Antena Căutare

Spectacolele de operă „Don Giovanni” şi „Femeia fără umbră”, în programul #EnescuOnline din următoarea lună

Patru dintre spectacolele de operă prezentate la ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional „George Enescu” fac parte din programul celei de-a treia luni a proiectului #EnescuOnline, care debutează sâmbătă.

Pe site-ul festivalenescu.ro vor fi difuzate patru dintre spectacolele de operă din ediţia 2019 care au dus la nominalizarea Festivalului „Enescu” de către 2020 International Opera Awards în top 5 evenimente de gen care promovează muzica de operă la nivel mondial: „Don Giovanni” (Mozart), „Missa Solemnis” (Beethoven), „Femeia fără umbră/ Die Frau ohne Schatten” (Richard Strauss) şi „Castelul Prinţului Barbă-Albastră” (Bartók).

Câştigătorii International Opera Awards vor fi anunţaţi în septembrie, în urma amânării ceremoniei, pe fondul pandemiei.

Pe lângă aceste spectacole, cea de-a treia lună de #EnescuOnline va aduce artişti precum: Joyce DiDonato, una dintre cele mai bine cotate mezzosoprane ale momentului, aflată pentru prima oară în România în 2019 şi primită cu mult entuziasm de publicul festivalului; dirijorul Vasily Petrenko, un promotor al lucrărilor lui George Enescu; pianistul Leif Ove Andsnes, cotat în prezent între primii zece la nivel mondial (conform publicaţiei de specialitate Bachtrack); bas-baritonul Bryn Terfel, o vedetă cu un joc de scenă deosebit.

Tot în această serie, vor fi trei dirijori români la pupitrul unor ansambluri europene de prestigiu: Horia Andreescu – ORF Vienna Radio Symphony Orchestra, Cristian Mandeal – Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze şi Cristian Măcelaru – Royal Concertgebouw Orchestra.

Articolul continuă după reclamă

Site-ul festivalenescu.ro a prezentat, începând cu data de 18 martie, un adevărat festival de muzică simfonică, cu înregistrări din ediţiile anterioare ale celor două evenimente.

Au fost difuzate gratuit 19 concerte în perioada stării de urgenţă în România. Peste 59.000 de vizitatori unici din toată lumea au urmărit concertele transmise de #EnescuOnline şi s-au înregistrat aproximativ 154.000 de vizualizări pe site-ul festivalului.

ARTEXIM, organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, a obţinut acordul de difuzare online a concertelor şi a recitalurilor înregistrate în cadrul ediţiilor din 2019 şi, respectiv, 2018, ale celor două evenimente. Programul va fi similar celui din sala de concert, cu diferenţa că fiecare eveniment va fi disponibil online patru zile.

PROGRAMUL FESTIVALULUI ENESCU ONLINE (seria a III-a): 23 mai – 1 iulie 2020

 23-26 mai: Joyce DiDonato (mezzosoprană), David Zobel (pian). În program: Haydn Arianna a Naxos; Mozart „Voi che sapete” şi „Deh Vieni non tardar” din opera Nunta lui Figaro; Bellini „Dopo l’oscuro nembo” din opera Adelson şi Salvini; Pablo Luna De España Vengo; Rossini „Assisa a pie d’un salice” din opera Otello; Berlioz „Le Roi de Thule” şi „L’amour ardente flamme” din Damnaţiunea lui Faust; Hahn „Sopra l’acqua indormenzada”, „La barcheta”, „L’avertimento”, „Che pecà!” şi „La primavera” din ciclul Venezia

 27-30 mai: Orchestra Filarmonicii Din Oslo, Vasily Petrenko (dirijor), Leif Ove Andsnes (pian). În program: Øyvind Torvund Symfonisk dikt nr. 1: Morgon i skogen (Poemul simfonic nr. 1: Forest Morning), lucrare orchestrală în primă audiţie; Grieg Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 16; Bartók Concertul pentru orchestră Sz. 116 BB 123

 31 mai-3 iunie: Orchestra de Cameră din Basel, Giovanni Antonini (dirijor). În program: Mozart Don Giovanni K. 527, dramma giocoso în două acte. Distribuţie: Luca Pisaroni Don Giovanni (bas-bariton); Sylvia Scwhartz Donna Anna (soprană); Olga Bezsmertna Donna Elvira (soprană); Patrick Grahl Don Ottavio (tenor); Giulia Semenzato Zerlina (soprană); Alex Esposito Leporello (bariton); David Soar Comandorul, Masetto (bas-bariton)

