Antena Căutare

Cornelia Catanga face acuzații HALUCINANTE despre soțul ei! Cum a ȘOCAT-O atunci când i-a dat naștere fiului lor

Cornelia Catanga și-a acuzat soțul că i-a schimbat copilul la naștere, deoarece ea se aștepta să aibă fetiță, dar a născut băiat. 

„Până în ultima clipă, când m-am trezit din anestezie, că eu am făcut cezariană, știam că e fată. În 1993, pe 2 iulie, între 13.00 și 15.00 l-am născut pe Alexandru, eu știind de la medici că nu am voie să dau naștere. Mie îmi murise mama la începutul lui 1992 și în 1993 am rămas însărcinată (...) Am problema mea cu ochii, pe care o știe toată țara, dar am spus că vreau să am un copil, cu riscul vieții mele”, a povestit Cornelia Catanga. 

„O veste în premieră – pe Alexandru eu nu l-am scos pe numele lui Aurel Pădureanu, ci pe numele meu de domnișoară. Am spus că el e însurat, are doi copii, are o căsnicie în spate, nu credeam că o să stea cu mine”, a mai spus ea. 

Cornelia Catanga a explicat și de ce și-a dorit să aibă o fiică.

„Am vrut fată, pentru că acolo unde a început dragostea mea cu Pădureanu, în Israel, în Țara Sfântă, ne-am povestit și cele rele, și cele bune, și în ideea că lui acum 40 și ceva de ani i-a murit/ i-a dispărut o fetiță… Copilul ar fi avut 41 – 42 de ani. Și eu în ideea de a-i face bucurie lui, dar și mie, am vrut fată (...) Medicul știa că este băiat, dar nu voia să mă ducă cu mintea…”, a povestit ea.

„Mi-ai schimbat copilul! Unde e fata mea?”, i-a spus ea lui Aurel Pădureanu, atunci când și-a văzut pentru prima dată copilul pe care îl credea fată până la acel moment.

Luni, 09.07.2018, 23:33
Insula Iubirii Sezonul 10. „A început dezastrul natural” Ce a auzit Ionuț Mocăniță chiar din gura Claudiei Ion la cutia cu surprize!

Insula Iubirii Sezonul 10. „A început dezastrul natural” Ce a auzit Ionuț Mocăniță chiar din gura Claudiei Ion la cutia cu surprize!

Logo show Vineri, 06.11.2026, 22:28
Insula Iubirii Sezonul 10. Ce spune Narcis Bujor despre apropierea de Bianca Iotu

Insula Iubirii Sezonul 10. Ce spune Narcis Bujor despre apropierea de Bianca Iotu

Logo show Vineri, 06.11.2026, 22:13
Insula Iubirii Sezonul 10. Ce a dezvăluit Prințul Marco după votul pentru întâlnirea specială de 24 de ore

Insula Iubirii Sezonul 10. Ce a dezvăluit Prințul Marco după votul pentru întâlnirea specială de 24 de ore

Logo show Vineri, 06.11.2026, 21:30
Insula Iubirii Sezonul 10. Mira și Jaguarul au petrecut noaptea împreună. Ce spune concurenta despre relația cu Ian

Insula Iubirii Sezonul 10. Mira și Jaguarul au petrecut noaptea împreună. Ce spune concurenta despre relația cu Ian

Logo show Vineri, 06.11.2026, 20:30
Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, despre discriminarea românilor în Italia. A fost tratată diferit?

Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, despre discriminarea românilor în Italia. A fost tratată diferit?

Logo show Vineri, 06.11.2026, 19:00
Furnicuțele 2026. Dalina, nepoata Ramonei Bădescu, dezvăluie cum s-a legat prietenia specială dintre ele

Furnicuțele 2026. Dalina, nepoata Ramonei Bădescu, dezvăluie cum s-a legat prietenia specială dintre ele

Logo show Vineri, 06.11.2026, 18:51
Furnicuțele 2026. Prietenii Ramonei Bădescu din Italia i-au transmis mesaje emoționante: „Ești specială!”

Furnicuțele 2026. Prietenii Ramonei Bădescu din Italia i-au transmis mesaje emoționante: „Ești specială!”

Logo show Vineri, 06.11.2026, 18:40
Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, provocată să ghicească legată la ochi! Ce a suprins-o total: „Cum ai intrat aici?!”

Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, provocată să ghicească legată la ochi! Ce a suprins-o total: „Cum ai intrat aici?!”

Logo show Vineri, 06.11.2026, 18:30
Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, despre prima întâlnire cu actualul partener: „Nu l-am suportat!” Cum a început povestea lor de dragoste

Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, despre prima întâlnire cu actualul partener: „Nu l-am suportat!” Cum a început povestea lor de dragoste

Logo show Vineri, 06.11.2026, 18:11
Furnicuțele 2026. Luminița, prietena din copilărie a Ramonei Bădescu! Au o prietenie de peste 40 de ani: „Este prietena mea de suflet!”

Furnicuțele 2026. Luminița, prietena din copilărie a Ramonei Bădescu! Au o prietenie de peste 40 de ani: „Este prietena mea de suflet!”

Logo show Vineri, 06.11.2026, 18:00
Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, mărturisiri în lacrimi despre moartea tatălui și divorțul de Alessandro di Fornaro

Furnicuțele 2026. Ramona Bădescu, mărturisiri în lacrimi despre moartea tatălui și divorțul de Alessandro di Fornaro

Logo show Vineri, 06.11.2026, 17:47
Furnicuțele 2026. La 91 de ani, mama Ramonei Bădescu a venit să-i facă o surpriză: „Cea mai mare demonstrație de dragoste”

Furnicuțele 2026. La 91 de ani, mama Ramonei Bădescu a venit să-i facă o surpriză: „Cea mai mare demonstrație de dragoste”

Logo show Vineri, 06.11.2026, 17:31
x