Antena Căutare

Jude Law apare în al treilea "Sherlock Holmes"

Actorul britanic a confirmat, luni, că va juca alături de Robert Downey Jr. în cadrul francizei, al cărui scenariu se scrie chiar în aceste zile

Jude Law apare în al treilea "Sherlock Holmes"
Jude Law în rolul Dr. Watson | http://collider.com

Actorul britanic a confirmat, luni, că va juca alături de Robert Downey Jr. în cadrul francizei, al cărui scenariu se scrie chiar în aceste zile.

Jude Law, în vârstă de 40 de ani, a interpretat rolul lui Dr. Watson în primele două filme, în timp ce personajul principal, celebrul detectiv, i-a aparținut lui Robert Downey Jr.

"Am avut o întâlnire la începutul acestui an şi cred că scenariul este pe cale de a fi scris chiar în aceste zile", a spus starul britanic pentru Digital Spy.

Deși Warner Bros nu a confirmat oficial încă producția, britanicul este optimist, afirmând ca studiourile, care au produs și primele două filme, vor accepta cu siguranță și al treilea proiect.

"Warner Bros. încă nu a anunţat că a acceptat să plătească pentru el, dar eu cred că ei doresc să facă acest lucru!", a precizat starul britanic.

Potrivit presei internaţionale, Guy Ritchie a semnat deja contractul pentru a regiza acest film, pe care doreşte să îl filmeze la Los Angeles, iar Drew Pearce, scenaristul peliculei "Iron Man 3", a fost angajat pentru a scrie scenariul de la "Sherlock Holmes 3".

Law dorește să se implice în producția acestui film, iar foarte mulți din echipă doresc același lucru. Se vrea a fi un film inteligent, mai isteț decât celelalte două, păstrând însă registrul.

Actorul s-a remarcat de-a lungul timpului pentru numeroase nominalizări la Oscar și pentru premiul BAFTA, în 2000, unde a avut un rol în filmul lui Anthony Minghella, "Talentatul domn Ripley".

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x