 4-7 iunie: Orchestra De Cameră Pelléas, Benjamin Levy (dirijor), Tasmin Little (vioară). În program: Debussy Sarabandă (orchestrată de Maurice Ravel); Enescu Sonata a III-a pentru pian şi vioară (aranjament orchestral de Valentin Doni); Ravel Tzigane; Chabrier Bourrée Fantasque (orchestrată de Thibaud Perrine); Bizet Simfonia în Do

 8-11 iunie: Orchestra Barocă din Freiburg şi Zürcher Sing-Akademie, René Jacobs (dirijor),
Anne Katharina Schreiber (concertmaestru), Florian Helgath (dirijorul corului). În program: Beethoven Missa Solemnis în re major op. 123. Solişti: Polina Pastirchack (soprană), Sophie Harmsen (alto), Nikolaus Pfannkuch (tenor), Johannes Weisser (basso)

 12-15 iunie: Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena ORF, Horia Andreescu (dirijor), Elisabeth Leonskaja (pian). În program: Richard Dünser The Waste Land; Beethoven Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră în mi bemol major op. 73; Enescu Suita nr. 3 pentru orchestră în re major op. 27, Săteasca; Ravel Bolero

 16-19 iunie: Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, Vladimir Jurowski (dirijor), Corul Radiodifuziunii din Berlin, Benjamin Goodson (dirijorul corului), Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, Răzvan Rădos (dirijorul corului), Carmen Lidia Vidu (regizor multimedia). În program: Richard Strauss Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră). Distribuţie: Torsten Kerl Împăratul (tenor); Anne Schwanewilms Împărăteasa (soprană); Ildikó Komlósi Doica (mezzosoprană); Yasushi Hirano Mesagerul lui Keikobad (bariton); Andrey Nemzer Paznicul pragului templului; Artjom Vasnetsov, Christoph Oldenburg, Philipp A. Mehr Trei paznici ai nopţii (başi înalţi); Michael Pflumm Apariţia unui tânăr (tenor); Nadezhda Gulitskaya Vocea unui şoim (soprană); Karolina Gumos O voce din cer (alto); Thomas Mayer Barak, boiangiu (bas-bariton); Ricarda Merbeth Soţia boiangiului (soprană); Christoph Späth Cocoşatul, fratele lui Barak (tenor); Tom-Erik Lie Omul cu un singur ochi, fratele lui Barak (bariton); Jens Larsen Omul cu un singur braţ, fratele lui Barak (bas); Nadezhda Gulitskaya, Sophie Klußmann, Verena Usemann, Jennifer Gleinig, Alice Lackner, Vizma Zvaigzne Servitori, Voci de copii

 20-23 iunie: Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, Cristian Mandeal (dirijor), Nona Ciobanu şi Peter Košir (regizori multimedia). În program: Prokofiev Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do major op. 26, Daniel Ciobanu (pian, laureat al Concursului Internaţional Arthur Rubinstein în 2017); Bartók Castelul Prinţului Barbă-Albastră, Allison Cook (mezzosoprană) şi Derek Welton (bariton)

 24-27 iunie: Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam, Cristian Măcelaru (dirijor). În program: Strauss Poemul simfonic Don Quijote, Ken Hakii (violă) şi Truls Mørk (violoncel); Beethoven Simfonia a III-a în mi bemol major op. 55, Eroica

 28 iunie-1 iulie: Program special cu Sir Bryn Terfel, Gareth Jones (dirijor), Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo. În program: Wagner Preludiul Actului al III-lea din opera Lohengrin; Wagner „Was duftet doch der Flieder” din Maeştrii cântăreţi din Nürnberg; Wagner „Cavalcada walkiriilor” din Walkiria; Wagner „Vraja focului” şi „Despărţirea lui Wotan” din Walkiria; Ceaikovski Poloneză din Evgheni Oneghin; Arrigo Boito „Son lo spirito che nega” din Mefistofele; Weill „Moritat von Macke Messer” din The Threepenny Opera; Rodgers & Hammerstein Uvertură din musicalul South Pacific; Rodgers & Hammerstein „Some enchanted evening” din South Pacific; Lerner & Loewe „How to handle a woman” din Camelot; Bock „If I were a rich man” din Scripcarul pe acoperiş.

Sursa: News.ro

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Serialele Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi Iubire cu parfum de lavandă, prezente la Târgul Internațional MIPCOM de la Cannes
Serialele Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi Iubire cu parfum de lavandă, prezente la Târgul Internațional MIPCOM...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x