Antena Căutare

Donald Trump are şanse să câştige încă un mandat la Casa Albă

Evenimentele de anul acesta, dar şi modul în care a acţionat preşedintele american nu l-au pus tocmai într-o lumină favorabilă. Inclusiv ultimul scandal cu fostul consilier, John Bolton, care îl acuză de minciună, i-a stricat imaginea, iar candidatul democrat, Joe Biden, a crescut în ochii votanţilor. Însă unii analişti americani sunt de părere că Donald Trump mai poate câştiga. Tocmai modul în care acţionează preşedintele american şi faptul că se abate de la reguli, cum ar fi purtarea măştii în public, ar putea fi de fapt un avantaj.
Sambata, 20.06.2020, 08:29
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, ep. 2. Descoperim Uzbekistanul, una dintre țările în care s-a desfășurat competiția

Logo show Miercuri, 12.08.2026, 00:24
Raluca Bădulescu, cu ochii în lacrimi! Nu rata următorul episod Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, de la 20:30, pe Antena 1

Logo show Marti, 11.08.2026, 23:32
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Raluca Bădulescu, șofer pe tractor: Fix Madmax! Care e dreapta?

Logo show Marti, 11.08.2026, 23:00
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, la pas printr-o pădure cu urși: Ne-am dat seama că e groasă

Logo show Marti, 11.08.2026, 22:40
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Raluca Bădulescu a intrat în grajdul porcilor îmbrăcată într-o fustă de balerină

Logo show Marti, 11.08.2026, 22:14
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Victorie pentru echipa galbenă! Alina Pușcău a tras o căzătură pe cinste!

Logo show Marti, 11.08.2026, 21:44
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Rikito și Raluca Bădulescu au făcut show la misiunea din Castelul groazei!

Logo show Marti, 11.08.2026, 21:30
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Doamna Mărioara, soția lui Nea Mărin, ajutorul lui Liviu Vârciu la proba de tricotat!

Logo show Marti, 11.08.2026, 21:00
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Vestea lui Nea Marin care i-a bucurat pe Liviu și Andrei: Rămâneți fără mine!

Logo show Marti, 11.08.2026, 20:30
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, ep. 1. Primele impresii ale concurenților în competiție

Logo show Luni, 10.08.2026, 23:52
”Suntem niște bătrâni la un azil!” Nu rata următorul episod Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, de la 20:30, pe Antena 1

Logo show Luni, 10.08.2026, 23:20
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, sezonul 2. Alina Pușcău a vrut să demonstreze că știe să spargă lemne: Și eu am putere!

Logo show Luni, 10.08.2026, 23:02
x