Antena Căutare

Reacții după Marea Gală ”X Factor”: Concurenții eliminați au venit la ”Neatza”

La puțin timp după ce s-a încheiat prima Gală Live ”X Factor”, Ruxandra Tomulesei, Quattro şi Dumitru Botnaru, concurenţii care au fost eliminaţi aseară, s-au încărcat cu energie, iar azi au spus ”Prezent!” în platoul ”Neatza”.

La puțin timp după ce s-a încheiat prima Gală Live ”X Factor”, Ruxandra Tomulesei, Quattro şi Dumitru Botnaru, concurenţii care au fost eliminaţi aseară, s-au încărcat cu energie și au spus ”Prezent!” în platoul ”Neatza”.

Fetele de la Quattro, care au fost în echipa lui Cheloo, au mărturisit că seara trecută a fost o experiență minunată, pe care ar dori să o trăiască mai des. ”Am făcut tot ce am putut la duel. Regretăm că am cântat ca și cum ar fi fost ultima dată la X Factor și așa a fost. Plănuim să mergem mai departe în această formulă”.

Ruxandra Tomulesei, care s-a aflat sub ”aripa” lui Bittman, a fost foarte dezamăgită de faptul că a intrat la duel, dar acum se simte bine.

La rândul lui, ”Dima”, Dumitru Botnaru, cel care a deschis show-ul și a făcut parte din echipa Deliei, a mărturisit că a crezut că va merge mai departe până în ultimul moment. ”N-a fost să fie și nu-mi pare rău. Voi lansa o piesă, ce a fost gata acum câteva zile.

Vezi ce au mai avut de spus concurenții eliminați în clipul de mai sus!

Puteți urmări edițiile integrale ale emisiunii ”Neatza” cu Răzvan și Dani pe Antenaplay.ro!

Premii în valoare de trei milioane de euro la "partida naţională" de Superbingo Metropolis... Ediţie de sărbătoare la “Te cunosc de undeva”, cu olteanul Mike Diamondz şi Jean de la… Bucureşti...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x