ca un astfel de eveniment si o audienta atat de doritoare de cultura duc lipsa unei sali de concerte potrivite", scrie Mehta intr-o scrisoare deschisa adresata autoritatilor romane.

„Este nevoie ca urgent sa se gaseasca o solutie pentru ca aceasta sala de concerte sa fie demna de un asemenea eveniment", continua scrisoarea sustinuta si de Daniel Barenboim, dirijorul Staatskapelle din Berlin si de Valery Gergiev, dirijorul London Simphony Orchestra.

Ioan Holender, fostul director al Operei din Viena si director al Festivalului Enescu, reproseaza an de an primariei Bucurestiului si Ministerului Culturii incapacitatea de a construi in Bucuresti o sala de concerte moderna.

Impotenta autoritatilor romane este ridicola, dar nu pare a-i deranja prea tare pe politicienii romani care arunca de cinci ani vina pe ursitoarele rele ce impiedica rezolvarea problemei.

Citeste articolul integral pe hotnews

Cesaria Evora isi incheie cariera de cantareata. Nu va mai sustine concertele din Romania... VIDEO! Gabriela Vranceanu Firea a dat 20.000 de euro tinerilor sportivi fara posibilitati...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x